ADN-ul securistic generaționist

România nu s-a reformat în anii ‘90, nici ulterior, când critica asupra trecutului totalitar ar fi trebuit să aducă în realitate probele schimbării. Oficial România este un stat democratic, și tot în aceeași parametri, contradictoriu, se dovedește a fi ultimul bastion în care structurile securisto-comuniste s-au poziționat în veritabil stat paralel.

Instituțiile românești de după 1990 funcționează, în marea lor parte, neconstituțional, conectate malefic la un centru al răului inerțial, o adevărată piață liberă a criminalității economico-instituțională.

Justiția e în agonie constituțională iar instituțiile care ar trebui să-i asigure integritatea sunt aglomerate de o faună a bunului plac.

Criza instituțională deplasată interesat între București și Bruxelles a ajuns ea însăși veritabil suport al traficului de influență politicianist.

Iluziile anilor ‘90 s-au estompat într-o imposibilitate absolută de constituire a mecanismului democratic. Drepturi și libertăți elementare au ajuns în România elementele unor negocieri care au fracturat raportarea la prezentul socio-politic.

ADN-ul securistic se regăsește în toată clasa politică, forțând societatea să urmeze căi împotriva propriilor interese.

Acest circuit al abuzului sistemic, care se regăsește în toate instituțiile, motivațiile publice, politicile, este combustibilul esențial al unui stat în esența sa corupt, degradat, care nu poate reprezenta garanția unui viitor.

România are nevoie de o schimbare legislativă majoră, europeană, în sensul simplificării legilor, eficienței lor, cu respectarea absolută a Constituției, blocând orice posibilitate ca să mai fie cineva deasupra legii.

Recomanda 18
Ioan Vieru 1387 Articole
Author

5 Comentarii

  1. „ADN-ul securistic se regăsește în toată clasa politică, forțând societatea să urmeze căi împotriva propriilor interese.
    Acest circuit al abuzului sistemic, care se regăsește în toate instituțiile, motivațiile publice, politicile, este combustibilul esențial al unui stat în esența sa corupt, degradat, care nu poate reprezenta garanția unui viitor”. Banditii de toate culorile politicii de tinichea fac legea in Romania!.
    Actuala putere Guvern-Parlament nu va face nici aceasta vreo branza. Garantez! Are drept MOSTENIRE GENETICA ADN-ul coruptiei,incompetentei si al indiferentei fata de nevoile romanilor si ale Romaniei!

  2. Pe buna dreptate se pune problema cum poate fi spart acest “AND securistic” ca lumea actuala sa revina la normalitate. Solutia cred ca vine de la Isus Cristos, care intalnindu-se pe drumul Damascului cu Saul, un prigonitor al crestinilor, il mustra parinteste si ii spune “Saule, Saule, de ce ma chinuiesti”. Urmarea o stim cu totii, Saul a devenit apostolul Pavel, poate cel mai cunoscut si prolific apostol al credintei crestine. Intreabarea care se pune in prezent este cum, cand si daca se vor converti cu adevarat cei cu“AND securistic” la credinta crestina, spre binele omenirii. Nu ne ramane decat sa ne rugam la Dumnezeu ca sa-l trimita pe Fiul Sau pentru a doua venire. Amin.

  3. Din pacate, termenul de “AND securistic” nu este o metafora ci o realitate cruda a vremurilor pe care le traim. Poate parea paradoxal, dar acest virus mult mai devastator decat aceasta pandemie indusa in mod voit de agentii securitatii de pe tot mapamondul a fost reflectata intr-un mod magistral de catre Heinrich Zimmer, in cartea Filozofiile Indiei, editata in anul 1951 de Bollingen Foundantion, New York. Heinrich Zimmer face aluzie la o fabula care circula in India antica, care prezinta faptul ca leul, regele junglei era tracasat de catre soareci, pe care nu putea sa-i prinda cu ghearele sale. Asa ca a apelat la serviciile unui motan, care avea ca unica sarcina sa prinda soarecii, pentru ca regele leu sa nu mai fie deranjat. Gratie atributiilor sale de protector al regelui de soareci, motanul cu pricina era un privilegiat la curtea regelui, iar in scurt timp si-a atribuit mult mai multe puteri decat cele care i-au fost atribuite. Din acest motiv ceilalti slujitori s-au revoltat pe motan, iar regele a fost nevoit sa-l alunge de la curte, ajungand din nou la menirea sa simplu de mancator de soareci fara privilegii regale. Pornind de la acesta fabula, Heinrich Zimmer face o comparatie cu serviciile de securitate ale Germaniei naziste, reprezentate de Gestapo si de KGB, serviciile de securiatte ale URSS din acea vreme , care decideau practic toate masurile si deciziile politice, sociale si militare. Faptul ca la vremea respectiva acesti mancatori de soareci nu au fost indepartati de la deciziile statelor respective a facut ca sa asistam in prezent la acest “AND securistic”, care conduce lumea actuala spre dezastru.

  4. Mi-a mers la suflet metafora cu „ADN-ul securistic” si chiar fierb de invidie ca nu am avut aceasta inspiratie geniala!!!
    Cum sa fie judecat sistemul bolsevic de esalonul doi al nomenclaturii bolsevice care a comis GENOCIDUL pentru a asigura continuitatea printr-o pseudodemocratie securist-capitalista? Cum sa aiba loc reforme cand institutiile statului au fost
    neintrerupt in mana acoperitilor trimisi la inaintare, din fundal fiind coordonati de greii Cominternului?Lozinca cu acest
    „stat paralel” e una difuza pentru ca nu trimite clar la Securitate, ba chiar in cu totul alte directii. In primul rand,
    lozinca indeparteaza de la REALITATEA CONTINUITATII SISTEMULUI BOLSEVIC SI A PSEUDODEMOCRATIEI SECURIST-REPUBLICANE…
    Lasa impresia ca traim intr-o democratie putin schioapa si doar „paralelii” aia rai o fac sa schiopateze…

  5. Aveti cunostinta de faptul ca soros acum domina CEDO, da? imposibil sa nu stiti! Dvs. vorbiti despre o modificare legislative? Pai asta se vrea ! Abrogarea Constitutiilor statelor independente, pentru ca prin „alinierea” soros sa pierdem si ultimele drepturi pe care le mai tinem cu dintii. Apropos ca vorbiti de lege, probabil cunoasteti si faptul ca drepturile noastre fundamentale sunt suspendate din martie 2020? imposibil sa stiti…. Cunoasteti „legilatia simpla” a Germaniei – ESTE HORROR ! Statul nu stie cum sa pacaleasca cetateanul si sa nu-i dea drepturile ! In instanta te judeci ani de zile si pierzi ! Asta incearca sa faca si in Romania de vreo 10 ani, de aia este obstructionat din ce in ce mai mult accesul cetateanului la justitie ! Sa crapi cu dreptatea in mana ! LUATI LABELE DE PE CONSTITUTIA ROMANIEI ! LUATI LABELE DE PE NOI ! NOI SUNTEM ROMANI IN ROMANIA, IAR ROMANIA SE AFLA IN EUROPA ! M U E / SOROS SA IA LABELE DE PE NOJ !! CU CURCUBEELE LOR DE DEVIATI PEDOFILI ORDINARI ! TREZITI-VA BHAI ODATA ! SUVERANITATEA APARTINE POPORULUI ROMAN !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.