Criza economică prin care trece România și care impune măsuri dure la mai multe capitole are mari șanse să afecteze puternic și sportul. Concret, este vorba de pericolul tăierii finanțării pentru construcția a șase stadioane noi, totalul investițiilor care astfel ar reprezenta o economie la buget fiind de 700 milioane euro.
Este vorba despre stadionul Dinamo, cel mai scump dintre ele, estimat la suma de 172 milioane euro, urmat de noul stadion Dan Păltinișanu din Timisoara, de stadionul Nicolae Dobrin din Pitești, 100 de milioane, stadionul Farul din Constanța, 97 de milioane și stadioanele din Slatina, 83 milioane și Hunedoara, 65 milioane.
Deocamdată nu s-a anunțat nimic oficial, dar deja conducătorii cluburilor sunt în alertă, fiind la curent cu această posibilă tăiere a investițiilor, pe care însă nu o consideră nici benefică, nici normală, deoarece sumele alocate sportului sunt printre cele mai mici.
Președintele Farului Constanța, fostul mare internațional Gică Popescu, speră să rămână doar un zvon care să nu se transforme în realitate. El a explicat situația pentru publicația online Golazo.ro.
„Cred că în momentul de față sunt doar speculații. Până nu vom avea un Guvern și un prim-ministru, nu putem să spunem în mod clar ceva. Dar ca să vă răspund la întrebare, sper să nu se întâmple ceea ce susțin sursele pe care le aveți și să nu pățim așa ceva la Constanța.
Cel puțin, în privința stadionului din Constanța, noi, cei de acolo, nu cred că am merita așa ceva, raportat la ceea ce facem pentru sportul din România. În plus, de ce s-ar face o diferențiere între stadionul din Constanța și cel din Pitești? Mai ales că cel din Pitești parcă a fost ca proiect și ca pași în urma celui din Constanța.
M-ar surprinde să fie oprit proiectul și nu cred fiindcă eu știu că deja constructorul care a câștigat licitația a și început să comande și chiar să-și procure tot felul de componente și prefabricate de care are nevoie la ridicarea stadionului. Repet, până la un nou Guvern, validat de Parlament, cred că în momentul de față sunt doar speculații”.
sarlatanii din sport sa isi construiasca stadioanele