Adio, pungilor de plastic!

Distribuitorii nu mai au voie de astăzi să importe pungi de plastic. Pe de altă parte, comercianţii din pieţe şi magazine mai au jumătate de an să găsească soluţii pentru înlocuirea lor. Începând din 2019, vânzarea pungilor de plastic cu mâner va fi interzisă. Deja, în unele magazine, au fost înlocuite cu pungile bio-degradabile.

Care este strategia privind materialele din plastic

Strategia privind materialele plastice adoptată în data de 16 ianuarie 2018 de către Executivul comunitar va transforma modul în care produsele sunt concepute, fabricate, folosite şi reciclate în UE. În acelaşi timp cu adoptarea noii strategii privind materialele plastice, Comisia a aprobat şi un Cadru de monitorizare compus din zece indicatori, care acoperă fiecare etapă a ciclului. Cadrul va măsura progresele în ceea ce priveşte tranziţia către o economie circulară la nivelul UE şi la nivelul statelor membre.

Astfel, prin noua strategie, Uniunea Europeană va face ca reciclarea să devină profitabilă pentru întreprinderi, va reduce deşeurile din plastic, va pune capăt poluării cu deşeuri a mărilor, va stimula investiţiile şi inovarea, respectiv va încuraja schimbarea în întreaga lume.

În cursul anului 2018, CE va prezenta o propunere privind articolele din plastic de unică folosinţă, în conformitate cu cerinţele privind o mai bună reglementare, iar părţile interesate pot contribui până la 12 februarie a.c. la consultarea publică în curs.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

1 Comentariu

  1. Luati-va sacosele cu voi cand mergeti la cumparaturi, ca pe vremuri. Pungile de plastic de la magazine nu sunt bune de nimic.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.