Decizie a PE: Bagaj de mână inclus în prețul biletului și dreptul la despăgubiri pentru întârzieri mai mari de 3 ore ale zborurilor

Parlamentul European anunță încheierea unui acord de principiu privind drepturile pasagerilor aerieni.

Decizie a PE: Bagaj de mână inclus în prețul biletului și dreptul la despăgubiri pentru întârzieri mai mari de 3 ore ale zborurilor

Sursa FOTO: Pexels

Parlamentul European anunță încheierea unui acord de principiu privind drepturile pasagerilor aerieni.

Conform înțelegerii se menține pragul de 3 ore de întârziere pentru acordarea despăgubirilor, copiii sub 14 ani au dreptul să stea lângă un însoțitor, fără costuri suplimentare, iar prețul biletelor va include și bagajul de mână, conferind astfel mai multă transparență.

„Parlamentul European a fost întotdeauna cel mai puternic susținător al drepturilor solide ale pasagerilor care utilizează transportul aerian. Acest acord va consolida drepturile pasagerilor aerieni din întreaga Europă și va aduce o mai mare transparență și previzibilitate atât pentru consumatori, cât și pentru companiile aeriene, fără a crea birocrație inutilă pentru industria noastră. Parlamentul a luptat din greu și a obținut călătorii mai echitabile și proceduri mai clare”, a declarat Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Acordul provizoriu, principalele prevederi

Negociatorii s-au opus diminuării drepturilor pasagerilor care zboară cu avionul. Un aspect important al acordului este faptul că pasagerii pot cere despăgubiri pentru zborurile cu o întârziere mai mare de trei ore sau dacă un zbor este anulat cu mai puțin de 14 zile înainte de data programată.

„ Despăgubirile pentru zborurile întârziate sau anulate vor depinde de distanța de zbor: 250 EUR pentru călătorii de până la 1 500 km, 400 EUR pentru călătorii cuprinse între 1 500 km și 3 500 km și 600 EUR pentru toate celelalte călătorii mai lungi” se arată în comunicatul PE.

Plata despăgubirilor poate fi evitată de companii dacă întârzierea a fost cauzată de evenimente independente de voința lor.

Totodată, copiii sub 14 ani vor putea călători lângă însoțitorii lor, fără a fi astfel percepute costuri suplimentare.

Prețul biletului va include și bagajul de mână

De asemenea, companiile aeriene nu vor mai percepe tarife diferențiate pentru bagajele de mână. În prețul biletului va fi inclus și bagajul. De asemenea, companiile vor putea avea tarife mai ieftine pentru pasagerii care vor să călătorească fără bagaj de mână.

„ La insistența deputaților, transparența prețurilor și comparabilitatea biletelor de avion au crescut prin obligarea companiilor aeriene, a intermediarilor și a portalurilor de căutare să afișeze întotdeauna tariful unui zbor cu un bagaj de mână inclus, la începutul procesului de rezervare. Companiile aeriene pot oferi bilete mai ieftine pentru pasagerii care aleg în mod voluntar să călătorească fără bagaj de mână” mai arată Parlamentul European.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.