A fost aprobat noul Cod deontologic al stomatologilor

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a aprobat noul Cod deontologic al profesioniștilor din domeniu, făcându-se o actualizare în concordanță cu reglementările privind libera concurență.

Potrivit unui comunicat al CMSR transmis, noul cod a fost transmis Consiliului Concurenței pentru analiză, urmând ca acesta să intre în vigoare la data de 1 iulie.

În perioada următoare, CMSR va elabora și un ghid de implementare a reglementărilor Codului deontologic, pentru a facilita înțelegerea și aplicarea corectă a noilor norme de către medicii stomatologi.

‘Acest demers marchează un pas important în modernizarea și adaptarea cadrului deontologic la cerințele actuale din domeniul medical și în concordanță cu reglementările naționale și europene. Modificările aduse Codului deontologic reflectă un amplu proces de consultare și dezbatere cu medicii stomatologi din întreaga țară, precum și cu reprezentanții autorităților de reglementare, inclusiv Consiliul Concurenței’, se arată în comunicat.

Noul cod introduce prevederi privind reglementarea publicității în domeniul stomatologic, transparența în relația medic-pacient și consolidarea prestigiului profesiei.

‘Publicitatea este permisă, însă în condițiile respectării principiilor etice și în spiritul protejării interesului pacientului. Astfel, sunt descurajate practicile agresive și se promovează informarea corectă și responsabilă. (…) Noul cod prevede clar obligația medicului de a oferi pacienților toate informațiile necesare privind tratamentele și costurile asociate. (…) Se întăresc principiile care subliniază că reputația medicului stomatolog trebuie să se bazeze exclusiv pe competență profesională, onestitate și integritate’, menționează sursa citată.

Președintele CMSR, Florin Lăzărescu, a susținut că organizația ‘rămâne dedicată promovării unor standarde ridicate de profesionalism și integritate, protejând, astfel, atât pacienții, cât și medicii stomatologi’.

‘Ne-am dorit un Cod deontologic care să protejeze atât interesele pacienților, cât și prestigiul profesiei de medic stomatolog. Noul Cod clarifică normele privind publicitatea în stomatologie, astfel încât pacienții să primească informații corecte și complete, fără mesaje exagerate sau care ar putea induce în eroare. În plus, am consolidat principiile transparenței în relația medic-pacient, astfel încât pacienții să fie corect informați despre tratamentele propuse și costurile asociate. Aceste măsuri întăresc încrederea în profesie și asigură o practică medicală bazată pe onestitate și respectarea valorilor fundamentale ale sănătății publice’, a afirmat dr. Florin Lăzărescu, citat în comunicat.

Recomanda [votes_up id=835048]

3 Comentarii

  1. Intre medicul-comerciant, numit in continuare Antreprenor, si clientul-pacient, numit in continuare Fazan, intervine urmatorul contract:….

  2. INVATATI SA FACETI DEVIZ PENTRU FIECARE LUCRARE ,SA STIE PACIENTUL CARE SUNT COSTURILE(MATERIAL + MANOPERA+INSTRUMENTAR) SI CAND SE FACE DETARTAJ PRETUL TREBUIE STABILIT PER DINTE NU CUM FACETI VOI, ARE PACIENTUL 15 DINTI IN GURA SI PERCEPEPETI PLATA PENTRU DETARTAJ 34 DE DINTI,ESCROCHERIE PE FATA ; APROPO VOI CA SYTRUCTURA ASOCIATIVA NU AVETI NICI O PUTERE ASUPRA CABINETELOR STOMATOLOGICE,SUNTETI O STRUCTURA DE PALAVARAGII,PROPAGANDISTI; SANCTIONATI UN DINTAR,CUM ?

  3. Frectie la un picior de lemn. Toate blablauri, daca nici un medic nu ofera o garantie reala pt orice lucrare dentara. Si nu isi recunoaste greseala si sa dea banii inapoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.