Activistele de mediu din mişcarea ecologistă Just Stop Oil care au vandalizat cu supă de roşii celebrul tablou „Sunflowers” al pictorului Vincent van Gogh, expus la National Gallery din Londra, au fost condamnate vineri la închisoare pentru comiterea unor prejudicii de natură penală, informează Reuters.
Phoebe Plummer, în vârstă de 23 de ani, şi Anna Holland, în vârstă de 22 de ani, au aruncat conţinutul din două conserve Heinz cu supă de roşii peste celebrul tablou în octombrie 2022, înainte să se lipească cu ajutorul unei substanţe adezive de peretele aflat sub pictură.
Potrivit procurorilor britanici, supa de roşii a cauzat deteriorări estimate la 10.000 de lire sterline (13.385 de dolari) la nivelul ramei tabloului, însă pictura – aflată în spatele unui geam de protecţie – a scăpat nevătămată şi a fost din nou expusă puţin mai târziu, în aceeaşi zi.
Cele două activiste ecologiste au declarat în instanţă că sunt nevinovate, dar au fost condamnate în urma unui proces care s-a desfăşurat la Southwark Crown Court din Londra, unde Phoebe Plummer a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru prejudicii de natură penală. Anna Holland a primit o condamnare de 20 de luni de închisoare.
Judecătorul Christopher Hehir a declarat că Phoebe Plummer şi Anna Holland „au fost la un pas de a deteriora iremediabil sau chiar de a distruge” pictura, despre care a spus că este „probabil nepreţuită, într-un sens literal”.
Bine ca mi-a dat drumul la Internet de la Orange ! A mai rămas sa-mi dea drumul la Telefonia Fixă pe Voip pe Ruter ! A trebuit sa cumpăr o Cartela Telefonica de 50 de lei de la Vodafone ca sa fac Sesizare la Orange ! Dar eu nu-mi permit sa folosesc Internetul pe Telefonia Mobila ! De Nevoie am dat 50 de lei pe o Cartela de 6 Euro de la Vodafone !
Poți să fii zdruncinată mintal şi să arunci cu supă prin muzee, dar să te vadă o lume întreagă cum stropeşti cu supă tabloul şi să susții că eşti nevinovată, e deja la un alt nivel…
„însă pictura – aflată în spatele unui geam de protecţie – a scăpat nevătămată”
Bine ca a scapat pictura „Lan de grau cu chiparosi” aflata la Paris ! Oricum, am achizitionat de acolo si o copie pe un magnet de frigider, pentru orice eventualitate.
tabloul este un bun al societatii umane de generatii pt generatiile viitoare, au atentat la patrimoniul universal pedeapasa trebuia ca sa fie ca si un atentat sau crima.
” deteriorări … la nivelul ramei tabloului, însă pictura – aflată în spatele unui geam de protecţie – a scăpat nevătămată ”
-rama face parte desigur din recuzita idolatra….
astia cu condamnarea sint mai penali decat distrusele alea
te-fe-loaze cu totzii!
„pictura” in sine e o porcarie
v.gogh va e vandut ca „mare maestru” -praf in ochii prostilor!
pe de alta parte putem aduce explicatii
si pe motive POLITICE o anumita pictura a lu A.Hitler va creste exponential in valoare…
Cam puţin! Pentru gioarsele astea pedepsele ar trebui să fie mult mai drastice.
Woke -isti frumosi si liberi! La parnaie va fi nevoie de ulei!😁😁😁
Activiste de care ?
De idioate ce sunt.
Mulți PROȘTI mai populează planeta asta!
niste eco-teroristi din astia cretini au distrus o Tesla intr-un showroom din germania… since sa fiu, ma astept ca in curind si-n rromania sa apara niste subspecii din astea care o sa distruga o statuie de-a lui Mihai Viteazu si Vlad Tepes… pe motiv ca aveau iobagi sau ca au comis crime impotriva umanitatii tragand in tzeapa otomani
De ce ONG-uri apartin ar trebui sa adauge Just Stop Lithium. Litiul ca si alte elemente chimice intens folosite, de la extractie si pana la utilizare, nu sunt nici pe departe curate, au emisii mari de gaze cu efect de sera.
Tutele astea ar trebui duse la o stana, sa e puna ciobanii pe facalet. Asa ar invata ecologie adevarata.
Acesti junky drogati ANGLO SAXONI dupa ce isi baga prin nari sau prin vene devin activisti ,o pleava umana pe care a produso putregaiul drogat ,homalau si pedofil de occidentt
Eu i-as fi condamnat SI pe cei care sunt in spatele acestor tineri.
Sa ne uitam la ei !
Stiu ce fac? Stiu astia sa aprecieze ceea ce au vandalizat?!
Ne-am saturat de acesti zis activisti, ecologisti, iubitori de animale etc… din cauza carora liliecii sunt mai presus decat oamenii, ursii la fel etc… si de fapt in spate stau alte interese.
Îi trage cineva la răspundere pe adevărații făptași ai terorismului verde, strategii și finanțatorii campaniilor de dezinformare care bombardează în permanență tinerii cu informații false, panicare, transformându-i în zombi agresivi?
Nu anchetează nimeni megacorporațiile, politicienii, funcționarii, agenții statului, companiile media și alte zoaie umane cumpărate la kilogram și montate în poziții de control, care își fac de cap la vedere, fără niciun fel de rușine?
Normal că niște mucoși născuți alaltăieri nu știu cum funcționează lumea, nu au fost de față în ultimii 40 de ani, de când se anunță în permanență sfârșitul lumii peste 5-10 ani, dacă nu ies la atac împotriva fraierilor, ce trebuiesc puși în lanțuri mai grele și storși de mai multe resurse.
Nu trebuiau dezlipite de peretele de care s-au lipit. Daca stateau vreo doua saptamani litite de perete, le iesea pe nasuc protestul. Si cel momentan, si cele trecute sau viitoare. Simpla puscarizare e apa de ploaia. Inutila.
Pe MINE mă intrigă foarte și mă pune pe GANDuri ca pe Ala de la Hamangia, cu Brâncile sub Fălci, EXPRESIA TămpDecisÎnDârjită de pe Meckele lor.
SE pregăesc MASE de AsaDeCerbrați, ca GARDIENII de la GULAGs ori KZLagern. Diferența SPECIFICĂ este că Ăia erau AșaDinNăscare, deci LIMITAT Numărul LOR:
ACUM TOȚI vor Fi GARDIENII TUTUROR: