PNL și PSD și-au scos șefele la bătaie

Războiul politic PSD și PNL se duce acum prin șefele sale. Dacă PNL o are pe Alina Gorghiu, PSD o are acum la vârf pe Rovana Plumb care a fost aleasă președintă a Consiliului Național. Și pe Gabriela Firea, oficial purtător de cuvânt, dar tot un fel de șefă. Bătălia pe atragerea diasporei Copreședintele PNL, […]

PNL și PSD și-au scos șefele la bătaie

Războiul politic PSD și PNL se duce acum prin șefele sale. Dacă PNL o are pe Alina Gorghiu, PSD o are acum la vârf pe Rovana Plumb care a fost aleasă președintă a Consiliului Național. Și pe Gabriela Firea, oficial purtător de cuvânt, dar tot un fel de șefă. Bătălia pe atragerea diasporei Copreședintele PNL, […]

Războiul politic PSD și PNL se duce acum prin șefele sale. Dacă PNL o are pe Alina Gorghiu, PSD o are acum la vârf pe Rovana Plumb care a fost aleasă președintă a Consiliului Național. Și pe Gabriela Firea, oficial purtător de cuvânt, dar tot un fel de șefă.

Bătălia pe atragerea diasporei

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, i-a „somat”, sâmbătă, de la Oradea, pe premierul Victor Ponta, dar și pe parlamentarii PSD , „să spună public” că nu vor legea votului prin corespondență, amintind de proiectul de lege inițiat de partidul său.

„L-am lăsat (proiectul – nr.) la dispoziția tuturor grupurilor parlamentare. Doar că, din păcate, Ponta, în continuare, este ostil electoratului care nu l-a votat. Aceste rațiuni, care țin de ordin personal, mă conduc către o singură concluzie, anume că Ponta nu oferă nimic decât dacă primește voturi. Îl somez pe premier și pe cei din PSD care sunt în parlament să spună public că nu vor această lege. E mai bine să își asume răspunderea încălcării Constituției în continuare”, a afirmat Gorghiu într-o conferință de presă la Oradea, susținând că PSD „nu dorește această lege”.

„Așa cum am sesizat și cu șase luni înainte de campania electorală blatul străveziu între Ponta, Elena Udrea și Băsescu, așa vă semnalez acum această lipsă de voință politică, ca să nu o cataloghez altfel, atunci când vine vorba despre legea votului prin corespondență” a declarat Alina Gorghiu.

Gorghiu a caracterizat totodată convocarea, pentru ziua de marți, a plenului Parlamentului drept „golănie politică”, spunând că, în acea zi, „foarte mulți colegi parlamentari, din pricina sărbătorilor legale, nu vor fi prezenți la Parlament”, dar au fost chemați „tocmai marți” pentru „a nu putea fi votate actele necesare punerii în legalitate” a Regulamentului cu Constituția.

În replică la declarația copreședintei PNL, președintele Consiliului Național al PSD, Rovana Plumb, a afirmat că Alina Gorghiu lansează „diversiuni”, pentru a acoperi problemele din partidul său.

„Din păcate, Alina Gorghiu continuă să lanseze diversiuni, pentru a acoperi diversele probleme pe care le au cei din noul PDL, cum este situația domnului Predoiu. După ce zilele trecute vorbea de anticipate, astăzi doamna Gorghiu a lansat o nouă diversiune, acuzând PSD, nefundamentat, ca de fiecare dată de altfel. Îi solicit doamnei Alina Gorghiu să înceteze cu aceste diversiuni”, a spus Plumb, într-un comunicat de presă.

Aceasta îi cere Alinei Gorghiu să spună dacă se delimitează de Cătălin Predoiu.

„Dacă românii așteaptă acum un răspuns la o întrebare, acea întrebare este ce poziție are PNL față de problema finanțării campaniei de la Buzău, în 2008, acolo unde a candidat domnul Cătălin Predoiu. În condițiile în care domnul Predoiu mai este susținut ca propunere de premier, doamna Gorghiu și colegii săi trebuie să dea un răspuns la problema amintită. Dacă, în schimb, se delimitează de domnul Predoiu, să o spună acum. Aceasta este tema zilei”, mai spune Rovana Plumb.


Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.