A treia doză de vaccin, într-o țară vecină României

Autorităţile sârbe au autorizat a treia doză de vaccin anti-COVID-19 pentru persoanele imunocompromise (cu sistem imunitar slăbit), angajaţii din domeniul sanitar şi orice persoană care a fost vaccinată în urmă cu cel puţin şase luni, a declarat ministrul muncii Darija Kisic Tepavcevic, conform Reuters.

Serbia are o creştere a numărului de infectări cu coronavirus, cu o medie de peste 900 de cazuri pe zi în ultima săptămână din cauza variantei Delta foarte contagioasă. Până acum, peste 50% din populaţia de aproximativ 7 milioane de locuitori a Serbiei a fost vaccinată.

Darija Kisic Tepavcevic, medic şi ministrul muncii din Serbia, a declarat că autorităţile sanitare vor începe să administreze a treia doză de vaccin persoanelor imunocompromise începând de marţi.

„Cetăţenii care au primit vaccinul anti-COVID-19 cu cel puţin şase luni în urmă pot solicita, de asemenea, să primească a treia doză”, a mai spus Kisic Tepavcevic, care nu a specificat ce vaccin va fi utilizat pentru a treia doză.

Serbia foloseşte în prezent vaccinuri anti-COVID-19 de la patru producători: Pfizer/BioNtech, Sinopharm, AstraZeneca şi Sputnik V.

Până în prezent, în această țară au fost înregistrate în total 7.167 de decese asociate COVID-19 şi 732.044 de cazuri de coronavirus.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

7 Comentarii

  1. Păi bre, Serbia se ia după Ungaria,. pe care-i știe că sunt deștepți,..și au importat vaccin din est, demonstrat cel mai eficient.. Iar tu acu te iei după sârbi sau după Albanezi, in rând de subdezvoltare și inteligență..Incă nu știi să pricepi, nu inveți din nimic.. Nu te influențează decât râgâitul licuriciului. Păcat..

  2. @marin
    Fie te vei vaccina din proprie initiativa fie vei fi exclus din societate, alegerea iti apartine

  3. …deci „SEMNUL FIAREI” nu poate fi evitat ? GTOTI trebui sa-l accepte !

    INTREB:
    – Mihnea …esti in slujba … FIAREI ? Faci propaganda pentru ea ? De ce nu poti fi solemn-tacut ?
    Ce te mana-n lupta … ?

    🙂

  4. @Marele urs
    Serbia nu are cum sa imite Ungaria!
    Ungaria are mortalitatea la milionul de locuitori a doua din lume (dupa Peru), 3119, adica 0,3% din populatie a murit de covid vezi:
    https://www.worldometers.info/coronavirus/?zarsrc=130
    Sortare dupa Death/1m

    Serbia este pe locul 69 si Romania mult mai in fata pe locul 25, ceea ce arata prosteala guvernului Catu penal.

  5. Mihnea, (ăla care solicită excluderea din societate a nevaccinatilor) după ce se va termina nebunia asta o să rămâneți în istorie ca psihopați. Auzi tu, nevaccinatii să fie excluși din societate?! De ce Mihnea, suntem cumva suboameni? Nu merităm să trăim în societate, nu ne ridicăm la standardele societății? Până și pentru criminalii eliberați se încearcă integrarea în societate! Sunt nevaccinatii mai rău decât criminalii? Mihnea, ești un nazist iar cel care îți ține prelegeri despre noua ordine mondială (prostiile pe care le îndrugi nu vin de la tine, cineva ți le spune) doarme cu „Mein Kampf” sub pernă.

  6. Nuremberg 2 se apropie pas-cu-pas. nu mor caii cand vor cainii, mai securiciciule.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.