Regizorul și actorul britanic Richard Attenborough a decedat la vârsta de 90 de ani după o lungă boală, a anunțat Academia Britanică de Arte pentru Film și Cinema (BAFTA), citată de agențiile de presă internaționale.
Cu o carieră ce s-a întins pe durata a șase decenii, Richard Attenborough a jucat în filme precum „Brighton Rock”, „Şedinţă de spiritism într-o după-amiază ploioasă/ Seance on a Wet Afternoon”, „10 Rillington Place” sau „Jurassic Park”.
Filmul ”Gandhi”, regizat de el, l-a impus în lumea personalităţilor cinematografiei britanice şi i-a adus numeroase premii, precum opt Oscaruri, printre care cel pentru cel mai bun regizor şi cel pentru cel mai bun lungmetraj (în calitate de producător). Acelaşi film i-a adus un Glob de Aur pentru cea mai bună regie şi două premii BAFTA.
Richard Attenborough a câştigat numeroase premii pentru întreaga activitate – BAFTA (1983), BIFA (1992), cel al Chicago International Film Festival, cel al Academiei de Film Europene (Award of Merit).
Pentru multe roluri ale sale, Richard Attenborough a fost nominalizat la premii prestigioase şi a şi obţinut multe dintre acestea, printre care Globul de Aur pentru interpretările din „Doctor Dolittle” (1967) şi „Canoniera de pe Yangtze/ The Sand Pebbles” (1966).
În 2008, el a suferit un accident cerebral şi de atunci se deplasa în scaunul cu rotile. În ultimii ani a locuit într-un azil de bătrâni împreună cu soţia sa, actriţa Sheila Sim.