Un bărbat din Mehedinţi a stat aproape trei ani cu două pense medicale în abdomen, uitate după o intervenţie chirurgicală, potrivit TVR.
Ajuns la spital în vara lui 2010, după un accident rutier, Gicu Crăiaşu a fost operat de urgenţă, dar a rămas cu două pense metalice de 17 centimetri în abdomen.
Deşi a realizat că ceva nu e în regulă, bărbatul a tot amânat un control din cauza sărăciei.
A ajuns la urgenţă după un accident, când au fost scoase şi pensele.
Operaţia a durat însă nouă ore, bărbatul a făcut un accident vascular şi apoi o semipareză.
Familia a depus acum o plângere împotriva chirurgului şi la Colegiul Medicilor. Conducerea spitalului nu a început încă o anchetă în acest caz.