A urinat într-o parcare. Copil de 10 ani judecat și condamnat

A urinat într-o parcare, iar copilul a fost pedepsit pentru fapta sa. Judecătorul a fost insensibil la argumentele avocatului. Toți se așteptau ca acuzația să fie respinsă.

Incidentul cu Quantavious Eason, băiatul în vârstă de 10 ani, s-a petrecut într-o parcare din Mississippi. S-a iscat o dezbatere aprinsă, care a căpătat între timp conotații rasiste. Băiatul nu ar fi fost condamnat dacă nu ar fi avutpielea neagră, notează Sky News.

Incidentul a avut loc în luna august, iar sentința a fost pronunțată săptămâna aceasta de un tribunal din Mississippi.

„M-am gândit că orice judecător sensibil va respinge complet acuzația”, a spus avocatul Carlos Moore.

„Nu cred că există un bărbat în America care să nu fi urinat discret în public. A urinat lângă mașina din spatele ușii, fără să se expună nimănui. Nu ar fi fost reținut, urmărit sau condamnat dacă ar fi fost de altă culoare, rasă”, a adăugat Moore.

Mama consideră că sentința nu a fost corectă și a relatat că în timpul primelor audieri copilul nu a fost încătușat, dar a stat într-o celulă.

Și membrii unor organizații civice consideră că decizia nu are sens și critică modul în care oficialii consumă resursele contribuabililor.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

9 Comentarii

  1. ,,Cine- a indragit străinii/ mânca- i – ar inima câinii” Americanii au cea mai cretină natiune de pe pământ ! Fără ei lumea ar fi mult,mult mai bună…

  2. pot fi ” conotații rasiste ”
    dar cazul(!) pare a fi unicat!

    (pipi la copac e o eticheta sociala:
    ” -incerc sa ma ascund,nu fac in public! „,
    barbatii nu le au ca cainii…masculi)

  3. O nație de imbecili. Dacă puştiul se droga, îşi dădea părinții în judecată că au vrut să-l trimită la şcoală sau îşi schimba sexul li se părea normal.
    Are dreptate @Vai de ei!

  4. „Sistemul” american = cretin. Naturalia turpia non sunt. De-a pedepsi reflexele, naturalul, numai americanii fanatici ( =protestanti religios) fiind în stare. Proces în vrajitorie. De care tot americanii au fost în stare, si la mai multe etape ale istoriei tarii lor.

  5. Asta mic e tratat parca s-ar fi dus pe acoperisul Casei Albe si pe aia cand isi tinea conferintele lor de presa. Biden ar face fara oriunde fara pampersii din dotare.

  6. Nu prea înțelegem neonazismjl stângii sau ne facem că nu înțelegem.Nu puștiul e problema lor ci lașitatea comunității.Noi stim asta pe pielea noastra dar nu ne prea place s-o recunoaștem.Fenomenul se cheamă”dresarea majorității”.Neputința se-nvață.”Solidaritatea este superlativul libertății” spunea odată Walesa.Daca vreo comunitate „de culoare” s-ar fi mobilizat pentru copilul alb, judecatorul lica-n c-r pentru că-i dădeau cu firma-n cap.Dar n-au făcut-o și n-o vor face.Nici ei ,nici lgbtralaka, nici feminizdele, nici nimeni, semn că răul e nu numai tolerat dar si însușit.E profitabil.E povesrea României postrevoluționare, întrucâtva.”Interesul poartă fesul”,dar problema este până unde pdntru că și Iadul e o destinație, iar pentru unii, una „atractivă”.

  7. Nu prea înțelegem neonazismul stângii sau ne prefacem că nu înțelegem.Nu puștiul e problema lor ci lașitatea comunității.Noi stim asta pe pielea noastra dar nu ne prea place s-o recunoaștem.Fenomenul se cheamă”dresarea majorității”.Neputința se-nvață.”Solidaritatea este superlativul libertății” spunea odată Walesa.Daca vreo comunitate „de culoare” s-ar fi mobilizat pentru copilul alb, judecatorul pica-n c-r pentru că-i dădeau cu firma-n cap.Dar n-au făcut-o și n-o vor face.Nici ei ,nici lgbtralala, nici feminizdele, nici nimeni, semn că răul e nu numai tolerat dar si însușit.E profitabil.E povestea României postrevoluționare, întrucâtva.”Interesul poartă fesul”,dar problema este până unde pentru că și Iadul e o destinație, iar pentru unii, una „atractivă”.Însă odată ajunsi acllo”Voi, che entrate, lasciate ogni speranta”.Și uite-asa, omenirea cade-n cap, periodic, până când o va face definitiv.

  8. USSA/UE=ISRAEL!
    USSA/UE=SIONISM!
    USSA/UE=IUDEOMASONERIE!
    USSA/UE=GLOBALISM ANTIHRISTIC!
    USSA/UE=URACIUNEA PUSTIIRII IN LOCUL CEL SFANT!

    TREZESTE-TE!RIDICA-TE!
    TREZEŞTE-TE ! Ridică-te împotriva alogenilor paraziţi iudeomasoni care ne-au ocupat, ne jefuiesc şi ne gonesc din țara noastră aducând în loc arabi, negri, asiatici, distrug copii, viitorul ţării, prin lgbt, desfrâu, droguri! Nu le mai da putere prin minciuna cardului bancar, „banul” digital ! Aruncă-l la gunoi, foloseşte numai banii numerar şi cere urgent revenirea la moneda fizică din aur ! Trezeşte-te ! Ridică-te!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.