A cincea zi de proteste

Ignorând frigul, oamenii au ieşit şi sâmbătă în stradă să-şi strige nemulţumirea faţă de clasa politică cerând shimbarea acesteia şi eradicarea corupţiei.

revoltaţi şi nemulţumiţi de clasa politică.

La ora 18.00 se strânseseră deja câteva sute de oameni, pentru ca o oră mai târziu numărul lor să treacă de 1.000 de persoane. În continuare oamenii se adună însă în Piața Universității.

Ca şi în zilele precedente, mobilizarea s-a făcut pe Facebook, fiind comunicate ora şi traseul. Protestatarii au venit cu steaguri şi pancarte, la monumentul din rond fiind desfăşurate două steaguri foarte mari. De asemenea, a fost instalat un cort pe care se poate citi: „Corupția ucide. Jos clasa politică. Clipa schimbării”

Mulţi au adus candele și fotografii cu victimele incendiului de la clubul Colectiv pe care le-au aşezat pe marginea fântânii de la Universitate, în condiţiile în care sâmbătă alţi nouă răniți au murit, ridicând la 41 numărul celor decedați în tragedia de săptămâna trecută.

În jurul orei 20.00, jandarmii au blocat circulația pe bd. Nicolae Bălcescu, între str. Batiștei și rondul de la Universitate.

Protestele au continuat și sâmbătă seara în unele din orașele din țară, potrivit Agerpres. Aproximativ 100 de persoane s-au întâlnit sâmbătă seara în Piața Unirii din Iași pentru a comemora victimele incendiului din Clubul „Colectiv” din București, dar și pentru a protesta împotriva corupției și actualei clase politice.

În Cluj, aproximativ 200 de persoane au ieșit sâmbătă seara pentru a mărșălui pe străzile oraşului. Şi în Timişoara câteva zeci de persoane, aflate în trecere prin Piața Victoriei din Timișoara, au aprins candele, sâmbătă seara, în memoria decedaților din clubul Colectiv. Câteva zeci de tineri au protestat, sâmbătă seară, în centrul municipiului Ploiești, aceștia cerând schimbarea sistemului, parlament unicameral și eliminarea imunității parlamentarilor.Zeci de persoane au protestat sâmbătă seara la Alba Iulia, cu mult mai puțini decât în serile precedente, când numărul celor ieșiți în stradă a fost și de o mie. De asemenea, peste 150 de tineri au fost prezenți timp de două ore pe platoul din Piața Dacia din centrul municipiului Buzău unde au aprins candele și au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor de la Club Colectiv.

Klaus Iohannis a anunţat vineri că va ajunge şi el în Piaţa Universităţii să vorbească cu protestatarii, fără să dea însă detalii în acest sens.

Joi şi vineri, la Palatul Cotroceni au ajuns pentru discuţii cu preşedintele reprezenzanţi ai partidelor politice, dar ai pieţei. Invitaţia adresată de preşedinte reprezentanţilor străzii a stârnit însă nemulţumire, mulţi apreciind că ei nu se simt reprezentaţi.

O nouă rundă de consultări ar urma să aibă loc la începutul săptămânii viitoare, preşedintele Iohannis precizând că este posibil ca la sfârșitul săptămânii să vină şi cu o concluzie pe care să o poată prezenta public.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.