A murit un fost mare fotbalist

Fostul mare fotbalist sârb Sinisa Mihajlovic a murit la 53 de ani, într-un spital din Roma, după o luptă lungă cu leucemia.

Într-un comunicat, familia lui Sinisa Mihajlovic a anunţat „moartea nedreaptă, prematură” a unui „soţ, tată, fiu şi frate exemplar”.

Sinisa Mihajlovic a anunţat că este bolnav în vara lui 2019 şi a urmat mai multe luni un tratament. El a fost internat din nou câteva săptămâni la sfârşitul sezonului trecut, din cauza riscului de recidivă.

Fostul fundaş, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Roşie Belgrad în 1991, a jucat în Italia la AS Roma, Sampdoria, Lazio şi Inter Milano.

El a antrenat ultima oară echipa Bologna, care l-a demis la începutul lui septembrie din cauza rezultatelor slabe în Serie A.

La câteva zile după ce a fost concediat de Bologna, Mihajlovic a afirmat că „nu înţelege” această decizie, după trei ani şi jumătate la clubul din Serie A, marcaţi mai ales de lupta sa cu leucemia, informează AFP.

„O accept, aşa cum un profesionist trebuie s-o facă, însă consideram că situaţia era absolut sub control şi se putea îmbunătăţi. Clubul nu a fost de părerea mea”, a spus el atunci.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

3 Comentarii

  1. O stire trista intodeauna l-am admirat.
    A fost un om cu suflet mare.
    Nu te voi uita niciodata.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.