În cadrul unei conferințe de presă susținută vineri la Cluj, procurorul general Laura Codruța Kovesi a afirmat că procurorii nu au afirmat, în documentele lor că șpaga pentru ocuparea postului de șef al vămii Halmeu ar fi avut drept destinație un partid politic. Este primul pas în ștergerea urmelor care dovedesc că șpaga a ajuns la PD-L.
PD-L este scos din cauză
„Procurorii nu au scris în niciun document că banii au fost dați unui partid politic, este declarația pe care un inculpat a dat-o în fata instantei de judecată, în momentul arestării preventive, și s-a consemnat în încheiere acest lucru. Procurorii nu au reținut din probele din dosar sau nu au menționat în documentele trimise instanței acest lucru. Mai departe nu pot să comentez, nu administrez eu acest dosar. Daca s-a comis o faptă penală, procurorul va duce până la capăt ancheta. Acum a început, nu pot sa anticipez ce va face procurorul de caz, el este independent”. Aceasta este declarația dată de procurorul general. Există doar două posibilități. Prima: fie doamna Laura Codruța Koveși nu a călcat în viața ei într-un tribunal și în acest caz se poate presupune că a făcut studiile de drept datorită faptului că a fost sportivă de performanță, și, știm că sportivii de performanță au fost mai mereu ajutați în ceea ce privește studiile; a doua: doamna Laura Codruța Koveși stăpânește meseria, dar în acest caz, a demarat „procedurile” de ștergere a urmelor, privind unele dezvăluiri ale documentelor procurorilor DNA. Cum specialiștii consultați de noi ne-au precizat că procurorul general își cunoaște meseria, trebuie să constatăm că varianta a doua este mai aproape de adevăr.
Ce este o „încheiere de ședință”
Documentul denumit „încheiere de ședință” este unul specific justiției și este sinonimul banalului proces verbal al reuniunilor și ședințelor de tot felul. Documentul este redactat de către un grefier, care, scrie ce îi dictează președintele completului instanței, după o ședință de judecată. „Încheierea de ședință” nr.8/CC din 4 februarie 2011 – dosar penal 1388/83/2011 de la Tribunalul Satu Mare o contrazice flagrant pe Laura Codruța Koveși.
De la pagina 1 a documentului și până la pagina a 2-a, paragraful 12, tot ce se scrie reprezintă constatările președintelui de ședință în ceea ce privește îndeplinirea procedurilor legale, identificarea părților etc.
De la paragraful al 13-lea, care începe astfel: „Reprezentantul DNA având cuvântul, solicită în temeriul disp.art.149…” și până la paragraful 7 din pagina a 4-a, care începe astfel: „apăratorul ales al inculpatului Florian Liviu…” tot ce se relatează în document se referă la concluziile procurorului și reprezintă rezumatul documentelor în baza cărora procurorul solicită luarea măsurii arestării preventive. În termeni populari, textul dintre cele două „borne” mai sus amintite, se numește acuzare.
După paragraful 7 din pagina 4 se relatează despre pledoariile avocaților, iar documentul în final conține decizia instanței. Laura Codruța Koveși susține că aici se regăsește referirea la un „partid politic”, și că acest lucru se datorează declarațiilor unui inculpat. Veți vedea că lucrurile nu stau deloc așa.
Pasajele care o contrazic pe Koveși
Din partea de text în care se relatează punctul de vedere al procurorului (sau DNA), următorul pasaj este clar ca bunăziua, pentru că face referire la actele din dosar. În acest pasaj, este adevărat, nu se pronunță sintagma portid politic, dar apare numele lui Eugeniu Petrescu, descoperit ca fiind sponsor al PD-L, om de casă al partidului, participant la ședințele conducerii. Redăm integral respectivul pasaj:
„Astfel, cum dovedesc actele de la dosar această influență a fost una reală, întrucât în data de 23.09.2009, învinuita Dobrescu Nicoleta, în urma unui interviu, care deși nu a fost anunțat legal, nu a fost susținut un concurs, ci a fost o întâlnire programată de către inculpatul Florian Liviu prin intermediul numitului Petrescu Eugeniu, întâlnire pe care inculpatul Florian Liviu i-a facilitate-o învinuitei Dobrescu Nicoleta să o aibă cu Mărginean Radu Traian. Ân urma acestei întâlniri, în care s-au făcut niște promisiuni, Dobrescu Nicoleta a fost delegată prin ordin al șefului ANA, în funcția de șef al Biroului Vamal Halmeu
Tot în „spațiul” afectat relatării poziției procurorului, mai avem un al doilea pasaj, care este și mai clar: „Totodată solicită (procurorul DNA – n.a.) a se avea în vedere faptul că, solicitarea unor sume atât de mari, 130.000 Euro, respectiv 300.000 Euro, în numele și pentru un partid politic și un șef de instituție, lăsând să se înțeleagă că delegarea și numirea într-o funcție publică se face doar pe criterii politice și nu de competență, este de asemenea în măsură să provoace în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate și neîncredere în instituțiile statului”.
PD-L zice că nu-l știe pe Eugeniu Petrescu
După ce joi Eugeniu Petrescu a devenit „vedeta zilei”, principalul partid de guvernământ a remis presei un comunicat prin care precizează că Petrescu nu are nici o funcție în PD-L și nu a făcut parte din niciun staff de campanie electorală. Comunicatul a venit însă după ce Vasile Blaga a declarat că îl cunoaște pe Petrescu și că acesta participă la ședințele conducerii PD-L.Administrația prezidențială nu a remis însă nici o dezmințire, în ceea ce privește afirmațiile că Eugen Petrescu ar fi făcut parte din staff-ul de campanie electorală a lui Traian Băsescu.