Un țepar de conștiințe obosite

În noul dosar în care este implicat Călin Georgescu, una este publicitatea, pusă în scenă cu surle și trâmbițe de procurori, și alta este fondul problemei. A nu se face confuzie între ele.

Observăm, mai întâi, că, în pofida pretențiilor lui Nicușor Dan, cum că s-au produs schimbări față de perioada anterioară, iată că se scurg în continuare în presă capturi/stenograme/conversații între suspecții din dosar. Descinderea mascaților la locuința lui Georgescu a fost și ea mediatizată, ca și când televiziunile ar fi fost convocate la fața locului la o ora matinală precisă. Fotografia dispozitivului de bruiaj și a actelor de identitate false e clar că au fost furnizate presei de oameni din interiorul anchetei/descinderii. Am fost anunțați de crainici că împricinatul a fost „săltat” (termen de argou care n-ar avea ce să caute în redactarea unei știri, când există în limba română „reținut” sau cel mult „ridicat”), dar ceea ce nu se înțelege este de ce dl Georgescu  nu a fost reținut la ieșirea pe poartă și a trebuit „săltat” în trafic. Apetența de show care se păstrează de pe vremea Kovesi-Coldea nu face decât să alimenteze neîncrederea publicului în temeinicia cazului și să dea apă la moară teoriilor conspirației.

Dar odată probe ieșite în spațiul public, că sunt stenograme sau fotografii, nu putem să facem abstracție de ele. În primul rând, nu putem să facem abstracție de fondul problemei, care se desprinde din comunicatul oficial al DIICOT. O persoană a furnizat altor persoane o sumă mare de bani (1,1 milioane de euro) în schimbul promisiunii unui serviciu (deschiderea unei linii de credit la o bancă), serviciu care nu a avut loc. Așadar, banii trebuia să fie returnați posesorului  – ceea ce nu s-a petrecut. Apare deci profilul infracțiunii de înșelăciune.  Cine l-a indus în eroare pe denunțător? Unde sunt banii? Cine i-a palmat? Paguba e pagubă, nu poate s-o nege sau s-o escamoteze nimeni, nici măcar dl avocat Piperea, cunoscut europarlamentar de epos popular, și nici dna Șoșoacă, chiar dacă are plăceri în a fi însărcinată de marele Kremlin.

Este clar că dl Georgescu este implicat. În ce măsură acțiunile lui se plasează în cadrul infracțiunii de drept comun de înșelătorie – nu știm și nu vom ști până la o decizie definitivă a Justiției. Dacă, între altele, a trimis păgubitului, ca să-l liniștească, să-l potolească, așa-zise ordine de plată, care însă n-au ajuns niciodată în bancă, aceasta este o situație urâtă, în defavoarea dlui Georgescu, pe care niciun judecător n-o va putea ignora.

Dosarul nu trebuie politizat, dar primul care l-a politizat a fost chiar dl Georgescu, când, scos din sediul DIICOT, cu măsura reținerii de o zi, a ridicat mâinile încătușate în aer, victimizându-se politic. Nu este politic, ci este o escrocherie, probabil sistematică, pusă la cale și pusă în practică de cei în cauză, în mod sofisticat, cu implicarea și a unor cetățeni străini, și a unor firme rău famate (care nu sunt străine de filiera rusă) – ceea ce sună într-adevăr a grup infracțional organizat. În afacere, sunt amestecate tot felul de personaje cu pasiv încărcat, între care un fost ofițer de la „Doi și un sfert” (entitate tributară, cu arme și bagaje, fostei Securități), reconvertit ulterior în… preot. Probabil specialist în spovedanii.

Păgubitul a fost escrocat începând din septembrie 2021 și a depus plângere în ianuarie 2024, recte cu mult înainte ca Georgescu (de care n-auzise nici dracu’) să apară în prim-planul scenei politice. Așadar suspiciunea vreunei agende politice (de compromitere a lui Georgescu) prin denunțul în cauză este exclusă.

Unii se întreabă „de ce tocmai acum”, după 2 ani de la denunț, se iau aceste măsuri. O explicație posibilă ar putea fi complexitatea demersurilor pe plan internațional de urmărire a traseului banilor sau al altor suspecți. Dar o altă explicație ar putea include eventualele „tălpi” puse cercetării penale. Georgescu are prieteni peste tot, este protejat, voluntar sau cu simbrie. „Dosarele sunt în adormire. Am feed back.  Nu sunt probe.”, s-a exprimat el, textual, în stenogramele conversației cu complicele său, scurse de procurori presei.  Se pune întrebarea cine era feedback-ul lui Georgescu,  cine l-a asigurat că nu sunt probe.  Poate știu serviciile secrete. Oricine ar fi fost, odată cu schimbarea șefilor din structurile de procuratură, acești prieteni e posibil să fi decăzut, iar protecția să se fi evaporat.

Se bate monedă excesivă pe respingerea, în primă instanță, a cererii procurorilor de arest preventiv, ca pe o mare victorie a lui Georgescu. Fals. Nu înseamnă nici pe departe că ar fi nevinovat. Dosarul merge mai departe. (După cum nu putem afirma nici că e vinovat.)  Înseamnă doar că motivele strict de arest preventiv nu au fost considerate suficiente, atât și nimic mai mult. Instanța, hotărând control judiciar, a considerat că împricinații nu sunt un pericol public, nu vor influența martorii sau mersul anchetei și nici nu vor relua fapte care să le repete pe cele incriminate. Și nici nu vor fugi. Unde?

Bunăoară, în însorita Italie, unde dl Georgescu, potrivit stenogramelor,  urmărea să se stabilească într-o vilă cu „dependință pentru servitori” de vreo 1,2 milioane de euro. Și să culeagă mere. „De formă”, zice el în stenogramă.  Nu e problemă de bani. „O să mă ajute niște străini. Am nevoie și de azil politic. Pentru mine și băieții mei”, mai spune subiectul. Care străini, care băieți?

Din ce trăiește acest om pe picior mare? Nimeni (din public) nu știe. „O să mă ajute niște străini.”  Finanțare zero a campaniei electorale! Cine poate sa creadă așa-ceva? Îl cred, totuși,  conștiințele obosite care-i cad în plasă. Să nu uităm că marii escroci ai omenirii au ajuns mari tocmai pentru că au acest talent – de a se face crezuți, indiferent  de enormitățile pe care le spun.

E clar ca omul învârte mult mai mulți bani – milioane de euro –  decât cele la care activitățile din trecut (pentru că în prezent n-are niciuna în mod oficial) l-ar îndritui. A trăit în Austria 10 ani. Cum? Pe banii cui? Și în schimbul căror servicii? Prezente sau viitoare? Nu se știe. „O să mă ajute niște străini.”  Sunt atâtea pete negre în existența lui. Se va scrie  odată cartea neagră a lui Călin Georgescu? Ar fi bestseller.

„Este un dosar politic”, pretinde, invariabil,  subiectul.

Încă o dată, nu e niciun dosar politic, este un dosar de țepe. Cum spuneam mai sus, problema de fond rămân banii care au dispărut. Unde? Dacă nu sunt la Georgescu, la cine sunt?  Și de ce Georgescu emitea ordine de plată? Teza procesului politic nu stă în picioare prin chiar probele colectate și confirmate de procesul-verbal al percheziției.

Astfel, dl Georgescu va trebui să explice în „procesul politic” ce e cu aceste ordine de plată false trimise păgubitului. Pute a șarlatanie de la o poștă. De asemenea, va trebui să explice ce căutau actele de identitate false, cum este pașaportul „emis” pe numele său de Ordinul de Malta. Ambasadorul Ordinului de Malta la București a declarat răspicat, la un post de televiziune,  că Georgescu n-are treabă cu acest ordin și că atât pașaportul cât și legitimația – în care Georgescu apare drept senator! –  sunt false. Astea sunt probe materiale, nu paligorii politice. Pentru ce și-a făcut pașaport fals? Ca să intre la mânăstire? Sau, de fapt, ca să dea țepe de respectabilitate cui pune botu’? Așadar, vorbim de „proces politic” sau de profilul unui țepar de lux patentat?

La ieșirea de la tribunal, Georgescu a declarat: „Șahul greșeală așteaptă și se joacă până cade regele. Lumea e mică, Dumnezeu e mare.” Omul e puțin bântuit, nu e nicio surpriză,  dar aceste devieri nu par a fi un motiv suficient de puternic pentru a determina conștiințele obosite  (de atâta post-decembrism sordid) să înceteze să-l divinizeze ca pe Zamolxe.

„Acuma pot să-ți spun. Misiunea mea a fost să deconspir tot, tot sistemul, inclusiv pe Simion, la final”, spune într-o altă stenogramă.  Cu altă ocazie, prin 2025, vorbea tot de misiune – „Misiunea mea a încetat, mă retrag de pe scena politică”. Cine-i dă misiuni acestui om? Dughin? Narîșkin? Sau se visează trimisul Divinității cu  misiune pe Pământ, de tip legionaroid?

Cu povestea care a izbucnit acum, Călin Georgescu lasă pe mulți în ofsaid, oameni aparent serioși, din afara politicii aplicate, care se văd compromiși prin sprijinul/simpatia pe care i le-au acordat. Georgescu are talentul marilor escroci, de a suspenda/paraliza rațiunea oamenilor de bună credință. Unii vor degaja, dar alții vor continua cu el până în pânzele albe, neavând puterea să accepte că au greșit. Iar în politică, lucrurile sunt și mai complicate. Deși călcat în picioare de Georgescu, Simion nu-și poate permite să se dezică de el și să-și înstrăineze zeloții, care, până una-alta, fac parte din bazinul AUR.  N-o să-și dezbine propriul electorat, aflat sub vraja carcaletelui naționalist-pravoslavnic, servo-rus.

Refuzul mentalului colectiv de a conștientiza războiul hibrid derulat de ruși în scop de destabilizare, în Europa, și in special în țările din proximitate, România inclusiv, poate fi, la o adică, înțeles, fiind cauzat de marasmul guvernărilor autohtone și de o clasă politică mai fripturistă ca oricând. Dar a face din exploatarea sentimentului patriotic vehicul politic este o escrocherie. De altă natură decât cea de drept comun. Dar tot escrocherie. Chiar și mai gravă. De la Vadim încoace, asta a fost și asta rămâne.  Așa cum, la celălalt pol, a fi votat europarlamentar de electoratul român și a vota apoi împotriva României tot escrocherie e. Sau a face din apartenența țării la UE un camuflaj pentru suprimarea adversarilor politici și exercitarea  discreționară a puterii prin fantoșa „statului de drept” – tot escrocherie e. De la Băsescu și Monica Macovei încoace asta a fost – și asta va rămâne. Cele două tipuri de escrocherii se inventează una pe alta, fiind, de fapt, una și aceeași. Doar șarlatanii sunt diferiți.