
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România anunţă că Neagu Udroiu, cunoscut publicist, reporter şi diplomat, a murit la vârsta de 82 de ani.
„Momente când cuvintele nu îşi mai au nici un rost… Cu profund regret, anunţăm că Neagu Udroiu, cunoscut publicist, reporter şi diplomat, fost ambasador al României în Finlanda şi Estonia, ne-a părăsit în această dimineaţă. Drum lin spre stele, maestre!”, se arată într-un mesaj al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România postat pe Facebook.
Neagu Udroiu s-a născut la 3 aprilie 1940, în localitatea Cartojani, fostul judeţ Vlaşca, astăzi Teleorman.
A absolvit Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Metalurgie (1959-1964), fiind de profesie inginer electrotehnic, potrivit bjgiurgiu.ro.
A lucrat la Uzinele Vulcan din Bucureşti (1955-1958 – ucenic, 1958-1959 – lăcătuş, 1964-1966 – inginer). În 1966, a început să lucreze în presa scrisă (1966-1974, 1978-1979), apoi în radio-televiziune (1974-1978; 1997-1999; 2008-2012).
A beneficiat, în perioada 1973-1974, de o bursă de studii acordată de World Press Institute (SUA).
Între anii 1979-1997, a desfăşurat activitate în Agenţia Naţională de Presă, respectiv secretar general de agenţie în cadrul AGERPRES şi apoi director al ROMPRES. Ulterior, s-a dedicat, între anii 1999-2001, mediului editorial, activând ca şef departament în cadrul Editurii Niculescu, pentru ca apoi să fie director de programe culturale în cadrul televiziunii România de Mâine.
A fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Finlanda şi Estonia (2001-2006).
A fost cetăţean de onoare al oraşului american Minneapolis şi al localităţii Bolintin Vale.
Printre volumele publicate se numără: ”Profesiune şi sens de viaţă” (1973), ”Sita lui Eratostene” (1981); Zpezi din Miazzi (1982): ”Pieton prin sate şi oraşe româneşti” (2000); ”Sub roţile Carului Mare” (1998); ”Emisferele de Magdeburg” (2001); ”Reporter pe Mississippi” (1976); ”Hawaii” (1977); ”Pieton prin oraşele lumii” (3 volume – 1976, 1994, 1989): ”Ferestre spre Carpaţi” (1983); ”Mâine, în secolul următor” (1985); ”Terra, casa în care locuim” (1983); ”America, un loc sub soare” (1991); ”Lumea nouă cinci veacuri de nesingurătate” (vol. I La nord de Rio Grande 1994, vol. II La sud de Rio Grande 1998); ”Watergate un crâmpei de istorie american” (1994); ”Români la Nord şi la sud de Ecuator” (1994); ”Japonia se scufundă?” (1996); ”China, dragonul pe roţi” (1997); ”Coreea de Sud şi veacul Pacificului” (1997); ”Zăpezi din Miazănoapte. Ambasador în Finlanda” (2007); ”Zăpezi din Miazănoapte. Ambasador în Estonia” (2011), ”Piloţii de Formula 1” (2009). În lucrarea „Condeie, voci, chipuri. Presa Românească – pagini de istorie” (2015), lucrare impresionantă de 1.930 de pagini, a încercat un demers amplu despre personalităţile care şi-au adus o contribuţie în presa din România.
” în localitatea Cartojani ”
– a fost trecuta la Index!
” Destinul dumneavoastră are destule puncte tumultoase. La 17 ani aţi plecat de acasă, din Galaţi, la Bacău, ca să vă faceţi ziarist.
Trebuie să ştiţi că în momentul ăla Galaţiul era în ruine şi era o foamete teribilă. Am lăsat şcoala, ştiam că era nevoie la Bacău de un CONDEI şi m-am dus acolo pe un salariu şi pe posibilitatea de a supravieţui. Era o foamete pe care o simţeam dureros. ”
ji’dovu tudor taticu lu nae caranfil.
„intre anii 1979-1997, a desfăşurat activitate în Agenţia Naţională de Presă,”
-ne gandim daca nu cumva Pacepa a fost trimis ” la post ” in 1978 in S.U.A,
„ofiter de legatura”,ne-a legat de americani….
(d-aia pentru tradare se da pedeapsa cu moartea:
ori lae ori balae).
totusi sa urmezi Metalurgia si sa devii inginer electrotehnist??? Cineva nu s-a impacat cu statul de inginer metalurgist…odihneasca-se in pace.
„tânărul ucenic Udroiu Neagu de la Vulcan”
De vrei sa castigi un ban,
Agajeaza-te la Vulcan,
Carte multa nu se cere,
Prost sa fi sa ai putere !
Catre Tu > mortii se spala la pompele funebre, comunistii niciodata, put ca Cartianu.
@tomlin Multă sănătate și ție.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Neagu Udroiu
„Scriitor mediocru, din generatia lui Dinu Sararu, Neagu Udroiu a ajuns ambasador in Finlanda si Estonia. A fost rasplatit cu acest post pentru prestatia din fruntea Agentiei de presa Rompres, care a servit interesele PDSR.”
Dan Constantin -(Dinozaur ) 03 Apr 2013
„.. tânărul ucenic Udroiu Neagu de la Vulcan a străpuns cu trudă spre mediile univesitare şi a devenit un intelectual în sensul pur al cuvântului
… Reporter prezidenţial (presedintele Ceausescu) a văzut pe viu mari momente din istoria glorioasă a diplomaţiei, în vremea când vocea României conta „(Dan Constantin -(alt Dinozaur ) 03 Apr 2013 )
„Securiştii-ambasadori, retraşi anul acesta
„… Alţi doi diplomaţi care au avut legături cu Securitatea au fost retraşi anul acesta. Este vorba de Neagu Udroiu din Finlanda şi Andrei Magheru de la UNESCO. Conform unor surse din MAE, Udroiu a fost între timp pensionat, însă Magheru a primit un post în centrală. : (Adevarul (gol golut) 08/09. 2006)
Ce grad avea sau il avanseaza post-mortem ?