Poliţiştii au reuşit să-l prindă pe principalul suspect în cazul crimei de la o bază sportivă din Mamaia. Este vorba despre un bărbat de 49 de ani.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că în noaptea de miercuri spre joi, poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au depistat un bărbat, de 49 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de omor.
El este suspectat că în noaptea de marţi spre miercuri a omorât un bărbat, de 69 de ani, în incinta unei baze sportive din staţiunea Mamaia.
Bărbatul a fost dus şi încarcerat, pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
Victima, un bărbat în vârstă de 69 de ani, a fost găsită moartă, miercuri, în recepţia unei baze sportive din Mamaia, iar pe trupul său au fost descoperite urme de violenţă. A fost înjunghiat şi apoi ar fi fost incendiat, având arsuri pe o suprafaţă importantă a corpului. Bărbatul a fost găsit de un client al bazei, care venise să joace tenis şi care a anunţat autorităţile.
Observatornews a relatat citând surse din anchetă că omul care a fost înjunghiat şi ulterior incendiat ar fi paznicul şi socrul unui cunoscut avocat din judeţ, care deţinea şi clubul.
Un boschetar care si-a rezolvat problema adapostului pe urmatorii 20 de ani.