A constatat și Ciucă ce era deja evident

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

În legătură cu relaţia în care cele două partide au rămas cu managerul Spitalului Universitar din Bucureşti, preşedintele PNL a afirmat că aceasta este o „relaţie cât se poate de umană”.

„Trebuie să înţelegem că domnia sa, ca noi toţi, este om, dincolo de orice situaţie, şi în felul acesta am analizat perspectiva din punct de vedere politic şi din punct de vedere a consecinţelor şi efectelor asupra domniei sale şi am considerat că este a.bsolut firesc să încheiem această colaborare, pentru că şansele erau cât se poate de evidente”, a mai declarat Nicolae Ciucă.

De asemenea, întrebat dacă medicul Câtălin Cîrstoiu a cerut să îşi păstreze funcţia de manager la Spitalul Universitar, Ciucă a subliniat că această solicitare „nu are treabă cu o decizie la nivelul coaliţiei”.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

6 Comentarii

  1. Renuntarea la don doctor a fost cea mai inteligenta miscare de-al elimina din cursa pe Popescu-Pinoccio, Firea il da afara cu matura !

  2. In 2016, am votat cu Fierea contra lui Mucusor Ban, iar acum voi vota cu Mihai Enache la PG si cu AUR la CG.

  3. -Taticule, ce e ala un retardat?
    -Unul mai destept decat Ciuca.
    -Dar ce e ala un hot?
    -Unul mai cinstit decat Ciolacu.
    -Dar ce e ala un ticalos?
    -Unul mai bun la suflet decat Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.