Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat, luni, raportul privind siguranţa copiilor în mediul online, potrivit News.ro.
Aceasta a adăugat că, în Europa, părinţii îi educă pe copii, nu algoritmii dăunători.
„În acest sens, permiteţi-mi să fiu foarte clară: platformele de comunicare socială nu sunt o jucărie (…) O lume în care permitem în continuare accesul nerestricţionat al marilor companii din domeniul tehnologiei informaţiei la copiii noştri, va însemna doar condamnarea a încă unei generaţii la un nivel crescut de vătămare psihică, dependenţă şi nefericire”, a adăugat preşedintele CE.
Potrivit Ursulei von der Leyen, în întreaga Europă, tinerii petrec în prezent între patru şi şase ore pe zi în faţa ecranelor.
„Şase ore în fiecare zi – aceasta înseamnă, în total, douăzeci de ani din viaţa lor. În acelaşi timp, în întreaga Europă, aproape 60% dintre copiii de vârstă mică s-au confruntat cu probleme emoţionale sau psihosociale în mediul online. Şi, zi şi noapte, părinţii văd clar consecinţele acestei situaţii: lipsa somnului, depresie, anxietate, hărţuire cibernetică, expunerea la conţinut dăunător. Toate acestea se petrec în timp ce creierul copiilor noştri încă se dezvoltă. Nu ne putem aştepta ca ei să reuşească într-un sistem care nu a fost niciodată conceput pentru a ţine seama de starea lor de bine, în momentele în care sunt cei mai vulnerabili”, a mai transmis von der Leyen.
🔴🇪🇺 FLASH – Ursula Von der Leyen confirme bien qu’il y aura une application européenne pour l’authentification sur les réseaux sociaux.
L’union européenne va donc avoir accès aux cartes d’identités de tous les européens qui vont devoir les présenter pour se connecter sur les… pic.twitter.com/iL9eq5FkG9— Jon De Lorraine (@jon_delorraine) July 13, 2026
Aceasta a abordat trei aspecte distincte:
-
Platformele au fost arhitecţii acestor sisteme, acum ele trebuie să demonstreze că serviciile lor nu fac rău
„În Europa, oricine dezvoltă un produs este responsabil pentru siguranţa acestuia. Producătorii de automobile trebuie să facă vehicule sigure. Nu ne aşteptăm ca copiii să îşi proiecteze propriile centuri de siguranţă. Nu ne aşteptăm ca părinţii să monteze airbaguri acasă. Şi acelaşi lucru este valabil şi pentru marile companii din domeniul tehnologiei informaţiei”, a mai afirmat Ursula von der Leyen.
Potrivit acesteia, există Regulamentul privind serviciile digitale, pentru ca furnizorii să elimine caracteristicile dăunătoare – algoritmii care creează dependenţă, interfeţele înşelătoare, conţinutul dăunător sau contactele nedorite.
Von der Leyen avertizează că drepturile copiilor trebuie luate în serios, iar companiile trebuie să fie trase la răspundere.
-
Avem nevoie de restricţii adecvate vârstei în ceea ce priveşte platformele
„Nu este vorba despre posibilitatea copiilor de a avea acces la platformele de comunicare socială, ci despre posibilitatea şi momentul în care platformele de comunicare socială pot avea acces la copiii noştri. Nu se mai pune întrebarea dacă copiii se confruntă cu riscuri în mediul online, ci ce putem face pentru a le oferi copiilor un început mai sigur online”, a adăugat reşedintele CE.
Potrivit acesteia, aplicaţia de verificare a vârstei este unul dintre instrumentele cu care se poate realiza acest lucru.
-
Cu cât învăţăm mai mult şi cu cât vedem mai mult impactul asupra copiilor noştri, cu atât mai puternic devine argumentul pentru o vârstă de la care să poată fi accesate platformele de comunicare socială
„La fel cum nu le dăm copiilor noştri cheile maşinii înainte să aibă permisul de conducere sau nu îi lăsăm să cumpere alcool până când nu au vârsta legală de la care pot face acest lucru, trebuie să stabilim vârsta de la care pot avea acces, în mod legal, la platformele de comunicare socială. Acest lucru nu va fi infailibil. Iar o schimbare necesită timp. Va dura ceva până când schimbarea culturală care se conturează deja în societatea noastră va fi integrată”, a mai afirmat von der Leyen.
Aceasta a avertizat că „schimbările majore nu se întâmplă niciodată peste noapte, dar atunci când este vorba de siguranţa noastră merită, întotdeauna”.
„Acest raport vine într-o fereastră unică de oportunitate. Am ascultat vocile părinţilor, ale educatorilor, ale experţilor şi ale tinerilor înşişi. Am aflat experienţa unor parteneri precum Australia, precum şi a statelor noastre membre. Acum trebuie să acţionăm la nivel european. Vom analiza cu atenţie acest raport şi recomandările aferente şi vom prezenta o propunere după sfârşitul acestei veri”, a anunţat preşedintele Comisiei Europene.
Un raport privind siguranţa copiilor în mediul online publicat, luni, de Comisia Europeană arată că riscurile pentru sănătatea fizică şi mentală sunt extinse, pot afecta dezvoltarea socio-emoţională şi pot duce la probleme de sănătate mintală.
Deşi tehnologia are şi avantaje clare, copiii şi adolescenţii din anumite categorii pot fi deosebit de vulnerabili la prejudicii online.
În plus, utilizarea pe scară largă a instrumentelor de IA reprezintă ameninţări grave.
Dna Leyden, dar despre Suedia care răpește copiii din sânul familiilor lor ce părere aveți? Pe copiii aceia nu tot „părinții trebuie să-i educe”?
Dat fiind faptul că UE este o comunitate cu reguli de tip fascist care au ca obiectiv controlul părerilor, haideți să facem un organism de validare a vârstei gestionat și găzduit în afara UE: facem o organizație în China și alta în Rusia (2 țări care nu pot fi controlate de UE și nu pot fi obligate să dezvăluie identitatea utilizatorului); cea din China crează ID-uri (aleatorii care se șterg după fiecare interogare) de validare a vârstei pe baza documentelor furnizate de utilizatori, cea din Rusia dă răspunsul către rețeaua de socializare atunci când un utilizator dorește să creeze un cont.
În felul acesta nimeni nu știe identitatea unui cont de pe rețelele de socializare dar toți știu că e vorba doar de persoane majore.
Episoadele de abuzuri cu certificatele medicale în UE sau terorismul americano-canadian sau mai nou britanic împotriva protestatarilor ne arată că nu putem avea încredere în autoritățile occidentale.
Părinții trebuie să-i educe, nu algoritmii dăunători. Daca nu poti avea „sansa sa-i fure Barnevernet.