Acoperiții din Parchete

Dezvăluirile fostului maior SRI Daniel Florea au scos la iveală relațiile nefirești între șefii instituțiilor de forță din județ, dar și existența unor acoperiți ai Serviciului în Parchete. Acesta vorbește despre cel puțin doi magistrați: fostul șef al Parchetului Curții de Apel Ploiești Liviu Tudose și celebrul Mircea Negulescu, procurorul cu un limbaj de birjar. Alături de cei doi mai apare menționat și Valentin Teodorescu. Fost ofițer SRI, acesta a devenit în 2012, prin semnătura lui Traian Băsescu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc. Relațiile sale speciale cu magistratura erau însă ceva mai vechi din vremea când era maior SRI la Prahova. Situația din Ploiești nu este însă singulară. Și alți procurori se laudă cu bunele lor relații și colaborări cu Serviciile.

Conform lui Florea, pe procurorul Negulescu și pe ofițerul Teodorescu, ce avea să devină și el magistrat, îi lega un calculator. Același. „Profitând de o situație inopinată m-am întâlnit cu un procuror de la PCA Ploiești, seara, la dumnealui acasă, fără a avea asupra mea mijloace de înregistrare. Cu ocazia acestei întâlniri, procurorul în cauză mi-a spus ceea ce mă interesa pe mine, faptul că ofițeri de la unitatea prahoveană SRI erau văzuți des la Parchet, în clădirea PCA Ploiești, unul dintre ei, respectiv Valentin Teodorescu, redactând pe calculatorul procurorului chiar adrese pe care Parchetul le trimitea unității SRI și prin care solicitau date și informații deja implementate în baza noastră de date. Procurorul pe al cărui calculator se redactau adresele respective era chiar Negulescu Mircea“, arată în denunțul trimis la DNA de fostul maior SRI Daniel Florea.

Ulterior, în urma unui conflict cu fostul șef al SRI, colonelul Marin Constantin, maiorul Valentin Teodorescu este forțat să demisioneze din instituție, dar cum nimic nu se pierde, ci totul se transformă, el devine procuror prin semnătura lui Traian Băsescu. „Asupra șefului unuia dintre birourile sectorului, mr. Teodorescu Valentin, s-au făcut presiuni ulterioare și i s-a creat un anumit tip de atmosferă în unitate, încât acesta a demisionat din SRI. Prin Decretul nr. 874/07.12.2012, în vigoare de la 12.12.2012, președintele României l-a numit în funcția de procuror, în prezent ocupând, cu delegație, funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc“, se afirmă în memoriul trimis de Daniel Florea la Cotroceni în 2015.

Daniel Savu prezintă legăturile dintre procurori şi infractori

Negulescu, deconspirat de un telefon

Despre procurorul Mircea Negulescu ca acoperit al SRI în procuratură vorbește fostul maior Daniel Florea în denunțul său depus la DNA. Audiat de procurorii anticorupție, el explică pe larg cum a aflat că Negulescu este cadru acoperit al SRI.

„Întrebare procuror DNA: Cum ați ajuns în posesia informației că procurorul Negulescu Mircea este informator SRI prin ofițerul de legătură col. Ștefan Titus – șeful sectorului Apărarea Constituţiei?

Răspuns: Noi aveam două posibilități de a fi contactați telefonic din afara instituției:

1. să fii sunat prin centrală;
2. de a fi contactat direct.

Din greșeală procurorul Negulescu Mircea, în loc să-l sune pe Ștefan Titus, m-a sunat pe mine, s-a recomandat cine este și a început să-mi spună ceea ce trebuia să-i spună ofițerului de legătură, aspect pe care l-am raportat ierarhic unității. Pe de altă parte, Negulescu Mircea venea des la sediul DJI Prahova, unde discuta numai cu col. Ștefan Titus sau, în lipsa acestuia, cu o persoană anume desemnată – mr. Neculăiță Dragoș.“

Fostul maior SRI a detaliat chiar și modul în care procurorul Liviu Tudose, șeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, și subalternul său de la acea vreme Mircea Negulescu colaborau cu ofițerii de informații. „Și în cazul Negulescu Mircea și Tudose, nu este vorba despre informatori clasici care sunt plătiți pentru activitatea depusă, însă îi vedeam cum veneau la ofițeri cu funcții de conducere din DJI Prahova și, atunci când veneau, de exemplu, Tudose discuta numai cu col. Marin Constantin, venea și cu documente care nu erau trimise prin poşta militară, cum era normal, discutau 5 minute în birou, după care ieșeau afară și mai discutau 30 de minute.“

„Despre relația specială a colonelului Marin Constantin cu Tudose Liviu, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cunosc: col. Pasăre Bogdan – șef Direcție Management, Resurse Umane, lt. col. Iancu Sabin – șef DJI Prahova, mr. Alexandru Bogdan – şef Sector III din cadrul DGSI. Cu ocazia audierilor de către o altă comisie de verificare specială, în luna august 2011, col. Marin Constantin le-a prezentat celor trei ofițeri nominalizați mai sus modalitatea prin care a intrat în legătură cu Tudose Liviu, ofițer acoperit al SRI, recrutat de col. (r) Păltânea Corneliu, fostul său șef. Deoarece membrii acelei comisii se prefăceau că nu înțeleg despre ce este vorba, informațiile furnizate de col. Marin Constantin fiind clasificate «strict secret de importanță deosebită», ofițerul a început să relateze detalii din această relație operativă, explicându-le că a fost desemnat ofițerul de legătură, motiv pentru care garantează pentru Tudose Liviu“, afirma Daniel Florea în episodul IV al memoriului către Iohannis, prezentat de Cotidianul. Afirmațiile au fost reluate și detaliate și în fața procurorilor DNA, aici fostul maior SRI precizând și că „dl Marin l-a avut în legătură pe Tudose până undeva în jurul anului 2002, când ar fi fost scos din legătura dansului și nu mai știa dacă mai era sau nu ofițer acoperit. Colonelul Marin Constantin a susținut aceleași lucruri și în faţa unei comisii de verificare specială a SRI, respectiv că dl Tudose Liviu a fost ofițer acoperit SRI și era legătura dumnealui“.

Procurorul Liviu Tudose, acuzat că ar fi ofiţer acoperit al SRI, a fost spălat la CSM

Cine l-ar fi înrolat pe Tudose

Colonelul (r) SRI Corneliu Păltânea, cel care l-ar fi făcut ofițer acoperit pe procurorul Liviu Tudose, este celebru pentru faptele sale penale și pentru modul în care își exploata informatorii. Unul dintre aceștia l-a și denunțat și ulterior Păltânea fost trimis în judecată de DNA în 2007. Timp de mai mulți ani, el ar fi primit de la denunțător 22.000 de dolari și 180 de milioane lei vechi în schimbul funcției de ofițer SRI sub acoperire. Potrivit rechizitoriului, procurorii anticorupție l-au trimis în judecată pe Corneliu Păltânea, fost șef al SRI Prahova, după ce denunțătorul le-a povestit anchetatorilor cum a fost înșelat de ofițerul SRI. Denunțătorul, respectiv Marin Breajăn, a povestit la DNA că a devenit ofițer acoperit al SRI în 1991, după ce a luat în locație de gestiune vilele de lux Vânătorul și Căprioara de la Cheia, folosite până atunci de nomenclatura de la București. Potrivit acestuia, colonelul Păltânea, proaspăt numit atunci șef al SRI Prahova, i-ar fi propus să devină ofițer acoperit și, în schimb, să poată folosi gratuit cele două vile de câte ori avea nevoie.

Negulescu, între SRI și interlopi

„De departe, cel mai important personaj aflat în anturajul procurorului Mircea Negulescu este Răzvan Alexe. Despre cei doi, în Ploiești se știe că se cunosc din tinerețe, când Alexe avea un ascendent asupra lui Negulescu, în sensul că era recunoscut drept lider al grupării din care amândoi făceau parte. Peste ani, rolurile s-au schimbat, iar Răzvan Alexe a devenit mai întâi inculpat, apoi s-a remarcat în dosarele publice ale ultimilor ani de la DNA ca fiind «denunțătorul de serviciu». Peste 15 dosare ale procurorului Negulescu conțin atât denunțuri directe, cât și denunțuri cu identitate protejată, ale aceluiași Răzvan Alexe. (Exemple de dosare: Petre Daniel, șef ANAF Prahova – achitat, Radu Oprea, senator Prahova, Mircea Cosma, Cristian Toader, Emanuel Saghel, Liviu Tudose, Sebastian Ghiță, Ponta – Blair etc.)“, a scris pe blog senatorul Daniel Savu, fost membru al Comisiei de Control al SRI și fost ofițer al Serviciului.

Kovesi, despre DNA Prahova

În ciuda acestor dezvăluiri, conducerea DNA a considerat că activitatea procurorilor de la Prahova este exemplară. „Este una dintre structurile teritoriale cele mai performante, cu cele mai multe rechizitorii și dosare de amploare. Mai sunt și alți colegi din teritoriu, și la Brașov, și la Timișoara… Dar colegii de la Ploiești fac o echipă foarte bună, profesioniști, muncesc foarte mult. Au și fost atacați foarte mult alături de colegii din structura centrală, dar este foarte bine că se țin și continuă să-și facă treaba“, a spus Kovesi.

CSM l-a salvat pe Tudose

„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că informațiile vehiculate în mass-media referitoare la o presupusă calitate de informator sau ofițer SRI a domnului Liviu Tudose, procuror în cadrul Curții de Apel Ploiești, sunt nefondate și au afectat reputația profesională a magistratului. Prin cererea din data de 27 ianuarie 2016, domnul procuror Liviu Tudose a solicitat apărarea reputației sale profesionale în raport cu afirmațiile difuzate în mass-media referitoare la presupusa sa calitate de informator sau/și ofițer acoperit al SRI, informații rezultate dintr-un denunț înaintat DNA de către domnul Daniel Florea, fost ofițer SRI. Verificările Inspecției Judiciare au relevat că domnul procuror nu a fost și nu este ofițer acoperit, informator sau colaborator al vreunui serviciu de informații, iar de-a lungul carierei a ocupat funcții de conducere, fiind verificat în cadrul procedurilor specifice de numire în astfel de funcții. Plenul Consiliului a constatat că afirmațiile lansate în spațiul public au depășit limitele dreptului la informare și au adus atingere reputației profesionale a domnului Liviu Tudose, procuror în cadrul Curții de Apel Ploiești.“

Președinția: „Nu există acoperiți în justiție“

În anul 2015, CSAT a verificat, la solicitările Consiliului Superior al Magistraturii şi ale ministrului Justiţiei, veridicitatea declaraţiilor judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi, personalului de specialitate juridică asimilat acestora şi personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi Parchetelor. În urma verificărilor efectuate de către instituţiile abilitate, s-a constatat că aceștia nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. Oare cum ar fi putut Administrația Prezidențială să scoată la iveală ofițerii acoperiți din justiție? Nu aveau cum! Întrucât există secretul de stat, patalama pusă de CSAT pe multe dintre protocoalele încheiate între SRI și Parchetul Înaltei Curți. La rândul său, președintele Comisiei de Control al SRI, Adrian Țuțuianu, a spus că SRI a încheiat protocoale, unele dintre ele au fost aprobate de CSAT, iar o mare parte au caracter de secret de stat. Ţuţuianu a mai spus că există protocoale încheiate cu MAI, MApN, SIE, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, SPP, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Comerţului, Ministerul Sănătăţii. (M.B.)

Eduard Pascu, Ionela Ștefan

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.