Negocierile de luni de la Palatul Cotroceni pare că au ars până și puținele punți de comunicare care mai erau între PSD, PNL și USR. Nu numai că nu au dus la decantarea unei soluții de premier, de majoritate și de guvern nou, dar au declanșat un război pe viață și pe moarte. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a manifestat în ieșirile de luni, de după consultări, o nervozitate ieșită din comun.
Grindeanu, despre liberali: „pestă” și „haștagiști”
Prezent la RTV, Grindeanu a făcut un anunț tranșat. Le-a declarat liberalilor război pe toată linia. Și i-a numit „,pestă” și „haștagiști”
„Eu vă anunț ceva: din acest moment ne vom bate pe tot terenul cu această pestă, a haștagilor ăștia, pe tot terenul, la comune, la orașe, în Parlamentul României.”
Grindeanu, scos din sărite: „Brătieni second-hand”, „șoșocari”
Grindeanu le-a amintit liberalilor cum „atârnau la mesele PSD-iste ca să prindă un loc pe listele comune pentru Parlamentul European”.
„Am trecut guverne cu liberalii, jumătate dintre ei, stând în carantină. Am făcut liste comune cu nişte domni care acum sunt foarte nervoşi, şi Mureşan, şi Motreanu, şi alţii, care stăteau şi atârnau pe la mesele PSD-iste să facem liste comune. Am făcut toate aceste lucruri, s-a terminat!”
Pe liberali i-a mai numit și „brătieni second hand”, iar pe noii lideri aleși la Congres în locul celor care l-au susținut pe Adrian Veștea i-a catalogat drept „șoșocari”.
„Le spuneam ieri Brătieni second-hand. Păi nu vă supăraţi pe mine, au dat la o parte, şi-au dat afară liberalii vechi ca să aducă şoşocari să-i pună şefi de filială. Eu cred că e mândru Motreanu, liberal vechi, că are şef de filială, a dat afară liberali vechi şi a adus şoşocari. Foarte tare!”, a afirmat Sorin Grindeanu, la România TV, luni seară, citat de news.ro.
Grindeanu, răfuială pe Facebook. Internauții au amintit de Nordis, OUG 13 și de ceas
Grindeanu s-a răfuit și pe Facebook cu oricine a criticat PSD. De exemplu, activistul civic Marian Rădună l-a criticat pe Sorin Grindeanu pentru că nu votează proiectele de lege privind PNRR. Critica a venit după ce social-democrații au anunțat că nu susțin legea salarizării unitare, jalon în PNRR care valorează 770 de milioane de euro.
„Am auzit ca Sorin Grindeanu nu votează pachetele pentru PNRR…Cu România ce ai mah? Nu v-a ajuns cat ați furat? Eu v-aș băga la pușcărie pentru falimentarea României!”, a scris Rădună pe Facebook.
Șeful PSD a avut o ieșire nervoasă la postarea lui Rădună. I-a comentat la această postare, în care nu a iertat nici USR.
„Tu nu erai ăla care se tăvălea pe covoare prin Parlament?! Nu ţi-e ruşine să vorbeşti aşa?! Voi la USR cu 8 la sută îmi spui mie ce să fac?! Până să bagi tu la puşcărie, vezi că ai un şef condamnat definitiv care încă e în funcţie. Iar proiectele pe PNRR le votăm după dezbatere, în mod transparent şi cu toţi partenerii sociali la masă – nu cum vreţi voi şi Bolojan. Capisci?!”, a scris Grindeanu.
Comentariul liderului PSD a stârnit la rândul său reacţii, în care internauții fac referire la Nordis, la OUG 13 şi la ceasul său.
Grindeanu și Motreanu, ceartă în online
Liderul PSD a comentat și la postarea în care este criticat de europarlamentarul liberal Dan Motreanu.
„Minți urât și minți sulfuros. PSD susține pe deplin absorbția banilor din PNRR. Nu retrag nicio semnătură. Eu sunt cel care a trecut in 24 de ore patru proiecte pe PNRR în ultima zi de sesiune la Cameră, în timp ce voi – prin Abrudean, făceați spa la Senat și ați picat două proiecte esențiale. Apropos, nici Bolojan nu a fost la vot, așa mult i-a păsat de banii din PNRR. Și proiectele au picat, Dane. Acum tu îmi pretinzi mie să votez ce?! Ați trimis vreun proiect?! Zero! Doar gargară”, a precizat Grindeanu.
În postarea sa, Dan Motreanu îl acuzase pe liderul PSD de încălcarea angajamentelor asumate și de lipsa de susținere a proiectelor PNRR.
„Cât valorează semnătura lui Sorin Grindeanu? În luna aprilie, la Cotroceni, Sorin Grindeanu a semnat acordul privind susţinerea proiectelor din PNRR şi declara că PSD va vota legile necesare implementării acestuia „indiferent dacă partidul se află la guvernare sau în opoziţie”. Astăzi spune exact contrariul. Invocă faptul că PSD este în opoziţie – opoziţie în care şi-a dus singur partidul”, a scris Dan Motreanu.
Negocierile de la Cotroceni au pus paie pe foc. Liderii, mai nervoși ca niciodată
După discuțiile de luni dimineață cu președintele Nicușor Dan, de la Cotroceni, nu s-a întrezărit nicio luminiță la capătul tunelului. Nu a fost pronunțat niciun nume de premier, a relatat Sorin Grindeanu. Cu o singură excepție, Eugen Tomac, amintit chiar de liderul PSD în timpul discuțiilor.
„Am pronunțat eu de câteva ori, împreună cu, cred că și Varujan, numele Eugen Tomac și vă și spun de ce. Pentru că toți au venit cu acest scenariu de guvern de armistițiu, de pace, de tranziție. Și am întrebat de ce nu a fost bună propunerea inițială atunci a președintelui, din urmă cu două luni, Eugen Tomac? Ăsta era scenariul – un guvern cu durată de viață scurtă, care să ne treacă de această perioadă, dar n-au acceptat alții. Da, un nume s-a pronunțat”, a spus Grindeanu, conform Agerpres.
Alexandru Nazare, respins de PSD
O altă informație a fost că nimeni nu l-a propus pe Alexandru Nazare, actualul ministru de Finanțe, vehiculat intens în ultima vreme. Cotidianul a aflat pe surse că oricum PSD nu îl agreează. Sau nu îl mai agreează, pentru că existau informații că Nazare ar putea fi acceptat de ambele tabere.
Tot în urma acestor negocieri informale, PSD a anunțat că nu susține legea salarizării unitare, cel puțin nu în forma de acum, ceea ce a declanșat încă un război public între PNL și PSD. Liberalii îi acuză pe social-democrați că au promis și semnat un acord prin care s-au angajat să sprijine marile proiecte ale României.
770 de milioane de euro, la mijloc, în răfuiala politică
Legea salarizării unitare ar fi trebuit să fie adoptată cu mult timp în urmă, politicienii au avut ani la dispoziție să o dezbată cu toate părțile implicate și afectate. Acum, România a ajuns chiar pe ultima sută de metri și are mai puțin de o lună de zile la dispoziție să o promulge. Costul e de 770 de milioane de euro. Pe de altă parte, forma legii de acum este contestată puternic de toate sindicatele. Angajații de la stat reclamă că, pe hârtie cel puțin, salariile scad. Mai puțin cele ale politicienilor cu funcții.
Dragoș Pîslaru a anunțat că România a reușit totuși o victorie de etapă la Bruxelles, renegocierea PNRR. Și-a îndreptat tirul criticilor spre PSD.
Pîslaru îl acuză pe Grindeanu că partidul său încearcă să blocheze votul pe legea salarizării.
„În timp ce la Bruxelles obţinem rezultate fantastice, la Bucureşti, domnul Sorin Grindeanu anunţă că PSD nu va vota legea salarizării şi ameninţă că va sabota şi reforma privind integritatea în funcţia publică. Nu poţi pretinde miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi, în acelaşi timp, să refuzi reformele la care România s-a angajat. Nu poţi spune că vrei PNRR, dar să respingi jaloanele din PNRR. Nu poţi aplauda banii europeni şi să sabotezi condiţiile asumate de România pentru a-i primi”, mai scrie Dragoș Pîslaru.
Ministrul menţionează că istoria ultimilor ani este, din păcate, foarte clară. În privința salarizării unitare, reforma a fost amânată succesiv şi împinsă dintr-o cerere de plată în alta.
„Chiar domnul Grindeanu recunoaşte astăzi că jalonul a fost mutat din cererea de plată 3 în cererea de plată 6. Ani de zile reforma nu a fost făcută. Acum, când trebuie în sfârşit livrată, ni se spune din nou: nu votăm”, spune el.
Kelemen Hunor vorbește despre atmosfera „zen” și propune 4 guverne minoritare succesive
Date fiind replicile cel puțin tăioase din spațiul public, aproape că nu îți vine a crede atmosfera „zen” de la Cotroceni pe care o descrie Kelemen Hunor, într-un interviu la Digi24.
„A fost o atmosferă bună, zen, dacă se poate spune așa. Acum vorbim serios, am discutat în prima parte legile, proiectele de legi care ar trebui aprobate într-o sesiune extraordinară, cele legate de PNRR și SAFE și după aceea am discutat politic. Am stat 2h, 2h și un pic, dacă nu mă înșel, și toată lumea a fost foarte argumentat și fără nervi. Președintele răbdător, mediator, dar din păcate nu am ajuns la o soluție. Am luat la rând care pot fi variantele, dar rămânem în blocajul bine cunoscut. O majoritate confortabilă nu se poate găsi, este clar, fiindcă PNL și USR au câte o decizie că nu vor guverna împreună cu PSD. PSD nu votează un guvern din care nu face parte. Asta înseamnă că trebuie să ne gândim la guverne minoritare succesive.”
Așadar, liderul UDMR nu doar că vede partea plină a paharului, dar are și soluția. Un guvern de armistițiu la început, care să îngroape securea războiului și să deschidă calea spre guvernări minoritare ulterioare, în diferite formule. Cu alte cuvinte, dacă nu se pot reuni în marea coaliție destrămată în urma moțiunii PSD-AUR, partidele să găsească formule astfel încât să conducă pe rând țara.
Dominic Fritz: „Zero șanse”
Dominic Fritz, tot la Digi24, a manifestat o atitudine mult mai pesimistă în privința șanselor formării unui nou guvern.
„Zero. De unde să vină un guvern? De unde să vină această majoritate? Dacă în peste două luni nu s-a degajat această majoritate, de unde să vină acum? Nu avem o majoritate pentru că PSD deşi a ştiut că şi USR, şi PNL au anunţat dinainte ce o să facă dacă trece această moţiune de cenzură împreună cu AUR, totuşi a mers înainte. Blocajul în care ne aflăm este, de fapt, rezultatul surprizei PSD că nu a trădat nimeni, că nu sunt toţi trădători ca ei”, a afirmat Dominic Fritz.
George Simion face o ofertă PSD. Grindeanu nu are încredere în el
De pe margine, George Simion, invitat la Gândul, anunță ce vrea AUR. Șefia Senatului și participarea la guvernare. O formulă în care ar putea accepta să voteze un guvern.
„Ar fi normal pentru al doilea partid, dacă PSD are președinția Camerei Deputaților, ca AUR, ca al doilea partid al țării, să dea președinția Senatului”, a spus George Simion, la Gândul.
Doar că Grindeanu a spus, la RTV, că nu are încredere în George Simion pe care îl acuză că „îl ține în brațe” pe Ilie Bolojan.
„Dați-mi voie să n-am încredere deloc în ceea ce spune Simion. Dar deloc. Eu n-am nimic cu AUR, n-am nimic cu votanții, n-am nimic cu partidul. Eu nu cred ceea ce spune Simion. (…) N-am încredere, e dreptul meu să n-am încredere. Probabil că nici domnia sa n-are în mine.”
Între „zen” și „junk”
Într-o atmosferă de neîncredere totală și de nervozitate maximă, România bifează două luni și jumătate aproape de criză politică, în pragul a două evenimente cruciale. Închiderea PNRR, un program cu miză de aproape zece miliarde de euro, și startul evaluărilor agențiilor internaționale de rating. Ca o concluzie, România e acum între „zen” și „junk”. Ce vom alege ca țară depinde de acești lideri care se răfuiesc pe la televizor, în timp ce probabil mulți dintre noi și-au luat un binemeritat concediu de la toată gâlceava politică ce nu duce, măcar deocamdată, nicăieri.