Acord internaţional privind impozitarea multinaţionalelor cu 15%

Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) a anunţat, vineri seară, ajungerea la un acord internaţional privind impozitarea companiilor multinaţionale cu 15% şi redistribuirea unei părţi a profiturilor, începând din anul 2023.

„Planul major de reformare a sistemului fiscal internaţional finalizat astăzi de OECD va asigura că firmele multinaţionale vor fi supuse unui impozit minim de 15% începând din 2023”, anunţă Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), conform unui comunicat postat vineri seară pe site-ul propriu.

„Acordul foarte important, acceptat de 136 de ţări şi jurisdicţii reprezentând peste 90% din valoarea PIB-ului mondial, prevede şi realocarea a peste 125 de miliarde de dolari din profiturile celor mai mari şi mai profitabile companii multinaţionale în toate ţările din lume, astfel încât să se asigure că aceste firme achită contribuţii fiscale corecte oriunde desfăşoară activităţi şi generează profituri”, precizează OECD.

Acordul a fost obţinut după doi ani de negocieri intense pentru adaptarea sistemului fiscal internaţional la secolul 21, în contextul digitalizării economiilor. Acordul este semnat de 136 de ţări şi jurisdicţii din totalul de 140 de membri ai Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare. Patru ţări – Kenya, Nigeria, Pakistan şi Sri Lanka – nu au susţinut deocamdată acordul fiscal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Author

24 de Comentarii

  1. Detinutul politic Dragnea Liviu a fost condamnat de catre sistemul jegos din Romania la doi ani si jumatate de puscarie pentru ca a avut curajul sa introduca in lege impozitarea multinationalelor !

  2. Asa, si cui ii pasa?Pulimii , slugilor, argatilor, vechililor dn servicii , latrailor de partid, sklemberistelor prompteriste? Cand esti mic, inconjurat e iobagi,poti sa faci chestii d’astea numai cu voie de la Inalta Poarta, altfel in spatele tau nu se va afla nimeni ! Caci Pulimea pentru care te zbati , slugile, vechilii, argatii, latraii si prompteristele care paraziteaza iobagimea se vor scarpina inkur , estimp!

  3. Iobagii Mioritici sint Sugrumati cu Biruri, Taxe si Impozite de 90%.
    Multinationalele care l-au ales pe Fanariotul Criminal Klaus Iohanis „Presedinte” platesc Zero Impozit pentru ca Asasinul Economic Mugur Isarescu lucreaza pentru Ele.
    Martirul PSD Liviu Dragnea si Romanii au fost Tradati de Turkoaica Viorica Dancila pentru Jobul de la BNR.
    15% dintr-o Pruna este Praf in Ochii Iobagilor. Dupa ce Deduc „Costurile Consultantei” oferite de Isar si Prostituata de la Tecuci Alina Gorghiu trebuie sa mai Aducem Bani de-acasa.

  4. Asta e impozit pe profit nu pe cifra de afaceri. Zero lei, zero bani pentru fraierii de români spoliați de multinaționale.

  5. 15% pt România e un record!
    E de acord Iohannis,CÂȚU și alții care mor de grija multinaționalele?
    Vor fi tare supărați!

  6. Nu poți face discriminare la impozitare intre companii ,indiferent daca sunt multinaționale sau nu,deoarece se va declanșa o criza economică și politică care va duce la prăbușirea pibului oricărui stat care va proceda la favoruri ilegale pe sub masa.Romania trebuie sa reducă eșalonat impozitarea graduală până la 15 la sută în decursul a 4 ani atât a firmelor cât și a forței demunca,pentru creșterea masei monetare pentru investiții a companiilor absolut necesara creșterii ofertelor mai bine plătite pe piata muncii.Statul care dorește cu adevărat dezvoltarea prin creșterea colectării la buget, trebuie sa fie flexibil și să ușureze povara fiscala a companiilor cât și a forței de muncă.

  7. Progresistii mondiali au nevoie de bani multi pentru armatele lor de politruci ong-isti „diversitate” si alte smenuri. In USA aripa progresista are un plan dement de 3.5 TRILIOANE pe care se chinuie sa il treaca in congress noroc ca s-au opus toti republicanii si doi democrati normali la cap. Senatoarea democrata e acum haituita de hastagisti cu telefonul si la wc! Companiile angajeaza „contractanti externi” care sint doar platiti si nu fac nimic sunt de fapt activisti sorosisti.

  8. Așa este!Și pesedeee ar fi mărit punctul de pensie cu 40%,alocații etc.nu cum spun ăștia ca nu se puteau face din lipsă de bani dar banii erau deja prevăzuți în buget,aprobați.Însă aparatul uriaș de propagandă,mitingiștii haștagiști care aveau în mâini sute de pancarte identice,făcute în seturi,lasere pe clădiri,păpuși cu Draaagnia si Nastase în zeghe,plus repetarea obsesiva a Plăvanului,cu “dezastrul” guvernării PSD,cătușele DNA,toate făcute pentru a inocula în subconstientul oamenilor mai creduli(dar multi) mesaje subliminale ,au ținut.A fost un război psihologic perfect regizat și clar câstigat de “servicii” și “dreapta”cu niște consecințe catastrofale asupra nivelului de trai.Pandemia le-a venit ca o mănușă,tunuri de miliarde date fără consecințe penale,sărăcirea poporului,care,acum se vede,nu are nici 1% din forța multinaționalelor și “oenghe”-urilor,cum le zice Sasul.O să vadă poporul ce înseamnă “dreapta”care,de-a lungul istoriei,când a fost la putere a adus sărăcie și nenorociri.Cu un Președinte care se pișă pe Constituție ,cu “dreapta” la putere,cu tot cu mult trâmbițatul PNRR(secretizat),o altă imensă sursă de hoție,ne ducem de râpă definitiv!

  9. Praf in ochi….mai ales in tarile colonie cum e Romania unde castigurile multinationalelor sant colosale !

  10. din 2023…? dupa ce ne vor extermina? hha! ce gluma sinistra….

  11. PSD-ul condus de Dragnea a atacat mafia finanțării ONGurilor. S-a văzut cum s-a terminat toți au fost îndepartați, după ce-au fost activați acoperiții din interior. Dragnea a incercat sa scoata la suprafata invartelile si profiturile facute de unii, a fost executat. Ei controleaza justitie, servicii, politic sau isi construiesc partide ONG sa-i salveze.

  12. Acum e deja prea tîrziu ! Pacientul a ajuns în comă din lipsă de „sînge” financiar pe care l-au supt vampirii economici și depozitat în „pandora”. Dragenea numai a intenționat asa ceva și a plătit scump… Au ei grijă ca banul sa curgă offshore în paradis dupa care au să dea 15% din zero. Praf in ochii oamenilor…

  13. Impozitarea profitului este o prostie caracteristica Ursulei. Romania e mult mai desteapta cu impozitarea veniturilor si cota unica. De asta l-au bagat pe Dragnea la impuscarie, sa nu aplice si la mari profitori.

  14. Corect este ca tot profitul sa ramana in tara unde este facut sa fie reinvestit de catre companie sau de statul respectiv

  15. 15/ din ce vor ei . Profitul poate fi lucrat cum vor muschi lor si plimbat in orice tara , dupa interesul avut de a construi sau distruge . E vrajeala , omv Petrom va cumpara petruloi tot din Osteraih la pret triplu si in Roumeinia va plati restul de la resturi s-au ce ramane dupa ce mai plateste si kilerii economici , rebotezati consilieri economici , di politica si serviciuri .

  16. 15/ din ce vor ei . Profitul poate fi lucrat cum vor muschi lor si plimbat in orice tara , dupa interesul avut de a construi sau distruge . E vrajeala , omv Petrom va cumpara petruloi tot din Osteraih la pret triplu si in Roumeinia va plati restul de la resturi s-au ce ramane dupa ce mai plateste si kilerii economici , rebotezati consilieri economici , di politica si serviciuri . 15/ ai?

  17. Nu se aplica cat timp tara e condusa de banditii de pedelepre cu cel din deal!

  18. V-au prostit si ametit de cap pe toti, O’biden si a lui Kamala…Ce gasca de sclavi si marionete!

  19. Aia au fundatii nu platesc Nimic totul e praf in ochi fara noi ei sint zero

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.