Acum e-acum: Soarta lui Florin Cîțu este strict la mîna lui Marcel Ciolacu

Toți cei care au sperat că moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu nu va fi depusă trebuie să recunoască faptul că s-au înșelat: moțiunea USRPLUS-AUR a fost depusă. Asta nu înseamnă că totul este rezolvat și că Florin Cîțu pleacă acasă! E posibil, dar mai este mult pînă acolo.

Unii încă mai cred că și dacă guvernul va cădea, Iohannis îl va nominaliza tot pe Florin Cîțu, ignorînd faptul că acest lucru nu este posibil decît dacă Președintele țării va încălca Decizia 85/2020 a Curții Constituționale, care spune foarte limpede că „președintele României va proceda la o nouă desemnare a candidatului pentru funcția de prim-ministru”:

În acest moment, dacă guvernul Cîțu va cădea la moțiune, soarta lui Florin Cîțu este pecetluită: pleacă definitiv din funcția de Prim-ministru! Există însă o portiță prin care Klaus Iohannis ar putea să-l propună din nou: dacă, înainte de votul din Parlament, Florin Cîțu își depune demisia! Atunci, Decizia CCR nu mai este aplicabilă, dar un nou mandat de premier al lui Florin Cîțu va depinde tot de votul din Parlament pentru o nouă învestire a unui nou guvern!

De ce fac aceste precizări constituționale, pe care majoritatea analiștilor le ignoră? Pentru că orice este încă posibil!
Dacă, totuși, Cîțu nu demisionează și se va ajunge la vot, totul este la mîna lui Marcel Ciolacu și a parlamentarilor PSD. În această situație, nimic nu este exclus, mai ales dacă operațiunea „Nu votați moțiunea!” este o realitate.

Calculele arată că, pentru ca moțiunea de cenzură să treacă, este nevoie de 234 de voturi, adică jumătate din numărul total de parlamentari. Au semnat moțiunea 122 de parlamentari și, deci, mai este nevoie de 114 voturi în plus față de cei care au semnat moțiunea. De unde pot ele să vină? Evident, dacă nici un PNL-ist nu va vota, aceste voturi ar trebui să vină de la PSD, care are 157 de parlamentari.

Cu alte cuvinte, dacă 44 de parlamentari PSD nu vor veni la ședință sau nu vor vota, moțiunea de cenzură cade și Florin Cîțu rămîne Prim-ministru! Pentru aceste 44 voturi, în zilele următoare va fi un adevărat război subteran pentru ca, din diverse motive, cei 44 să fie convinși să se îmbolnăvească subit, să găsească altceva mai bun de făcut decît să vină la parlament sau chiar să plece din PSD sub diverse motive.

Dacă mă întrebați pe mine, eu cred că sînt mai mult de 44 de parlamentari PSD care au legături cu serviciile și sînt infiltrați în acest mare partid, între ei fiind chiar și unii din conducerea acestuia!

Vom vedea însă la vot dacă lucrurile stau așa și dacă operațiunea „Nu votați moțiunea!” a reușit sau nu, ori dacă nu cumva întreagul scandal declanșat de USRPLUS a fost pus la cale de acea parte a serviciilor care a scos la iveală și dosarul lui Florin Cîțu din SUA!

Nimic nu trebuie scos din calcul în acest moment, deși sînt semne evidente că se lucrează vîrtos la convingerea lui Marcel Ciolacu să facă totul pentru ca moțiunea să nu treacă. Este de ajuns să-i vedem pe analiști cum îl mîngîie pe gușă, spunîndu-i că nu e posibil ca un partid așa mare (nu mai e „ciuma roșie”?) să se asocieze cu „fasciștii” de la AUR, punîndu-i și penibila întrebare: „ce cîștigă PSD-iștii dacă votează o moțiune care nu este a lor?” Cum, ce cîștigă? Căderea guvernului Cîțu, trimitere acasă a bețivanului / drogatului din SUA!

E puțin lucru? Eu cred că nu. După o letargie care a născut semne de întrebare tocmai asupra lui Marcel Ciolacu, liderul PSD are șansa să arate propriului electorat că partidul său este principala forță politică a țării, că de el depinde soarta acestui guvern care a refuzat să mărească pensiile și salariile, care a blocat creșterea alocațiilor, care a gestionat prost pandemia, care a permis creșterea prețurilor etc.

Nu este puțin lucru ca Marcel Ciolacu să-și spele din păcatele de pînă acum, cînd a fost identificat ca fiind „omul lui Iohannis”, și să devină cu adevărat șeful celui mai mare partid chiar și în Opoziție. Ar fi limpede pentru toată lumea că, deși cei din PSD nu au semnat moțiuea, totuși, de ei depinde trecerea ei și, implicit, căderea guvernului Cîțu!

Ce se va întîmpla „după” nu mai contează. Că USRPLUS se va întoarce la guvernare alături de PNL, dar cu alt premier, nu mai are nici o importanță. Căderea lui Florin Cîțu, orice s-ar spune, ar deveni cel mai mare succes al PSD, partid care, singur, n-a reușit pînă acum, prin propriile moțiuni de cenzură, să-l dărîme!

Umiliți de toată lumea la protestele #Rezist, jucați în picioare de însuși Iohannis, batjocoriți de PNL, ironizați pînă și de Florin Cîțu (vezi fotografia din deschidere, în care Cîțu poartă acel tricou cu un mesaj jignitor la adresa lor), cei din PSD au acum ocazia să arate populației că, la următoarele alegeri, merită încrederea de a reveni la Putere!

Dacă nu are mîinile legate prin cine știe ce fire nevăzute, Marcel Ciolacu nu poate să rateze această nesperată ocazie de a arăta că nu este președintele unui partid în derivă, ci șeful celei mai importante forțe politice, cea care decide soarta unui Prim-ministru penibil, îngălat, bețivan sau drogat, condamnat prin SUA, adus la Palatul Victoria doar pentru că este sluga perfectă a lui Iohannis.

În cazul trecerii moțiunii de cenzură, adevărații cîștigători vor fi Marcel Ciolacu și PSD, căci totul este acum în mîinile lor și niciodată nu vor mai putea fi ignorați sau batjocoriți, așa cum au fost mereu în ultimii ani!

Altfel, dacă Marcel Ciolacu va face tot posibilul să-l salveze pe Florin Cîțu, nimeni și nimic nu-l va scăpa de eticheta care deja i s-a pus pe frunte, că este „omul lui Iohannis” și al serviciilor, pe care am folosit-o și noi de atîtea ori.
Oricum, căderea lui Florin Cîțu, în ochii populației speriate de creșterea prețurilor la curent și gaze, a devenit acum o chestiune de interes național. Dacă Marcel Ciolacu vrea să joace un rol decisiv, acum are ocazia s-o facă.

Mai ales că, prin brînciul dat lui Florin Cîțu, ar putea să facă un mare bine și pentru cei din PNL, scăpîndu-i de povara de a-l avea pe bețivan/drogat președinte pe cel mai ridicol personaj din lumea politică a ultimilor 30 de ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Ion Spânu 1818 Articole
Author

10 Comentarii

  1. „la o nouă desemnare” ad-litteram nu înseamnă neapărat al altuia decât cel demis. Singur spiritul este altul, dar cui îi mai pasă de spiritului Constituţiei de la „preşedintele jucător” încoace???? Nu a început guvernul Ludovic Orban II de la 14 martie 2020, după decizia CC nr 85 din 24.02.2020?????
    Portiţa folosită în 2020, aia cu demisia premierului (atât de mizerabil în acord cu „preşedintele”), este doar încă o încălcare a legislaţiei şi Constituţiei, din categoria interpretărilor tipice de după 2005.
    Dar, în schimb, oricum am privi lucrurile „scaunul” premierului depinde de PSD! Sic!

  2. A sosit momentul sa se rupa pisica si in PSD! Nu peste multa vreme va apare un om care va imparti clasa politica in doua: mancurti si patrioti.

    Deocamdata PSD o da deocamdata la intors, neasigurand cvorumul necesar depunerii motiunii, dar va avea enorm de pierdut daca nu se decide cat mai repede. ACUM, inmaicul public nr. 1 este CATU, care trebuie debarcat rapid, indiferent prin ce mijloace. Cine nu intelege importanta clipei sa-si ia adio de la cariera politica!

  3. Daca ofiterul Ciolacu trebuie sa-l demita pe ofiterul Fl Citu apoi asistam la o Piesa de teatru politic made in SRI .

    Maestre , e doar VRAJEALA TV = O SUPAPA DE ELIBERARE A TENSIUNILOR SOCIALE care ajunsesera la un maxim periculos ; Sistemul Ticalosit Conducator inca analizeaza variantele acestei Piese in desfasurare .
    Totul e functie de posibilile MISCARI STRADALE ALE POPULATIEI .

  4. Ve vad eu, modelul consacrat basescu-boc de 4-5 ori: guvern din adunaturi santajabile cu premier pnl.

  5. Firea ar de dreptate. PSD nu tebuie sa voteze Motiune celor de la AUR si escrocilor de la USR si Plus pentru ca Catu sa ramane in continuare PM si sa distruga Romania pas cu pas. Pasul 1: Irumuturi de ordinul miliardelor pana la sfarsitul anului 2021. Pasul 2: Creste inflatia, euro ajunge la 12 lei si Romania intra in incapacitate de plata. Pasul 3 : Datoria Romaniei e scoasa la vanzare pe Piata Internationala de Capital. Pasul 4. Belzebutul Soros impreuna cu gasca lui de asasini economici cumpara aceasta datorie. Pasul 5 : Romania este vanduta bucata cu bucata si la final va disparea de pe harta. Sa nu spuneti ca conducerea PSD nu realizeaza acest lucru??? Realizeaza si de aceea conducerea PSD nu voteaza Motiuna impotriva lui ca Catu. Conducerea PSD doreste si ea destramarea Romaniei.

  6. Acest guwerner va ramane in functie cu Citu in frunte. Este „guwernerul mer” IN FRUNTE CU „PREMIERUL MEU”
    Dupa cum ati observat, PSD, aripa socialista a PNL si a securitatii a primit ordinele de lupta si s-a executat. nu va sustine motiunea depusa de USR si AUR care are sanse sa treaca. In loc vin cu petarda numita motiune a PSD aacre atac si USR deci nu are cum a fie votata de USR.
    Ati prins idea, despre PSD de mult se spune ca este papusat de la Cotroceni via secu’, ca in plan politic este o anexa a PNL al carui rol este exact acesta: de-a proteja interesul „Partidului meu” prin confiscarea rolului de „opozitie”

  7. Romania la ora actuala este populata de vreo 15 milioane de Citi, Klausi, Ciolaci, Ciolosi, Basinosi,Barnisti,Nicusoridani,etc.Restul sunt Atila, Geza ,care nu au tara ,au doar interese-cam 2 milioane.Iar ce ramine sunt talpa tarii,adica neamul Roma, care sunt cetateni internationali, adica fura de peste tot in UE, dar sunt mai patrioti ca aia 15 milioane ,ca banii furai ii investesc in case cu turnulete in Romania.Asta pentru ca in UK,Franta ,Germania ,arhitectii nu au habar sa proiecteze acest gen de case.Asa ca daca pleaca Citu 1, vine Citu 2.A plecat betivul si rasufla natia happy, dar dete peste Johanis,care nu bea nu fumeaza ,dar schiaza si merge pe bicicleta intre cele 8 case furate cinstit.Ne-a lasat Ponta si cu aia ,cum o chema ,de fu prima ministra ,si ne-am pomenit cu un lautar betiv iar acu cu un oltean drogat, sarlatan si lacom.Va tot intrebati de unde apar figurile astea?Pai uitati-va in oglinda ,nu numai aia de pe perete ci si aia din interiorul vostru.O sa Cit-caie o groaza de oameni politici acolo.Eu unu zic ca solutia este sa ne oprim toti din munca, vindem ce mai a ramas din Romania, furasm toti pe rupte,iar cind nu o mai fi nimic,ne oprim si ne dam cinstiti.Ca nu o mai fi nimic de furat.

  8. E corect ceea ce spune Marta Nora Tarnea: decizia CC vorbeste despre o „noua desemnare”, nu despre desemnarea unui nou candidat. E o smecherie in formulare, surprinzator fiind doar faptul ca persoana care a avizat filologic (si logic) decizia nu a sesizat-o. Insa, legile noastre sunt pline de ambiguitati de formulare, fenomenul fiind atit de raspindit, incit studentii de la Drept scriu lucrari de licenta despre ele (!). In alta ordine de idei, soarta premierului de acum (nu merita sa-i mentionam numele) depinde de jocul pe care-l joaca presedintele Johannis, care pare sa fi pierdut, de ceva vreme, calitatea de cel mai puternic om din stat. Daca va dori sa-si redobindeasca puterile discretionare, el va trebui sa-l cautioneze strategic pe Orban. Gestul de a nu da mina cu noul ministru de Finante e cheia simbolica a afacerii: ma disociez de angrenajul pe care-l reprezentati, si care ma marginalizeaza. E de remarcat, totodata, ca recenta interventie prezidentiala de pe Facebook nu e una care sa-l favorizeze in mod explicit pe premier, ea fiind facuta pentru a denunta alianta nedemna dintre useristi si AUR.

  9. Jos Guvernul Citu !
    Sa scapam tara de cei ce au tradat !
    Jos PNL !
    Sa vedem PSD daca joaca la doua capete ?

  10. O nouă desemnare nu însemană o altă persoană. Dacă spui ”noua campioană a României este CFR Cluj” asta nu însemană că vechea campioană nu poate fi tot CFR-ul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.