Caleidoscop literar

Spune-mi cine sunt

Un roman care surprinde şi încântă cu o poveste captivantă şi emoţionantă.

”Acesta este un roman despre memorie şi identitate, având în centru un personaj remarcabil, incredibil de bine conturat, o femeie care, de-a lungul extraordinarei sale vieţi, a reuşit în incredibil de dificila misiune de a se cunoaşte pe sine. O victimă a propriilor greşeli, conştientă de acestea şi chinuită de traume. Amelia este mai presus de orice o antieroină, o femeie în carne şi oase, care izbuteşte întotdeauna să rămână fidelă principiilor, făcând faţă provocărilor, dar şi săvârşind greşeli pe care nu le va putea răscumpăra niciodată”, scria în FantasticFiction.Co.UKA.

Un jurnalist primeşte propunerea de a cerceta viaţa străbunicii sale, Amelia Garayoa, o femeie despre care nu ştie decât că a fugit de acasă, părăsindu-şi soţul şi fiul cu puţin timp înainte de izbucnirea războiului civil din Spania. Ca să o salveze de la uitare, va trebui să-i reconstituie istoria din temelii, potrivind, una câte una, piesele unui extraordinar puzzle al vieţii ei. Burgheză şi revoluţionară, soţie şi amantă, spioană şi asasină, Amelia va fi, împreună cu o extinsă galerie de personaje de neuitat, protagonista aventurii de a trăi cu intensitate aproape un secol, de la Spania republicană până la căderea Zidului Berlinului, trecând prin cel de-al Doilea Război Mondial şi prin anii întunecaţi ai Războiului Rece. Madrid, Barcelona, Paris, Moscova, Berlin, Londra, Varşovia, Buenos Aires sau Ciudad de Mexico sunt doar câteva dintre decorurile acestei mari epopei închegate în jurul totalitarismelor istoriei noastre recente.

Licenţiată în Jurnalism, Julia Navarro a lucrat pentru mai multe publicaţii, printre care revistele „Guadiana”, „Interviú” şi „Panorama”. A făcut parte din primul grup de jurnalişti de radio la „Cadena SER”, a fost coeditoare şi prezentatoare a programului „Centros de poder”, de la „TVE”, şi colaboratoare la emisiunile postului „Telecinco”. În prezent este analist politic la „Agencia OTR/Europa Press”, pentru care scrie o rubrică de opinie, cronici parlamentare şi analize care se publică în peste cincizeci de ziare din întreaga Spanie. Colaborează la programul „La Tarde” de la „Cadena COPE ” şi „La Mirilla”, de pe canalul „Sur Radio”. Săptămânal publică o analiză politică în revista „Tiempo”.

Prima sa carte, Partidul Socialist-Laburist Spaniol. Provocarea socialistă, apare în 1977, după care urmează alte volume de jurnalism politic, până la prima sa operă de ficţiune, din 2004.

Autoare a unor cărţi de actualitate politică, Julia Navarro a avut un succes deosebit cu primul său roman, Confreria Sfântului Giulgiu, obţinând primele locuri la vânzări atât în Spania, cât şi în străinătate. Tradusă în peste 15 limbi, Confreria Sfântului Giulgiu a devenit bestseller, cumpărându-i-se drepturile pentru a fi ecranizată.

Următorul său roman, Biblia de Lut, i-a adus confirmarea succesului ca scriitoare. Cele două titluri s-au vândut până la această dată în peste două milioane de exemplare în toată lumea şi au fost publicate în peste 25 de ţări. În Roma, un bărbat se confesează: ”Părinte,mărturisesc că am să omor un om…”. În acelaşi timp, Clara Tannenberg, o tânără specialist în arheologie, face cunoscută existenţa unor tăbliţe, care, dacă se dovedesc a fi autentice, constituie dovada ştiinţifică a existenţei Patriarhului Avraam. Un scrib a refăcut povestea profetului despre Facerea Lumii, despre amestecul limbilor din Babel şi despre Potopul biblic. Traficanţi de artă, agenţii internaţionale de asasini plătiţi, o lume a arheologiei plină de secrete.

În 2007, Julia Navarro şi-a lansat cel mai recent roman, Răzbunarea sângelui nevinovat, care va fi prezentat şi la Târgul „Bookfest” de la Bucureşti, târg ce-şi va deschide porţile la începutul lunii iunie a.c. Toate cele trei romane al Juliei Navarro au apărut în traducere la Editura RAO şi au au obţinut diferite distincţii: Premiul „Ce să citim” pentru cel mai bun roman spaniol (2004), Premiul Oraşului Cartagena (2004), Premiul „Condeiul de argint” al Târgului de Carte de la Bilbao (2005), Premiul „Protagoniştii literaturii” şi Premiul „ Mai mult decât Muzica Romanelor” (2006).

În lista scriitorilor spanioli cu bestseller-uri în toată lumea, numele Juliei Navarro se regăseşte în top 5.

Iată ce dezvăluia într-un interviu acordat Editurii RAO scriitoarea Julia Navarro:

”Îmi place foarte mult definiţia Odiseea prezentului. Adevărul este că nu putem înţelege ce se întâmplă astăzi, fără să ştim ce s-a întâmplat ieri. Explicarea prezentului este imposibilă fără cunoaşterea trecutului. Privirea înapoi este un procedeu de care profit, pentru a povesti lucruri care au de-a face cu ceea ce mă preocupă. În Confreria Sfântului Giulgiu mi-am propus, pe lângă faptul de a oferi o lectură captivantă, să reflectez asupra acestor organizaţii care funcţionează într-o manieră opacă, în afara controlului instituţiilor democratice. În al doilea roman al meu, Biblia de lut, am dorit să-l invit pe cititor să reflecteze asupra războiului, să-i spun că războiul este o mare afacere, că războiul îi face mereu mai bogaţi pe câţiva aleşi. Războiul din Irak a îmbogăţit câteva persoane fără scrupule, pe lângă faptul că a favorizat jefuirea acelei ţări de comorile sale artistice. Toate ziarele au publicat lista marilor companii care au beneficiat de pe urma războiului din Irak şi, ce ciudat, unele dintre ele au legătură cu figuri importante ale administraţiei Bush. Sângele inocenţilor este un roman împotriva fanatismului de orice fel, fie acesta religios, politic etc.”.

Întrebată despre mutaţiile globalizării, aceasta a răspuns: ”Globalizarea are aspecte pozitive şi negative. Aspectul pozitiv este faptul că putem afla, despre orice catastrofă sau nedreptate din orice colţ al lumii, chiar în clipa în care are loc, că putem reacţiona sau cel puţin putem încerca. Aspectul negativ este că un grup restrâns de numai câteva persoane ne impune cum să trăim, cum să gândim, dorind să ne transforme în simpli consumatori. Pericolul stă în faptul că anumite persoane, puţine la număr, vor ajunge să hotărască pentru noi toţi. De exemplu, pe mine mă îngrijorează modificările genetice, faptul că unele companii puternice sunt hotărâte să preia controlul alimentar al lumii, impunându-ne seminţele modificate genetic. Ni se spune că, în aparenţă, alimentele modificate genetic vor ajuta să combată foametea în lume, dar realitatea este că vom ajunge să depindem de trei sau patru multinaţionale care vor avea puterea nelimitată de a deţine controlul asupra produselor alimentare”.

La întrebarea: Cum ar descrie lumea, într-o ştire, analistul politic Julia Navarro? Dar scriitoarea Julia Navarro?, aceasta a replicat: ”E foarte greu să descrii lumea! Jurnalista ar spune că lumea poate deveni clar mai bună şi că trebuie să ajungem la asta, scriitoarea ar visa pur şi simplu că i s-a îndeplinit acest vis”.

Transatlantic

”Ultima capodoperă a unui scriitor talentat, care îţi taie răsuflarea… Transatlantic este cel mai pătrunzător roman de până acum al lui Colum McCann”, se afirma în The Oprah Magazine.

”Una dintre cele mai mari reuşite ale romanului Transatlantic este modul în care – citindu-l – simţi istoria: pe cât de trecătoare, pe atât de intimă şi cât se poate de intensă. Aceasta este calitatea aproape supranaturală pe care McCann o descoperă la nesfârşit în ceea ce priveşte miraculosul: faptul că este inseparabil de ceea ce trăim zi de zi”, scria în The Boston Globe.

”Ingenios, legăturile complexe pe care McCann le realizează între poveştile femeilor şi cele ale bărbaţilor din romanul său par scrise în aer, în apă şi – dat fiind faptul că subiectul se află între istoria americană şi cea irlandeză – în sânge”. Esquire

”O altă impetuoasă tapiserie a vieţii, construită cu o mare artă… E o bucurie rară să-l citeşti pe McCann”, afirma cronicarul de la Seattle Times.

”Colum McCann îşi emoţionează cititorii cu o poveste impresionantă, o scriere de înaltă clasă, pe care The New York Times o numeşte un emoţionant tur de forţă”.

”Căsuţa se afla pe malul unui lac. Putea auzi vântul şi ploaia biciuind imensa întindere de apă, răvăşind copacii şi iarba.

Începuse să se trezească dimineaţa devreme, înaintea copiilor. Era o casă pe care merita s-o asculţi. Sunete ciudate veneau dinspre acoperiş. La început, crezuse că şoarecii se fugăreau pe plăcuţele de ardezie, însă recent îşi dăduse seama că pescăruşii care se roteau pe deasupra casei dădeau drumul stridiilor din gheare pentru a le sfărâma cochiliile. Se întâmpla mai ales dimineaţa, uneori însă şi pe înserat.

Scoicile şuierau mai întâi prin aer, apoi după un moment de tăcere, urma un zornăit, în timp ce se rostogoleau pe acoperiş până se prăbuşeau jos, în iarba înaltă stropită cu lapte de var.

Pescăruşii dădeau roată cu mişcări acrobatice pe deasupra scoicilor sparte. După ce îşi astâmpărau foamea, zburau din nou spre apă, ca nişte escadroane gri, albăstrii.

Nu după mult timp, camerele începeau să prindă viaţă – ferestrele pocneau în timp ce erau deschise, apoi uşile şi dulapurile, iar vântul dinspre lough (un golf sau un braţ de mare) dădea buzna în casă”.

Colum McCann s-a născut la Dublin, în 1965, şi şi-a început cariera ca jurnalist în presa irlandeză. La începutul anilor ‘80, el a luat o bicicletă şi a traversat întreaga Americă de Nord, apoi a lucrat într-un program pentru minori delincvenţi în Texas. După un an şi jumătate în Japonia, el şi soţia lui, Allison, s-au mutat la New York, unde locuiesc în prezent cu cei trei copii – Isabella, John Michael şi Christian.

Colum McCann este membru al Academiei Irlandeze, Aosdana, şi a fost numit Chevalier des Arts et Lettres de către guvernul francez în toamna anului 2009 (fiind unul dintre scriitorii străini recunoscuţi în Franţa pentru contribuţia lor literară, precum Paul Auster, Salman Rushdie şi Julian Barnes).

Manuscrisul fanariot

Are 17 ani şi e din Salonic. Iubeşte hainele frumoase, călătoriile şi mai mai presus de orice, libertatea. Visul lui poartă un singur nume: Bucureşti. Bucureştiul anului 1796.

Acesta este personajul Doinei Ruşti, din romanul Manuscrisul fanariot, apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom. Îl puteţi întâlni în uşa Librăriei Humanitas Cişmigiu, legănându-şi umbreluţa galbenă, fluturându-şi poalele anteriului.

„Manuscrisul fanariot este o carte fastuoasă, de o senzualitate molipsitoare. Este un poem închinat Bucureştiului fanariot, o urbe, sau mai bine-zis o încropeală urbană, care se leagănă zi şi noapte în ritmul moleşitor al manelelor, cufundată în fumul ciubucelor, în superstiţii, zvonuri şi magice arome orientale, şi care se lasă asaltată în răstimpuri de frenezii endemice şi fără obiect, de tristeţi grele şi melancolii fără nume.

Dacă ar fi atât şi tot ar fi de-ajuns.

Dar povestea despre o iubire imposibilă şi care sfărâmă cutumele, pe care ne-o spune, sprijinită pe documente şi cu talentu-i binecunoscut, Doina Ruşti, ridică perdeaua de pe o lume cu obiceiuri, relaţii private nemiloase, comportamente surprinzătoare şi habitudini stranii care îl aruncă în perplexitate chiar şi pe criticul cu bune cunoştinţe istorice”, afirma istoricul literar Eugen Negrici.

Doina Ruşti este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în 9 limbi, invitată la numeroase târguri şi evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă, cele mai multe apărute la Polirom. Dintre acestea amintim Zogru (2006, 2013), reeditat în colecţia Top 10+, Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR, şi Lizoanca la 11 ani (2009), recompensat cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Doina Ruşti trăieşte în Bucureşti, este profesor universitar şi scenarist.

Arta crimei

De când lucrează în poliţie, inspectorul principal de poliţie Pendragon nu a mai întâlnit niciodată un cadavru ca acesta. După şocul iniţial, îşi dă seama că locul crimei este o imitaţie după un tablou faimos al pictorului suprarealist Magritte. În zona Whitechapel din Londra anilor 1880, o persoană care a rămas neidentificată până în zilele noastre a comis o serie de crime macabre. Deşi nu este o legătură directă între crimele de azi şi cele victoriene, există câteva similarităţi groteşti în ceea ce priveşte mentalitatea celor doi făptaşi. Arta crimei ne dezvăluie încă o dată talentul unic al lui Michael White în scrierea unui roman poliţist.

Detectivul Jack Pendragon, la fel ca şi în Inelul familiei Borgia, s-a transferat de la Oxford la secţia de poliţie de pe Brick Lane, în parte ca să scape de propriul trecut. Foarte curând se trezeşte investigând trei crime înfiorătoare. Şi va avea nevoie de toată experienţa sa ca să dea de urma unui ucigaş pentru care o obsesie ciudată s-a transformat în nebunie. Un ucigaş care comite crimele având drept sursă de inspiraţie o familie renascentistă a cărei cruzime este o lengendă vie şi acum, un pasionat de operele de artă.

”A ieşit alergând din casă, ţipând cât o ţineau puterile. În timp ce fugea, pietonii care se îndreptau spre staţia de metrou de la White Chapel se dădeau din calea ei, luând-o drept nebună. Dar nu era aşa, era pur şi simplu îngrozită.

O chema Helena Lutsenko, era o emigrantă ucraineană. Era în Anglia de mai puţin de şase săptămâni şi engleza ei se limita la vreo câteva sute de cuvinte. În starea ei de şoc în care se afla, nu putea gândi decât în limba ucraineană. Dar chiar şi în limba ei maternă, puţine erau cuvintele care să descrie oroarea la care tocmai fusese martoră… Trebuia să explice ceva, un lucru disperat, ceva aproape de neimaginat. Şi avea nevoie să explice oricui ar fi vrut să o asculte. Absolut oricui. S-a depărtat de stâlp cu paşi mărunţi şi respirând adânc. S-a apropiat de un tânăr îmbrăcat în costum de afaceri, care ducea o servietă şi a început să povestească grozăvia, dar pietonul a grăbit instinctiv pasul. Helena s-a îndreptat apoi către o femeie de vârstă mijlocie care vorbea în telefonul mobil. Încă o cerşetoare est-europeană, s-a gândit navetista şi a oftat. Apoi, a apărut un cuplu de tineri. Erau bine îmbrăcaţi, poate că erau graficieni sau directori artistici de publicitate, în mod clar nu bancheri sau agenţi de asigurări.

– Ajutaţi-mă, le-a spusHelena.

– Ar putea să fie momeala unei bande. Nu fi tâmpit.

– Ce s-a întâmplat, a întrebat-o el.

– Bărbat… mort, a rostit femeia cu lacrimi şiroaie pe obraji.

Cartea lui Iona

„Satirei lui Feldman îi lipseşte acea amărăciune muşcătoare care poate face ca anumite romane spirituale să pară lipsite de inimă”. The Washington Post .

„Cartea lui Iona este un roman de debut care promite enorm. Prin aluzii aspre, personaje elaborate cu migală şi o naraţiune alertă şi îndrăzneaţă, care te face să întorci intrigat pagină după pagină, Feldman reuşeşte să inventeze un roman plin de miracole, pe scheletul unei teme străvechi”. Minneapolis Star-Tribune

„Feldman surprinde cu acuitate societatea contemporană a New Yorkului, aducând în acelaşi timp în atenţia cititorului întrebări de proporţii biblice: cum putem trăi într-o lume pe care nu o putem cuprinde? Cum putem sluji un Dumnezeu a cărui dorinţă nu o putem înţelege?” Shelf Awareness

Cartea lui Iona este o poveste epică a dragostei, a eşecului şi a unei neaşteptate credinţe, care se bucură de un sfârşit enigmatic şi neaşteptat, de asumarea constantă a riscului pe tot parcursul său, prin inducerea unei devieri pline de ciudăţenie, şi care, în consecinţă, merită toate aplauzele.

”Şi atunci, Jonah o văzu pe Judith pentru prima dată.

Avea să treacă ceva timp până ca el să-şi amintească numele ei şi să rememoreze unde şi când mai văzuse acel chip până atunci – deşi sincronizarea, atunci când o pricepu, avea să fie, desigur, semnificativă… Era îmbrăcată cu ceea ce Jonah ar fi putut recunoaşte ca fiind o rochie scumpă şi în ton cu moda, cu un imprimeu cu solzi de peşte argintiu cu albastru, iar el se gândi că detecta ceva în dezacord, chiar şi în asta, prezenţa nasturelui nefăcând decât să sporească această impresie, de parcă bagajul ei fusese încurcat la aeroport şi ea era îmbrăcată în hainele altei persoane. Se întoarse înapoi spre ea, încercând să-şi amintească unde o văzuse. Ea observă că o priveşte – îi aruncă o privire, pentru o clipă, aparent fără prea mult interes, apoi se uită din nou la orice era ceea ce vedea sau nu vedea.

– Acela este sudul? întrebă ea deodată.

– Da, acela este, îi răspunse el.

Ea încuviinţă cu o mişcare vagă a capului.

– Unde încerci să ajungi?

În timp ce privea ţintă, ochii ei erau foarte negri şi foarte liniştiţi: exista, se gândi el, o rigoare simultană în privirea ei, ca şi o anumită indiferenţă, o sugestie de ascundere. Nu considera că ar fi fost nevoie de un anume tip de văz pentru a percepe acea tristeţe – avea senzaţia că era evident odată ce începeai să te uiţi.

Şi Jonah începu să râdă. Chiar avea de gând să propovăduiască cuvintele care îi erau scrise în inimă? se întrebă el. Într-adevăr se desfăta cu râsul. Ar fi vorbit despre o furtună necruţătoare, despre goliciunea universală? Şi cu ce finalitate? Din ce? Cu coada ochiului o văzu pe femeie privindu-l nesigură, apoi întorcându-se şi plecând, iar el avu senzaţia unei prevestiri rele, dar nu, se gândi el: la naiba cu copacii, cu spectacolele şi cu goliciunea lor, pe care ei erau în mod evident, mult, mult mai fericiţi să le ignore, aşa cum o făcuse şi el”.

Femei răspântii imprevizibile

De curând a fost lansat romanului-graffiti Femei răspântii imprevizibile, semnat de Constantin Abăluţă.

A cocheta, a iubi, a face amor… După ce criterii îşi aleg femeile partenerii? Ioana, fetişcana de la ţară, îl momeşte pe băiatul care se teme de stafii; apoi, înGermania, se mărită cu un bătrân. Chloe, poeta nimfomană, asaltează bărbaţi deştepţi şi spirituali –frumuseţea, vârsta n-o interesează. Andreea modelează animale la scara 1:1 şi, când simte că o „robeşte fiorul iubirii”, îşi mută sculpturile (inclusiv girafa) în casa amantului. Capricii de-o clipă, tainice permanenţe? Vieţi şi destine privite cu umor şi îngăduinţă. Un roman-graffiti: tuşe rapide, pete de culoare punctând melancolice amintiri. Jurnal de bord al unui explorator rătăcit pe-un continent veşnic necunoscut: FEMEIA.

„În viaţa fiecăruia dintre noi a existat mereu o mamă, o soră, o vecină pe care o admiram de la distanţă, o colegă de care eram îndrăgostiţi în secret, o aristocrată a lumii de ieri care ne fascina, o învăţătoare atoateştiutoare, o iubită, care, în fiecare dimineaţă, făceau să ni se lumineze ziua la simplul gînd că le vom zări, ne vor vorbi, vom petrece minute şi ore în imediata lor apropiere. Caligraf al trăirilor sublime, Constantin Abăluţă trasează din cuvinte cîteva portrete memorabile, în care concreteţea realului se rarefiază în diafanul visului, mâna fină a artistului plastic redă sunetele misterioase, dar liniştitoare ale unor nocturne numai de el auzite, iar cotidianul posac al timpului prezent este fisurat de zâmbetul nostalgic al amintirilor”, scrie Tudorel Urian.

„Proză elegantă, decupată din materie onirică, arabescuri ce pleacă din fumul amintirii – cartea lui Constantin Abăluţă foloseşte pretextul feminin ca pe o madlenă. De fapt, punctul de fugă îl constituie relaţia naratorului cu obiectele şi cu propria memorie. Mai departe, ceea ce este pus sub semnul întrebării este chiar puterea oricărui text de a prinde în plasa lui peştii aceştia care înoată în apele negre ale melancoliei”, consemna Bogdan-Alexandru Stănescu.

Constantin Abăluţă s-a născut în 1938 la Bucureşti. Este arhitect, dar are operă de scriitor. A publicat până acum aproximativ 60 de cărţi de poezie, proză, teatru, eseu, critică literară. Opera de traducător (din Beckett, Baudelaire, Vian, Modiano, Wallace Stevens, Dylan Thomas, Michaux, Edward Lear, Frank O’Hara etc.) numără peste 30 de cărţi.

A publicat trei antologii de poezie românească. Majoritatea copertelor cărţilor sale sunt concepute şi executate de arhitect. Conţinutul îl priveşte în principal pe scriitor, dar uneori intervine discret şi mâna arhitectului. A participat la multe întâlniri poetice internaţionale. În 2005, laRotterdam, opera sa poetică a constituit obiectul unui atelier de traduceri. Are câteva cărţi (poezie, proză) traduse în Franţa, Belgia, Macedonia, Bulgaria. Zeci de reviste din lume i-au publicat poeziile, nuvelele, haikuurile.

De câţiva ani pregăteşte o expoziţie retrospectivă a operelor sale grafice (circa 100 de tablouri).