Acuzații proaspete în războiul vechi pe bugetul Capitalei

Consilierii USR nu renunță la solicitările pe care le-au avut atunci când nu au votat bugetul Capitalei și scriu, marți, pe Facebook, că negociază orice, dar nu principii.

Cei de la USR București îl compară pe Nicușor Dan cu Gabriela Firea.

„Practica de a crește cheltuielile la umbra unor venituri fictive. Tot creștem cheltuielile, dar pentru că știm că nu avem loc de ele în buget, mințim oficial pe toată lumea crescând veniturile din pix. Nimic bun nu va veni vreodată din minciună. Nu putem accepta practicile pe care le criticam la primarul PSD, Gabriela Firea. La doar 6 luni de la alegerile locale când o criticam pentru un buget chiar mai mic decât cel propus pentru acest an, ni se cere acum votul pentru o minciună. Aceste bugete fanteziste sunt motivul pentru care Bucureștiul a ajuns în faliment. Trebuie să le punem stop”, scriu cei de la USR București.

Cele mai mari venituri pe care le-a avut vreodată în istoria sa Bucureștiul au fost de 4.46 miliarde de lei, spune USR București. Aceasta este o sumă foarte mare, mult peste cât au majoritatea ministerelor, adaugă ei.

„Chiar dacă luăm în calcul inflația (care nu va fi chiar atât de mare) și mergem pe presupuneri foarte optimiste, ajungem la sume de sub 5 miliarde de lei. Chiar și rotunjind, tot nu putem depăși suma de 5 miliarde de lei. 5 miliarde de lei ne permit și să tăiem risipa mare din primărie. Ne permit și să tăiem corupția din administrație. Și ne permit, mai ales, să ieșim din minciună”, mai spun cei de la USR București.

Consilierii municipali adaugă că fiind la început de mandat, „acum mai mult decât oricând trebuie să fim onești cu noi înșine și să construim pe curat”.

„Nu putem trăi la nesfârșit pe datorie. Nu putem crește cheltuielile la nesfârșit. Primarul nu cheltuie banii lui, cheltuie banii contribuabilului, luați de stat prin taxe și impozite. Felul cum așezăm lucrurile acum este felul cum vom guverna patru ani de zile. Dacă alegem să închidem ochii, care mai este diferența între noi și cei care au guvernat dezastruos până acum?”, mai scriu cei de la USR București, pe Facebook.

Bugetul Capitalei a fost respins, în 28 aprilie, cu 17 voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi 14 abţineri, după ce consilierii generali USR PLUS au decis să nu mai susţină bugetul, el obţinând doar voturile PNL şi PMP.

După vot, primarul Nicușor Dan a declarat că „e total nemulţumit că începerea investiţiilor şi plata datoriilor riscă să întârzie, iar asta din motive greu de înţeles pentru oricine”.

În continuare, Capitala va funcţiona în baza bugetului de anul trecut, iar consilierii generali vor trebui să convoace o nouă şedinţă pentru a vota din nou bugetul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

20 de Comentarii

  1. Manevra financiara , a lui Bill Gates ( acuzat de crime impotriva umanitatii si pasibil de INCHISOARE PE VIATA) , isi pune la adapost averea acumulata cu ajutorul formei de viata anti-umana „crescuta in eprubeta , cu modificari genetice pe placul lui Gates ” .O forma de viata , modificata genetic , asa cum a dorit Bill Gates , pt ca a fost cu totul IMPOSIBIL , de a-si gasi o persoana normala (umana) care sa-l placa .

  2. Iohannis, USR-PLUS și PNL cea mai bună combinație se merită unii pe alții. Șef la USR-PLUS săl pună oe Voiculescu să fie de la egal la egal cu Werner.

  3. in lupta cu sarlatanii/satrarii/canalistii (usr-) N.D. a ajuns EXACT in acelasi PUNCT ca si G.F.
    nimic nou … sub soarele arzator din Bucuresti !
    nimic nou … in caldura calorifica din Bucuresti !

  4. Cheltuielile duamnei Firea in „mandatul”de 4 anisori:
    -Concerte și luminițe – 74 de milioane de euro
    -Investiții în rețeaua de termoficare – 15 milioane de euro
    -Subvenția pentru căldură și apă caldă – 784 de milioane de euro.
    Potrivit Primăriei Capitalei, instituție condusă acum de Nicușor Dan, suma de 317.599.433 de lei a fost cheltuită în ultimii 4 ani pentru organizarea de concerte, spectacole și festivaluri, ceea ce înseamnă aproape 65 de milioane de euro.

    Cele mai mari sume au fost cheltuite de Creart (peste 150 de milioane de lei, adică peste 30 de milioane de euro) și ARCUB (peste 75 de milioane de lei, adică peste 15 milioane de euro).

  5. Cheltuielile duamnei Firea in „mandatul”de 4 anisori:
    -Concerte și luminițe – 74 de milioane de euro
    -Investiții în rețeaua de termoficare – 15 milioane de euro
    -Subvenția pentru căldură și apă caldă – 784 de milioane de euro.
    Potrivit Primăriei Capitalei, instituție condusă acum de Nicușor Dan, suma de 317.599.433 de lei a fost cheltuită în ultimii 4 ani pentru organizarea de concerte, spectacole și festivaluri, ceea ce înseamnă aproape 65 de milioane de euro.

    Cele mai mari sume au fost cheltuite de Creart (peste 150 de milioane de lei, adică peste 30 de milioane de euro) și ARCUB (peste 75 de milioane de lei, adică peste 15 milioane de euro).
    Plus vreo 10 milioane euroi pe la televizuinele de „casa „

  6. Ipocriți usristi dacă vor să iasă din minciună și să combată hoția din primării, să o retragă pe clotilde de la sectorul 1, care a acaparat funcția prin furt. Restul e vrăjeală.

  7. Ei sunt oameni cu facultate si doctorate, intelectuali de elita. Si ei stiu ce fac.

  8. Dragii mei cititori , uitati–va la comentariul meu ( gindire laterala – out of the box ) , si la cele care urmeaza . De ce , a ajuns Romania , in stadiul actual de degradare si prostitutie ????. Pentru ca asa s-a vrut . Incearca sa gindesti cu mintea ta . Ce inseamna asta ??? .Asta inseamna sa citesti in limba romana si in limbi straine , pt a putea sa intelegi ceea ce se intimpla in jurul tau . Statul , care doreste sa te OMOARE , inca de cind te-ai nascut , acum (vezi Doamne) iti vrea BINELE si vrea sa te vaccinezi , pentru binele tau si al familiei tale . Cetatenii straini , pe care ( eu i-am cunoscut) , sunt ALTFEL creati decit ROMANII , acestia lupta pina la moarte , impotriva celor care vor sa-i omoare . Eu , am sa mor in PICIOARE . Eu , nu sunt ca voi , din acest motiv nici nu-mi este mila de voi , cei care acceptati ( fara lupta) , sa fiti executati de arafat si de medicii „eroi in alb”.

  9. Daca sunt de acord cu ceva din ce fac reziștii e că vrea să le taie veniturile amețitoare ale judecătorilor. Printr-un o.u.g poate modifica legea salarizării îmbuibaților cu venituri lunare de 50.000 Ron net/ luna și cu 78.000 Ron net/ luna pensie. Daca nu le convine, sunt liberi sa plece unde vad cu ochii, innclusiv în Africa.

  10. Unii vad 2020 si 2021 cu vaccinarea lui Gates.

    Inainte de asta au fost alte alte momente la fel de rele si statul a fost spectator sau partas. Unii s-au trezit acum ca statul, in trecut pe unde erau, in functii de conducere? Sau sus prin guverne?
    La celebrele infectii nosocomiale, n-a dat nimeni afara din infectiile numite spitale sa faca deratizarea sa omoare toate lighioanele care traiesc impregnate in pereti si oriunde. N-a protestat nimeni de la niciun partid, nici de stanga dreapta nimic.N-a mai rezistat niciun #rezist, ca n-a bagat cine trebui ban la tonomat. USR+ vine cu lumanarile la sistemul de sanatate Si privatizare.

  11. Era un nivel de cretineala era urias si pe vremea PDL,PSD,PNL dar noua generatie ridica cretineala pe noi culmi de progres si civilizatie, ca logic ei sunt progresisti, si cilivizati vestici. USR il mai ciocane la cap pe Plicusor sa le dea si lor, pe semnatura. PNL si PDL vrea tot pentru ei si clientela liberala.

  12. Daca administratia din primaria condusa de Firea (sau de altii) a incalcat legea, Curtea de Conturi ar fi fost deja sesizata deja, pana in acest moment. Sau alte institutii.

  13. Niciunii din acest tandem PNL-USR nu-s mai breji. Ambele gasti s-au vazut la putere prin minciuni si acuzatii impotriva PSD. In prezent acesti ipocriti se vad in postura de a fi mai rau decat cei pe care ii criticau anterior cu atata inversunare si insostenta.
    Fac exact ceea ce au criticat inainte.

  14. Nu este razboi, este liberalism progresist intins pe 4 ani.

  15. Toti, o rusine pentru Capitala si Romania
    Romania spagii bine luate !

  16. #Jefuitorii – Astia, de teapa ta, ar fi trebuit sa stie pana acum ca o OUG NU POATE MODIFICA O LEGE. Mai puneti dracu’ mana si cititi ca incepe sa puta locul de atata prostie. Lasati – cum zicea un trepadus pe-aici – facultatile si doctoratele si incercati sa identificati problemele REALE, precum si solutii practice, viabile pentru ele. Daca considerati ca salariile si pensiile sunt adevaratele probleme ale Romaniei si, implicit, ale Capitalei, sa stiti ca sunteti in mare eroare si mai bine plecati si lasati pe altii sa incerce sa rezolve ceva. In treizeci de ani ar fi trebuit sa ne dumirim cu totii ca majoritatea intelectualilor de elita sunt buni doar sa dea din gura si sa fantasmeze cu clabuci despre absolut orice subiect (dar asta doar daca au citit ceva deja scris de alti „intelectuali de elita”, ca din punct de vedere al creatiei concrete proprii …. canci), insa fara sa poata veni si cu o solutie. Deci …. la treaba, baieti! Sau, daca nu, la o parte!

  17. Dacă era printr-o comună de care n-a auzit nimeni nu prezenta interes că viceprimarul PNL a sărit la primarul PSD cu primul obiect care i-a ieșit la îndemână. S-a împărți pumni și picioare între consilieri. Dar fiind în Buricul târgului Nicușor și USR+ fură audiența de la teatre o mută la primărie pe gratis. Bagă teatrele iar în faliment.

  18. „Cei de la USR București îl compară pe Nicușor Dan cu Gabriela Firea” . Miliard la suta-s de-acord, Junghiul s-a’ntalint cu Tusea ; doua scarbe-mputite !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  19. @ cel de la 14:32.Nu va mai omorati sa le explicati acestor TEMBELI de la guvernare.Cred si am inca optimism ca daca ROMANIA printr-o minune o sa-si revina,aceste JIGODII in frunte cu NEONAZISTUL,KLAUS WERNER IOHANNIS o sa raspunda pentru nenorocirile aduse acestui popor.Cum este posibil sa promovezi in consiliile de administratie a unor spitale fosti PUSCARIASI,foste VANZATOARE,fosti MANECHINI,etc..Oare acesti NEMERNICI sunt educati sa distrga acest popor?Nici nu vreau sa mai vorbesc de VOICULESCU-ADEVERINTA ce a facut in sistemul de sanatate.Cati oameni au murit arsi in spitalele pastorite de el?Cum sa evacuez un spital (FOISOR)in toiul noptii cu bolnavi,care nu se puteau misca? Oare asa este pus acest GUVERN al NEONAZISTULUI,KLAUS WERNER IOHANNIS sa procedeze ca pe timpul lui HITLER in LAGARELE MORTII? Trebuie sa ne revenim „din pumni” si acesti nemernici sa ajunga la puscarie si pusi sa sape canale.Ma gandeam ca in BUCURESTI sunt oameni mai cititi si cu scaun la cap,dar m-am iselat cand am vazut ce au ales.CAND JUSTITIA O SA INCEAPA SA-SI FACA TREABA ,IN FAVOAREA POPORULUI.Toata lumea a vazut cum au furat in SECTORUL 1 NEOMARXISTII voturile ca sa iasa primar o HOATA,care a furat zeci de milioane de euro din aceasta tara.In Franta sunt si au fost judecati presedinti pentru fapte de CORUPTIE,iar noi votam HOTI de peste HOTARE sau VENETICI.Pana nu scapam de aceste JIGODII,urmariti ISTORIA nu ne REVENIM.

  20. Desi sunt apolitic, sunt mulțumit că și USR face parte din partidul de guvernământ, că au sânge în instalație și nu se lasă compromisi, deocamdată, le dă de lucru liberalilor!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.