Covidul A dat năvală peste Ciolacu

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a fost testat pozitiv cu Covid-19, potrivit unor surse din conducerea PSD. El nu a participat vineri la întrevederea pe care președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut-o programată cu președinții celor două camere ale Parlamentului.

„Este asimptomatic și se simte foarte bine bine. Marcel (Ciolacu – n.r.) își face teste periodic, iar de dimineață, pentru că avea programată întâlnirea cu Maia Sandu, s-a testat și i-a ieșit pozitiv”, au declarat pentru Mediafax surse din conducerea PSD.

La începutul anului, Ciolacu a fost în izolare, la Buzău, pentru că s-a întâlnit cu ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, care era infectat cu COVID.

Aproape 9.000 de noi cazuri COVID și 28 de decese la pacienți confirmați cu coronavirus au fost raportate în ultima zi, anunță Ministerul Sănătății.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

12 Comentarii

  1. Pai nu s-a injectat de 3 ori cu faizaru lui Catu? Huuo jefuitorilor care ați comandat 120 de milioane de doze cu apa de ploaie pentru 15 milioane de fraieri! Sa vina maimuța virusata la voi!

    • datii acordeonu la jaburdelu asta, ardelar focu de magraon nespalat. Scade averea statului cu millioane dei vad strainii poze piundeva.

      daca magraonu e un saf da stat, ce sansa mai aveti voi, ba tatarilor de teleorman, pitici cu IQ nivel de pygmey de Africa.

      sunteti o jale pa planeta asta, ba nespalatilor.

  2. Nu va impacientați. I s-a făcut și un test de inteligenta și a ieșit negativ. În acest moment e precum curentul electric: pozitiv-negativ.
    PS. De ce v-ati vaccinat, domnule Ciolacu?
    R: Ca să pot merge la o întâlnire cu Maia și ca sa-mi crească indicele de inteligenta. A, da și m-am m-ai vaccinat ca șa pot fi sluga perfecta a licuriciului cu basca și a sodomitilor de la Bruxellex. Nu as fi vrut sa ma vaccinez, dar statutul meu de revolutionar, deci de persoana cu sânge în instalației și revolta fata de securiștii statului paralel m-au obligat moral sa-l fac. Eu sunt o persoana responsa-bila fara bila și ma comport ca atare, adică asa cum vor alții și nu cum doresc majoritatea romanilor. Sa știți ca și mie mi s-a promis o basca.

  3. LL-a vizitat mamuta compatibila a homosexualilor pe ursarul de lux mincinos? Poate ca nu s-a abtinut de la masajul vaxx-sex si,….covid-maimuta dupa 2-3 intepari a ripostat in doseano-homo maimuta africana. Sa traiesti bine ursane, la nivelul care obligatoriu trebuie, precum majoritatea mentinuta la limita cersetoriei de bani.

  4. Păi nu spuneați că la +35 de grade virusul moare ? Și mai spuneați că omoară persoanele in vârstă Biden a scăpat si el ? Păi si răceală ce face ?

  5. Targovistea ? i-a purtat noroc, iata ca s-a ales cu CEVA!sa fie primit ,speram ca vor fi si oarece ,,urmari,, ! la mai mare!sa fie cu noroc!

  6. deci mai mult timp liber pentru coafura, manechiura, pedichiura si masaj ….ca in rest pune umarul la jupuirea romanilor. Deci la fel ca si marele Lenes de S.(care lipseste cu nemiluita) nu vad nici o pierdere ca se autoizoleaza un numar de zile…caci tot una e; cu ei sau fara ei (sau inca e chiar mai bine fara ei)

  7. ARĂTAREA ASTA ARE COVID?NU VARIOLĂ.A DA VARIOLA NU SE PRINDE ,DE PĂROȘI,ADICĂ DE GORILE.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.