Un șofer a murit, iar alte trei persoane care se aflau în mașina acestuia au fost grav rănite într-un grav accident rutier care a avut loc în județul Timiș, conform b1.ro. Cei patru se îndreptau spre Comloșu Mare, din județul Timiș.
„Un autoturism marca Fiat Punto, în care se aflau 4 persoane, a ieșit de pe suprafața carosabilă în șanțul de pe marginea drumului. La locul intervenției s-a deplasat o autospecială de descarcerare, o ambulanța SMURD și două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.
În ciuda tuturor eforturilor depuse de echipajele de urgență, șoferul autoturismului, fiind încarcerat, a decedat”, potrivit ISU Banat.
Poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din cuplă.