Jignită la bar, răzbunată de primar: Schimbare radicală pe plajele italiene

Concesiunile private acoperă între 20% şi 70% din litoralul italian, în funcţie de regiune, iar costurile pentru şezlonguri şi umbrele au crescut constant în ultimii ani.

Jignită la bar, răzbunată de primar: Schimbare radicală pe plajele italiene

Concesiunile private acoperă între 20% şi 70% din litoralul italian, în funcţie de regiune, iar costurile pentru şezlonguri şi umbrele au crescut constant în ultimii ani.

Primarul oraşului italian Bacoli a anunţat că 80% din litoralul localităţii va deveni plajă liberă. Decizia a venit după ce o turistă a fost jignită de administratorul unui stabiliment balnear, după ce femeia ceruse doar acces la toaletă.

Josi Della Ragione, edilul oraşului din zona Napoli, a promis o „revoluţie” pe litoral, scrie Corriere della Sera, potrivit Mediafax. 

Femeia se afla pe o plajă liberă din Bacoli. A mers la barul unui stabiliment din apropiere, unde a comandat o băutură. Când a cerut acces la toaletă, administratorul a jignit-o, numind-o „cerşetoare”.

 Reacţia primarului

Josi Della Ragione s-a declarat revoltat din cauza incidentului, însă a explicat că administratorii de plaje ar fi ocupa abuziv litoralului.

Acesta a anunţat ulterior că 80% din litoral va deveni plajă liberă sau plajă liberă amenajată, iar noile concesiuni pentru chioşcuri şi stabilimente vor fi acordate exclusiv prin licitaţii publice.

Acuzaţii  

Primarul i-a acuzat pe concesionari că au plătit angajaţi sub salariul minim sau că i-au angajat la negru.

În același timp, edilul a mai susținut și că unii administratori le interziceau părinţilor să le aducă mâncare copiilor pe plajă.

Citește și: „Polițiștii sandvișului”: Turiștii italieni, revoltați după ce unele stațiuni le interzic mâncarea adusă de acasă

Della Ragione a criticat şi preţurile mari pentru şezlonguri şi scaune pliante și a menţionat parcările ilegale de pe litoral, care ar fi funcţionat fără să achite taxe către stat.

Disputa din Bacoli se adaugă unui val mai larg de nemulţumiri legate de cluburile private de plajă din Italia.

Un incident similar, legat de pachetele cu mâncare aduse de acasă, a stârnit recent controverse în Puglia.

Concesiunile private acoperă între 20% şi 70% din litoralul italian, în funcţie de regiune, iar costurile pentru şezlonguri şi umbrele au crescut constant în ultimii ani.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.