O maşină din judeţul Ialomiţa, condusă de o profesoară şi în care se aflau patru elevi, s-a răsturnat, vineri seară, pe un drum naţional din Vaslui, după ce autoturismul a derapat din cauza aluviunilor aduse de ape pe şosea.
Potrivit primelor informaţii oferite de Prefectura Vaslui, accidentul a avut loc pe raza localităţii Cănţălăreşti, de pe drumul naţional DN 15D Vaslui – Roman, după ce femeia aflată la volan, o profesoară din judeţul Ialomiţa, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar maşina s-a răsturnat în şanţul de pe marginea şoselei.
În fapt, conducătoarea auto nu a mai putut controla maşina după ce a derapat pe aluviunile aduse de ape pe şosea.
„Din spusele profesoarei şi ale celor patru elevi, niciuna dintre persoanele aflate în maşină nu a suferit răni grave. S-a solicitat intervenţia Ambulanţei pentru ca victimele accidentului să fie transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale şi efectuarea unor investigaţii de specialitate”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui, Maria Costea.
Cei patru elevi însoţiţi de profesoara lor se duceau cu o maşină particulară spre municipiul Iaşi, unde urmau să participe la un concurs şcolar.