A murit fiul generalului de Gaulle

Amiralul Philippe de Gaulle, fiul cel mai mare al generalului de Gaulle, a murit la vârsta de 102 ani. Decesul a survenit la Paris. Philippe de Gaulle a murit în noaptea de marţi spre miercuri la centrul medical Institution nationale des Invalides, unde era internat de doi ani, a transmis fiul său, Yves de Gaulle.

Născut pe 28 decembrie 1921 la Paris, Philippe de Gaulle, fost elev al academiei navale franceze, Ecole navale, s-a angajat în 1940 în Forţele navale franceze libere – braţul naval al Forţelor franceze libere create de tatăl său – , participând ulterior la campania din Atlanticul de nord şi apoi la cea din Franţa, în cadrul diviziei Leclerc, încheiată cu eliberarea Franţei de sub jugul nazist.

A pus capăt carierei militare în 1982, la doi ani după ce a devenit amiral, pentru ca în 1986 să fie ales senator, fotoliu pe care l-a ocupat până în 2004, ca reprezentant al formaţiunilor de dreapta RPR (Adunarea pentru Republică) şi apoi UMP (Uniunea pentru o mişcare populară).

Philippe de Gaulle, cel mai mare dintre cei trei copii ai cuplului de Gaulle, s-a consacrat ulterior păstrării memoriei tatălui său, publicând mai multe cărţi dedicate generalului, între care „De Gaulle, mon pere” („De Gaulle, tatăl meu”), un succes în librării.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

12 Comentarii

  1. De Gaulle a fost cel mai prestigios presedinte al Frantei. Toti care i-au urmat au fost niste De Funes mai mari sau mai mici……[Rumburak

  2. „încheiată cu eliberarea Franţei de sub jugul nazist.”

    da,se stie:
    40 de milioane de francezi au fost partizani in Rezistenta
    iar 40 de milioane de francezi au fost colaboratzionisti!

  3. Nu numai COMINTERNISTII crapa la peste 100 de ani, ci si ODRASLELE de COMINTERNISTI!!! ILEGALU CLONAT de Lenin in Scoli militare si care si-a facut mana in PRIMUL MACEL BOLSEVIC MONDIAL si-a TRADAT PATRIA la inceputul celui de-al DOILEA MACEL BOLSEVIC MONDIAL!!!
    In timpul INVAZIEI HITLERISTE din 1940 in loc SA LUPTE PANA LA CAPAT a parasit campul de lupta pentru a indeplini o noua MISIUNE data de Stalin, crearea unui guvern provizoriu la Londra!!! Exista precedentul din PRIMUL MACEL BOLSEVIC MONDIAL cu GUVERNELE PROVIZORII unde sa se CLONEZE VIITORII SEFI DE STATE, fapt care TRADEAZA aceeasi MINTE DIABOLICA!!!

  4. NU ȚI-E RUȘINE -ȘARLĂ-! DACĂ NU-SĂ-ȚI FIE ! ===S-A DUS ȘI ULTIMUL FRANCEZ= COCOȘ GALIC -NU ȘARLĂ! ACUM E LA MODĂ PREMIER MINISTRE ET SON AMI!

  5. Aberezi. Nu de Gaulle a comandat prost armata franceza si ar fi fost total nesabuit sa lupte pana la capat.
    Retragerea in Anglia a fost cea mai buna si inteleapta solutie, dupa cum s-a si dovedit ulterior.
    De Gaulle si corpul francez de armata din Anglia au fost luminita de la capatul tunelului ptr toti francezii.
    La fel au facut si polonezii ocupati de germani. La fel ar fi trebuit sa faca si canalia de Antonescu, nu sa se pupe-n bot cu Hitler, sa masacreze evreii si drept rasplata ptr slugarnicia lui, Hitler ne-a mai luat si 1/2 din Transilvania. Probabil ca a considerat ca pactul Ribbentrop-Molotov ne-a luat prea putzin
    Sa nu va mai mirati ca occidentalii ne-au lasat apoi la discretia lui Stalin……[Rumburak]

  6. Va fi inmormantat,alaturi de tatal sau, la Colombey les Deux Eglises, care astazi de numeste Colombey les Deux Mosques

  7. FIUL CEL MARE, dar nu singurul, al Generalului. Vocea nealterata a caruia este, însa, PIERRE DE GAULLE, care sta-n Elvetia, nu amiralul, care-a si avut proasta idee de-a activa în RPR (UMP), partid politic suferind tot felul de trasformari si primul care sa-l tradeze pe General. @maxtor: ai-n-ai dreptate: ai dreptate când scrii ca francezii au fost majoritar colaborationisti – desi Petain, ironic, a fost eroul de la Verdun, în WW1. Capitularea de la Vichy fiind a unei „elite” politico-militare patate. Bibliografie: afacerea Dreyfus = stat major arhi-corupt si antisemit. Franta WW2: palmuita de colaborationismul STÂNGII franceze:atât Leon Blum, laudatul prim-ministru interbelic fiindc-autor al concediului de odihna platit, cât si guvernul Laval fiind în asentimentul „elitelor” (antisemite) gata sa consimta la orice, numai la „bolsevismul” care sa le diminueze averile întru echitatea în venituri si confort a întregii populatii – comparativ, la fel de sarace ca astazi. De Gaulle, Generalul, se sprijina pe CHURCHILL, ducele de Marlborough, pe care-l cunostea BINE si pe LOCUITORII COLONIILOR franceze, mobilizati împotriva exterminarii, a rasismului nazist. Daca Franta epocii n-ar fi fost un IMPERIU COLONIAL, ea s-ar fi numarat printre învinsi. Acelasi General, de altfel, va fi-n razboi cu ROOSEVELT, care are relatii DIPLOMATICE cu, SPRIJINA DESCHIS guvernului PETAIN, colaborationist. Roosevelt, ale carui scopuri, de altfel, erau – inclusiv prin atacul asupra francului -, transformarea Frantei, înca imperiu, într-o colonie SUA (lucru reusit, actualmente, cu aceiasi socialisti: de la Jospin, Moscovici – basarabean -, Fabius, Hollande, si pâna la Macron, ultimii patru si atingând adevarate perfectiuni).

  8. IENICERII SOVIETICI Bramburaki si DECLINATI sunt analfabeti nefunctionali alatrinezi de cea mai joasa spetza si stirpe…O trepe lor, ILEGALU De Gaulle a profitat de dezastrul militar provocat de inaintarea Wehrmacht-ului, dezastru la care a CONTRIBUIT din plin IN TEREN, pentru A DEZERTA lasandu-si TRUPA sa cada PRIZONIERA!!! In loc sa organizeze apararea in adancime!!! Ca fost inalt ofiter de stat-major trebuia dupa DECLARATIA DE RAZBOI ANGLO-FRANCEZA adresata celui de-al TREILEA REICH, declaratie care necesita
    sa fie adresata si URSS, care INVADASE Polonia de la Est la doua saptamani dupa INVAZIA nazista(!!!), sa atraga atentia asupra VULNERABILITATII principale a „liniei Maginot”, posibilitatea OCOLIRII/INVALUIRII ei si sa PROPUNA MASAREA DE TRUPE in ZONELE DE INVALUIRE!!! Ne volnicilor, dupa CUCERIREA la PARITATE cu Stalin a cate O JUMATATE din Polonia, Hitler A TRANSFERAT TRUPELE DIN Polonia la Vestul Germaniei, OPERATIUNE SPECIALA desfasurata cu zgomot, fiind vorba de ZECI DE DIVIZII MOTORIZATE, fapt care nu putea trece neobservat CONTRASPIONAJULUI MILITAR FRANCEZ, mai ales ca era vorba de O FASIE incomparabil mai INGUSTA decat Linia Maginot…O constructie REDUTABILA de sute de kilometri, pe mai multe aliniamente de aparare, A DEVENIT INUTILIZABILA, SUTE DE MII DE SOLDATI FRANCEZI fiind luati prizonieri, fiind prinsi intre Linia „Maginot” si ARMATELE DE MOTORIZATE NAZISTE patrunse adanc pe teritoriul Frantei!!! TRADAREA CONDUCERII ARMATEI FRANCEZE a fost clara, nu si pt. FALSIFICATORII BOLSEVICI ai ISTORIEI!
    POPORUL EROU POLONEZ s-a APARAT CU INDARJIRE CONTRA MOTORIZATELOR si AVIATIEI NAZISTE CALARE si PEDESTRU pana la ULTIMUL CARTUS si ULTIMUL SOLDAT, in timp ce TRADAREA GENERALILOR FRANCEZI A INGENUNCHIAT MAREATA si PUTERNICA Franta aproape FARA REZISTENTA!!!
    Acesta e ADEVARUL ISTORIC NEVICIAT IDEOLOGIC!!!

  9. @Charlie: tu însusti scrii cuvântul „dezastru” când vorbesti de armata franceza în WW2. Linia Maginot fiind al doilea. Perfect echipata, însa prost asezata geografic. Ai dreptate si privinnd „tradarea conducerii armatei franceze” a epocii (si nu numai, vezi si afacerea Dreyfus). Si ca tradarea propriilor gradati a „îngenuncheat mareata Franta”. De „puternica”, ma-ndoiesc. N-ai, în schimb, motive de-a-l acuza pe de Gaulle, @Charlie, 13 MART. 2024 LA 11:46, are dreptate. Gresesti si cu „Poporul erou polonez”, când polonezii sunt, în mod istoric, o sleahta de invadatori (cf. „proiectul” lor politico-TERITORIAL, Intermarium, transformat de Obama, clientelar – a fost ales datorita alegatorilor americani de obârsie poloneza -, transformat, asadar, de Obama în „doctrina” NATO) si de xenofobi violenti, brutali, deloc „eroici” …

  10. @Charlie
    -pai daca la Londra nu sint bolshevicii la putere
    dintotdeauna
    ….

  11. 102 ani! Dumnazeu sa-l odihneasca. Observ ca militarii si detinutii politici din vremurile noastre traiesc foarte mult.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.