Europa are nevoie de un nou sistem pentru solicitanții de azil, față de actualele reguli, cunoscute ca Regulamentul Dublin, a declarat vineri cancelarul german Angela Merkel, relatează Reuters, potrivit Bursa.ro.
Aflată la Bremerhaven, oraș din landul Bremen, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile de luna viitoare din regiune, Angela Merkel a declarat că orice sistem pentru repartizarea refugiaților ar trebui să țină cont de dimensiunea țărilor, precum și de puterea lor economică.
Cancelarul german a anunțat, joi seara, că Uniunea Europeană va tripla fondurile destinate patrulării maritime în Mediterană, într-o declarație făcută după o reuniune extraordinară a Consiliului European pe tema crizei provocate de creșterea masivă a numărului de imigranți ilegali dinspre nordul Africii.
Astfel, operațiunea de supraveghere și salvare maritimă Triton va avea un buget anual de 120 de milioane de euro, față de 36 de milioane de euro în prezent.
Peste 25.000 de refugiați au ajuns în Italia de la începutul acestui an traversând Marea Mediterană, flux ce s-a intensificat în ultimele zile ca urmare a vremii favorabile. Potrivit unui raport difuzat miercuri de organizația Amnesty International, din 23 de refugiați care se aventurează într-o astfel de călătorie, unul își pierde viața în urma naufragierii ambarcațiunilor folosite de traficanți.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.