Turneul Final Four al Ligii Campionilor la handbal feminin, programat între 3 şi 6 septembrie la Budapesta, a fost anulat din cauza pandemiei, a anunţat vineri Federaţia europeană de handbal (EHF).
Prevăzut iniţial în primăvară, turneul fusese amânat pentru sfârşitul verii, însă forurile handbalului au considerat în final că nu sunt întrunite condiţiile pentru derularea sa.
Această fază finală a Ligii Campionilor la handbal feminin era în realitate un Final 8, deoarece sferturile de finală ale competiţiei, în care erau calificate şi echipele româneşti SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti, urmau să aibă loc tot la Budapesta, fiind la rândul lor anulate.
EHF a confirmat, în schimb, că startul ediţiei 2020-2021 la handbal feminin se va da pe 12/13 septembrie, iar tragerea la sorţi a grupelor, din care vor face parte SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti, va avea loc miercurea viitoare, la Viena.
“Este o situaţie ieşită din comun. Fără îndoială, sănătatea şi siguranţa sunt mai presus de orice. Totuşi, suntem dezamăgiţi. Federaţia ungară a fost mereu pregătită să organizeze eve nimentul şi să facă tot ce îi stă în putinţă pentru un alt mare EHF FINAL 4”, a declarat secretarul general al federaţiei din Ungaria, Gabriella Horvath.
Federaţia internaţională de tenis (ITF) a anunţat vineri că finala Fed Cup 2020, care trebuia să aibă loc la Budapesta între 14 şi 19 aprilie şi a fost amânată din cauza Covid-19, a fost reprogramată pentru perioada 13-18 aprilie 2021.
Finala competiţiei, cu 12 echipe participante, se va desfăşura pe terenurile de zgură instalate în arena Laszlo Papp din Budapesta. Australia, Belarus, Belgia, Cehia, Elveţia, Franţa, Germania, Rusia, Slovacia, Spania, Statele Unite ale Americii şi Ungaria sunt echipele care se vor bate pentru trofeul Fed Cup în aprilie 2021.
ITF a precizat într-un comunicat că din cauza provocărilor lansate de pandemia de coronavirus, inclusiv faptul că sala polivalentă Laszlo Papp nu era disponibilă în ultima parte anului, nu a fost posibilă reprogramarea turneului final al Fed Cup în 2020.
Din cauza pandemiei de coronavirus, meciul dintre România şi Italia, programat în zilele de 17 şi 18 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în play-off-ul Grupei Mondiale, a fost amânat. Echipa care câştiga acel duel urma să joace şi în 2021 în Grupa Mondială a Fed Cup.
Meciul România – Italia şi celelalte din play-off vor fi reprogramate în februarie 2021. Competiţia îşi va relua formatul său anual din 2022.
Și faza finală a Cupei Davis din acest an, care ar fi trebuit să aibă loc în noiembrie la Madrid, a fost amânată până în 2021, în contextul pandemiei de coronavirus, a anunţat vineri ITF.
Cupa Davis a fost reprogramată pentru luna noiembrie a anului viitor.
”Este o dezamăgire uriaşă pentru toţi faptul că finalele Cupei Davis nu vor avea loc în acest an. Nu ştim cum va evolua situaţia cu coronavirusul în fiecare dintre ţările calificate sau dacă restricţiile vor fi menţinute sau nu în Spania. Nu ştim ce va fi în noiembrie pentru a putea asigura toate măsurile de siguranţă care s-ar impune”, a spus fotbalistul spaniol Gerard Pique, fundaşul echipei FC Barcelona şi proprietarul grupului care organizează faza finală a Cupei Davis la tenis, Kosmos Tennis.
Faza finală a Cupei Davis 2020 era prevăzută între 23 şi 29 noiembrie, în capitala Spaniei, însă condiţiile noii formule a Cupei Davis, cu adunarea mai multor naţiuni indoor, nu corespunde recomandărilor sanitare actuale aflate în vigoare în majoritatea ţărilor afectate de pandemie.
12 nations
1 city
1 week
1 World ChampionSee you in 2021!
#DestinationBudapest #FedCup pic.twitter.com/aZwKw4Gy7Y— Fed Cup (@FedCup) June 26, 2020
Bine să guvernarea Ludovic Orban-Klaus Iohannis nu va amâna alegerile. Ce turneuri de tenis, hamnal, fotbal etc… Alegeri, Alegeri, Alegeri. Campanie electorală online, vot online. Doar salariile și sporurile de hrană ale SRI și STS, care fac ca la alegeri să iasă cine vrea Occidentul democrației renunțării la partea cea mai imortantă din suveranitate, nu sunt și fizic nu numai electronic. Și totuși ne iubim drapelul național Tricolorul