Acuzație șoc a ministrului de Externe polonez

Guvernul polonez a susținut luni că se află sub atacul unei organizații criminale, după ce o revistă a publicat o nouă serie de convorbiri înregistrate în secret, care au pus în situații stânjenitoare mai mulți oficiali și au determinat presiuni ca premierul Donald Tusk să demisioneze, relatează Reuters, citată de Agerpres. Opoziția a spus că […]

De cotidianul.ro - Autor
Acuzație șoc a ministrului de Externe polonez

Guvernul polonez a susținut luni că se află sub atacul unei organizații criminale, după ce o revistă a publicat o nouă serie de convorbiri înregistrate în secret, care au pus în situații stânjenitoare mai mulți oficiali și au determinat presiuni ca premierul Donald Tusk să demisioneze, relatează Reuters, citată de Agerpres. Opoziția a spus că […]

Guvernul polonez a susținut luni că se află sub atacul unei organizații criminale, după ce o revistă a publicat o nouă serie de convorbiri înregistrate în secret, care au pus în situații stânjenitoare mai mulți oficiali și au determinat presiuni ca premierul Donald Tusk să demisioneze, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Opoziția a spus că guvernul ar trebui să demisioneze din cauza acestor înregistrări, care îl surprind pe guvernatorul băncii centrale discutând despre mijloacele de a ajuta partidul de guvernământ să evite înfrângerea în alegeri și pe ministrul de externe spunând că relațiile Poloniei cu SUA nu au nicio valoare.

Atenția opiniei publice din Polonia s-a îndreptat de asemenea asupra posibililor autori ai unei supravegheri ilegale de o asemenea amploare: înregistrările au avut loc la cel puțin două restaurante din Varșovia, pe o perioadă extinsă, și au surprins cel puțin 12 oficiali, politicieni și directori de companii.

„Guvernul a fost supus unui atac din partea unei grupări criminale organizate. Nu știm cine se află în spatele acestui lucru, nu suntem siguri. Se analizează. Sper că justiția va stabili identitatea acestor persoane și a celor care i-au coordonat și că acestea vor fi pedepsite”, a declarat ministrul de externe Radoslaw Sikorski, citat de TVN24.

Fragmente din înregistrările secrete au fost publicate de revista săptămânală Wprost. Guvernul a precizat că afirmațiile oficialilor care au fost înregistrați în secret au fost scoase din context și că aceștia nu au încălcat legea. Ministrul de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, a vorbit de rău alianța dintre Polonia și SUA, spunând că „nu face nici două parale”, potrivit unei transcrieri parțiale a unei conversații, a informat duminică DPA.

Potrivit înregistrării difuzate duminică de revista poloneză Wprost, persoana identificată drept Sikorski mai spune și că alianța americano-polonă este periculoasă, deoarece oferă Poloniei un sentiment fals de securitate. Conversația ar fi avut loc în urmă cu un an, iar interlocutorul lui Sikorski ar fi fost ministrul de finanțe de la acea vreme, Jacek Rostowski, potrivit Reuters.

O reprezentată a revistei Wprost a explicat că respectiva conversație a fost înregistrată la sfârșitul lui ianuarie sau începutul lui februarie, în timpul protestelor din Ucraina vecină împotriva președintelui de la acea vreme, Viktor Ianukovici, aliat al Moscovei. Atunci, Polonia era nemulțumită de răspunsul lent al Occidentului față de criză, care a dus la înlăturarea de la putere a lui Ianukovici, la anexarea Crimeii de către Rusia și la o revoltă separatistă prorusă în estul Ucrainei, precizează DPA.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.