Ministrul elen de Interne declară că “dacă este necesar” ar putea avea loc noi alegeri în Grecia. Acesta susține că în acest fel ar putea permite poporului să se pronunțe asupra politicii guvernului stângii radicale, informează Agerpres.
„Cei care își imaginează că actualul guvern este o paranteză… greșesc; poporul a votat (recent) și, dacă este necesar, o va face din nou”, spune Nikos Voutsis.
Declarația a avut loc în timpul unei dezbateri aprinse în Parlament asupra decretului privind transferul fondurilor organismelor publice la Banca Greciei, măsură adoptată pentru a contracara lipsa finanțelor publice.
În schimb, purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar al stângii radicale SYRIZA spune că “guvernul nu dorește alegeri anticipate sau referendum”.
“Ne dorim un compromis cu creditorii asupra problemelor economiei, dar în cazul în care opoziția cere legitimitatea acestui acord de către popor, nu ne temem (de alegeri)”, a declarat purtătorul de cuvânt.