Patru persoane au fost rănite, vineri, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod, apoi s-a răsturnat într-un șanț pe DN 73, în localitatea brașoveană Pârâul Rece.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov, Ioan Necșulescu, a afirmat că şoferul atutoturismului a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive şi a intrat cu maşina într-un cap de pod, apoi s-a răsturnat, de mai multe ori, într-un şanţ.
În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată, iar doi dintre pasageri au fost proiectaţi prin geamurile autoturismului.
„În urma accidentului au rezultat patru victime, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste între 25 şi 35 de ani. Autoturismul a ieşit în decor şi s-a răsturnat pe plafon. Două dinte victime au fost aruncate prin geamurile laterale ale maşinii, iar una dintre ele a rămas încarcerată. Aceasta era inconştientă, în stare foarte gravă, iar celelalte trei persoane erau stabile, conştiente şi au suferit diverse traumatisme şi plăgi la cap şi la membre”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja.
Cei patru răniţi, care sunt din Bucureşti, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Braşov.