Predoiu: PNL atacă la CCR proiectul de hotărâre privind cazul Șova

Cătălin Predoiu a declarat miercuri că liberalii vor ataca la CCR proiectul de hotărâre cu privire la cazul Dan Șova.

Predoiu: PNL atacă la CCR proiectul de hotărâre privind cazul  Șova

Cătălin Predoiu a declarat miercuri că liberalii vor ataca la CCR proiectul de hotărâre cu privire la cazul Dan Șova.

Cătălin Predoiu a declarat miercuri că liberalii vor ataca la CCR proiectul de hotărâre cu privire la cazul Dan Șova.

Prim-vicepreședintele PNL a menționat că președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a încălcat în acest caz și legea penală.

„Eu cred că atunci când a comis abuzul de putere la desfășurarea votului în cazul senatorului Șova, dl Tăriceanu a încălcat și legea penală. Prima prioritate este să presăm cumva pe căi democratice, judiciare, obținerea acestei hotărâri de recunoaștere a literei Constituției, motiv pentru care vom și ataca la CCR formula pe care a găsit-o dl Tăriceanu, dar în paralel merită și o analiză și o eventuală plângere penală”, a spus Predoiu, într-o conferință de presă, citat de Agerpres.

El îi atrage atenția lui Tăriceanu că deciziile CCR sunt obligatorii.

„Domnul Tăriceanu joacă alba neagra cu justiția de o lună de zile refuzând în continuare să facă ceea ce spune CCR. În loc să dea curs acestei decizii, plimbă un proiect de hotărâre de la comisie la plen pentru că nu vrea să-și asume ceea ce știe că a făcut, încălcarea constituțională”, a arătat Predoiu.

Conducerea Senatului a luat act de proiectul de hotărâre redactat de senatorii juriști cu privire la votul dat în cazul Șova, iar președintele acestui for, Călin Popescu-Tăriceanu, a semnat documentul.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.