Cristina Tarcea le dă replica lui Tudorel Toader și lui Liviu Dragnea

„A venit sezonul la revocări și la Înalta Curte”

Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Cristina Tarcea, a reacționat, marți, la criticile ministrului Justiției Tudorel Toader în legătură cu afirmațiile sale referitoare la revocarea Codruței Kovesi și ale lui Liviu Dragnea legate de motivarea sentințelor, spunând că probabil a venit sezonul la revocări și la instanța supremă.

„Hai să fim sinceri şi să dăm lucrurile pe faţă. Probabil că şi dumneavoastră sunteţi conştienţi, nu numai eu, că a venit sezonul la revocări şi la ÎCCJ. Pentru că politicienii pot să o facă mai greu în ceea ce priveşte un judecător, s-a pus în mişcare, pur şi simplu, marea maşină a manipulării. Mi se impută faptul că am făcut presiuni asupra judecătorilor datorită împrejurării că i-am rugat în timpul vacanţei judecătoreşti să termine de redactat, de motivat hotărârile restante. Subliniez, hotărârile restante. De ce spun că este o manipulare? Dumneavoastră cunoaşteţi că în data de 1 martie a fost analizată în cadrul CSM candidatura fostului preşedinte al secţiei penale pentru a fi reînvestit în funcţie, iar unul dintre motivele pentru care CSM a respins această candidatură a fost şi faptul că nu a sesizat IJ pentru redactarea hotărârilor restante. Să înteleg de aici că CSM a făcut o presiune asupra judecătorilor”, a declarat Cristina Tarcea, marți dimineață, la sediul CSM.

Șefa instanței supreme a dat ca al doilea argument pentru solicitarea către judecătorii din subordine să redacteze motivările până la data de 1 septembrie faptul că și Inspecția Judiciară a cerut tuturor instanțelor din țară, inclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, să prezinte situația hotărârilor restante.

„Cu două zile înainte de odiosul interviu, Inspecţia Judiciară a solicitat tuturor instanţelor din ţară, inclusiv ÎCCJ, să prezinte situaţia hotărârilor restante. Să înţeleg de aici că Inspecţia Judiciară a făcut presiuni asupra judecătorilor? Exact acelaşi lucru l-am făcut şi eu”, a completat Tarcea.

Întrebată dacă este o țintă pentru ministrul Justiției, Cristina Tarcea a răspuns ironic: „Nu cred că domnul ministru al Justiției se coboară până la nivelul meu. Sub nicio formă. (…) Nu pot eu să comentez cine cât înţelege şi cât poate să înţeleagă. Intenţia mea a fost una singură: să-mi exprim cu sinceritate crezul că întotdeauna elementul  politic, factorul politic, trebuie să se ţină cât mai departe de autoritatea judecătorească. Dacă asta înseamnă a face politică, ei, bine, fac politică”, a conchis președinta ÎCCJ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8542 Articole
Author

18 Comentarii

    • „S-a demascat!”, intr-un puseu de sinceritate care prin noile declaratii de azi devine debordant! Cel mai mult am
      apreciat constiinta faptului ca Ministrul de Justitie „nu se poate cobori la nivelul ei”, dar nici apetenta pentru
      o noua candidatura la revocare nu ar fi de lepadat, cu o corectura pe care o fac pentru a nu se plictisi de una
      singura, sa fie revocata la pachet cu Tractoristul General!!! Fac o pereche splendida, Nefertiti a II-a si Zeul Ra!
      Acum cinci mii de ani nu se inventasera tractoarele folosindu-se…boii(pardon, vaca sfanta!).
      Dar, sa nu uit, sinistra a facut doua denunturi importante pentru a-si usura situatia, a denuntat CSM si Inspectia
      Judiciara pentru complicitate la instigarea magistratilor!!! A uitat ca se ocupasera pana mai ieri mai ales cu ACOPERIREA magistratilor inregimentati atat direct in Securitate, cat si prin protocoalele tradarii nationale!
      Nesimtirea Matracucii e monstruoasa, individa vrand sa provoace un nou scandal care sa aduca o noua munitie
      teroristilor statului securist paralel. Doar s-a ocupat cu…Securitatea in Inalta Ograda de Concasare a Justitiei!
      Cata nerusinare sa sustina ca nu a stiut de protocoale, iar acum sa insiste in declaratii politice…

    • Evident ca elefantii trebuie dusi la cimitirul elefantilor! Rezistentii de ce tac?

  1. când a refuzat să dea mâna cu buha, am crezut că e o umbră de speranţă pentru justiţie. M-am înşelat la greu şi n-ar fi trebuit, a fost mai mult speranţă decât raţiune…că zici tarcea sau stanciu, tot un kkt…

  2. Bravo, Cristina Tarcea!
    Escroul penalilor, dl Tudorel s-a dat de gol, MINTE si Manipuleaza pentru a-i apara pe penalii Dragnea si Tariceanu!
    Bravo, Cristina Tarcea!
    Urmeaza Minciunile lui Tudorel, rusine!

    • Urmează reformarea SRI care începe cu legea ONG-urilor.

    • LILICA,ESTI TAMPA,FATITO DE 3 ANI.BRAVO SE SPUNE LA MAGARI-MAGARITE.SI TU-LILIMICA SI STARCEA,LE MERITATI.FA,FATA NUMAI MAZGALII LITERE.AI 4 CLASE.?????.PUPO PE STARCEA SI CAPETI 1 CAMERA LA HOTELUL
      HOTILOR,DE LA TEGHIRGHIOL.HAI,CU PA.IL DIABOLO ESTA IN POSETA DE PLASTIC ACUCOANEI IN UNIFORMA NEAGRA.

  3. „…n-am sa pun niciodata un semn de egalitate intre procurori si avocati…”; de ce madam? iti pute sloganul francez „Liberté, égalité, fraternité”?… parca erati umezi la gandul ca va baga UE in seama… pai se poate???

  4. TOVARASA ZBARCEA-FOSTA PCR-,DE CE NU PLECATI IN GRECIA,MAINE. V-AR PRINDE BINE CALDURA SI FLACARA.
    HAI,LASATI-NE VOI UNIFORMELE IN NEGRU-CA IL DIABOLO-CU PENSII DE PAPAGALI IDIOTI=8000-15000 LEI.PLUS,
    CASELA\, MASINILE SI HOTELUL DE LUX DE LA BAILE CU NAMOL-TOT NEGRU-DIN TEGHIRGHIOL.ACOLO,VOI,UNIFORME
    LE NEGRE, PLATITI CEVA.? BABA ZBARCEA,DUTE,DUTE….ROMANII POT TRAI SI FARA UNIFORME NEGRE,CU BABETICA
    ALBA.HOTILOR DE ADEVAR SI DREPTATE.

  5. Nu mai spuneti judecatorii din subordine pentru ca judecatorii sunt independenti si nu se subordoneaza ierarhic presedintelui de instanta. Presedintii de instante judecatoresti nu pot da ordine judecatorilor care functioneaza in instantele pe care le conduc. Presedintii de instante doar sunt repsonsabili de organizarea si functionarea instantelor judecatoresti fara a putea interveni in dosarele solutionate de catre judecatori. Nu acelasi lucru se intampla la procurori care intr-adevar sunt subordoanti procurorilori sefi. Procurorii sefi, spre deosebire de presedintii de instante, intervin si controleaza dosarele la care lucreaza subordoanrii lor. Din aceasta cauza functiile de procuror general, sef al DNA, sef al DIICOT, etc sunt mult mai importante decat functia de presedinte de instanta fie ea si instanta suprema. Interventia unui presedinte de instanta in dosarele solutionate de catre un judecator constitutie o grava incalcare a independenti justitiei si probabil si o fapta peneala, in timp ce procurorii sefi sunt obligati de lege sa verifice dosarele pe care le instrumenteaza procurorii din subordinea lor. De aici rezulta ca procurorii spre deosebire de judecatori nu sunt independenti.

  6. LILICA,ESTI TAMPA,FATITO DE 3 ANI. BRAVO, SE SPUNE LA MAGARI-MAGARITE. SI TU-LILIMITICA SI STARCEA,LE MERITATI. FA,FATA NUMAI MAZGALII LITERE AI 4 CLASE.?????. PUPO PE STARCEA SI CAPETI 1 CAMERA LA HOTELUL
    HOTILOR,DE LA TEGHIRGHIOL.HAI,CU PA. IL DIABOLO ESTA IN POSETA DE PLASTIC A CUCOANEI IN UNIFORMA NEAGRA.
    DACA VA PLACETI LUATI- VA.BABET ARE O VILA CU 10 CAMERE,PLUS APARTAMENTUL DE LA HOTELUL CU NAMOL

  7. LILICA,ESTI TAMPA,FATITO DE 3 ANI. BRAVO, SE SPUNE LA MAGARI-MAGARITE. SI TU-LILIMITICA SI STARCEA,LE MERITATI. FA,FATA NUMAI MAZGALII LITERE AI 4 CLASE.?????. PUPO PE STARCEA SI CAPETI 1 CAMERA LA HOTELUL
    HOTILOR,DE LA TEGHIRGHIOL.HAI,CU PA. IL DIABOLO ESTA IN POSETA DE PLASTIC A CUCOANEI IN UNIFORMA NEAGRA.
    DACA VA PLACETI LUATI- VA. BABET ARE O VILA CU 10 CAMERE,PLUS APARTAMENTUL DE LA HOTELUL ,CU NAMOL

    • „c.g.”, vezi ca iar te-ai demascat ca ceausist intitulandu-te „SPECTATOR DE TVR, INTRE ANII SOCIALISMULUI 1965-1989”!
      Numai tu postezi dublu un comentariu, fapt posibil cu sprijinul CENZORULUI, noi, pamantenii fara relatii, cand punem
      click a doua oara ofuscati ca nu ne apare in scurt timp comentariul, ni se afiseaza ca am mai postat ceva asemanator!?

  8. Monsieur Charlies,ce vocabular de mahala sordida!
    Toti care sunt agreati de PSD si joaca dupa cum canta PSD sunt buni, ceilalti sunt rai.
    Ce judecata stramba au unii pesedistii! Daca pesedistul mai e si cocalar,atunci e vai de noi.

    • „Oana”(parca erai „oana”? Dar asta e doar o nuanta pentru verificarea spiritului de observatie!),limbajul meu e altul,
      unul pe care nu-l pricepi, de aceea folosesc „limbajul mahalalelor sordide” unde va faceti veacul!!! Cand patrunzi
      intr-un cartier rau famat nu ai nicio sansa daca nu salvezi aparentele! Aveti ce meritati in incapatanarea voastra
      prosteasca sa aparati un sistem criminal, devoalat intre timp in toata goliciunea lui hidoasa. Cand va vorbeam despre
      acest SISTEM BOLSEVIC CRIMINAL, nu m-ati inteles pentru ca vorbeam o limba straina voua, de aceea mi-am schimbat intre
      timp limbajul, pe intelesul vostru. Nu criticile aduse PSD ma deranjeaza, fiecare om onest are acest drept indiferent
      de tema, pe mine ma scoate din sarite cretinismul de a sustine partidele de „dreapta” ale Securitatii basiste!!!
      Repet, orice om normal vede ca Securitatea vrea sa tina tara in saracie si lipsa de civilizatie prin procurori precum
      Kövesi si securisti precum Coldea,cu conserve precum Ponta si judecatori precum Harcea-Parcea-Tarcea si Stanciu-Panciu

  9. Fandosita scrumbie afumată , a fost reactivată de către statul … strămb și , excitată de violența activiștilor de la Realitatea rostește numai tămpenii … ! Să se ia de mănă cu Gusty Lazăr , să se prezinte la CSM și să le ceară acelora înlocuitori … ! Numai așa se poate întămpla ceva pozitiv în justiția noastră … , evident odată cu răspunderea reală a magistraților și coborărea procurorului lăngă avocat … !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.