Adolescent mort la spital, după ce medicii l-au lăsat să aștepte

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă după decesul unui băiat de 16 ani la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Potrivit sursei citate, marţi, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Gorj au fost sesizaţi în mod direct de personalul Spitalului de Urgenţă Târgu Jiu cu privire la faptul că la acea unitate medicală, la data de 11 noiembrie, s-ar fi prezentat un tânăr în vârstă de 16 ani, din localitatea Scoarţa, în vederea efectuării unor investigaţii medicale.

Băiatul prezenta semne de peritonită, iar medicii l-au lăsat să aștepte până stabileau dacă trebuie transferat la Spitalul de Copii din Craiova sau trebuie operat la Târgu Jiu de un medic chirurg pentru adulți.

Peste puţin timp, în noaptea de 11 spre 12 noiembrie, a fost declarat decesul adolescentului, al cărui cadavru a fost transportat la Morga Serviciului de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.

Recomanda

16 Comentarii

  1. Bună dimineața Coti ! Vedeți ce-au visat Strumf, Bibi ,Zdrelea, Joian , Mursula , cauciucă , pt. o ^tinerețe NEVINOVATĂ ACEASTĂ DIMINEAȚĂ N-A MAI VENIT …

  2. Voi remarcați că d’-astea se întîmplă „dăcît” în Valahiya, di la Turnu-Zeurin la Buzău șî Köstendje?

  3. Dumnezeu să-l odihnească în pace!…
    Cât despre criminali, executați pe loc împreună ca cei din PNL-ul lui pește prăjit…

  4. Babaetz, o noutate ar fi fost ca baiatul ar fi fost salvat intr-un spital din Romania. Traiul pe cocioc e el insusi in sine sport extrem.

  5. Din păcate România este un stat eșuat, jefuit ,sărăcit și după cum se vede și cu un sistem sanitar inclusiv cel privat lăsat în voia soartei și a unor iresponsabili , a căror victime sunt romanii de rand aceasta pentru ca îmbogățitii și sus pusii se tratează în străinătate !!

  6. Asta este chiar crima. Copil fiind, am fost si eu operat de urgenta cu peritonita, la Spitalul Militar, dar nimeni nu si-a pus problema sa fiu transferat la un spital pentru copii. Medicii militari si-au facut datoria in fata unui caz de urgenta. Dar acum, a ajuns birocratia mai presus de viata omului.

  7. De ce le-au crescut îngrozitor de mult salariile celor din spitale? Nu cumva e sponsorizare sau premii pentru practica din acest articol și nu numai?

  8. Cert este ca in spitalele din Ro se moare cu zile. Cand ai caz de urgenta nu cauti alte spitale, pui mana pe bisturiu si salvezi vieti. Atunci pt ce te ai facut medic?!! Nu empatie, nu constiinta, nu responsabilitate.

  9. Ciolacule, da in continuare pensii speciale, da in continuare lefuri nesimtite la parazitii tai bugetari, fa spitale la specialii instelati. Restul de poporeni sa moara in spitale fara medici, in tara de lumea a treia. Pune biruri mai mari sa-i intretii pe parazitii tai bugetari si speciali.

  10. Banii tarii sunt deturnati pentru luxul bugetarilor si al specialilor, pentru pensiile speciale. Pentru acestia se fac spitale moderne,statiuni de lux si hoteluri de lux. Restul poporenilor din zonele rurale ca in Africa neagra. Ciolacule, mareste taxele pentru clica ta de paraziti ai neamului.

  11. Ăsta este un motiv de ieșit în stradă, este un motiv de demitere a ministrului sănătății și de anchetă la nivel local și județean! Credeți că se va întâmpla ceva? Nimic din toate astea! Ne merităm soarta, o țară de lași și fătălăi insensibili și dezumanizați! Ar trebui să tratăm această dramă ca și cum ar fi familia noastră la mijloc, copilul nostru! Astăzi a murit copilul altora, dar Doamne ferește poate mâine avem noi nevoie de minunatul sistem de sănătatea.Din păcate nu la noi, nu în România! Dumnezeu să-l odihnească pe tânăr și să aibă în pază familia îndoliată!

  12. Cat de cat in marile orase ale rromanistanului mai sunt ceva spitale, mai vin ambulantele, unii mai cheama si ambulanta privata. Dar in zonele rurale, si orasele mici, oamenii sunt ca in evul mediu. Tara nu mai poate continua asa. PSD-PDL (ciuma rosu-galbena) tin tara in subdezvoltare,alunga tinerii cu scoala adevarata din tara , ne vor saraci ca sa traim pt o bucata de paine, ca animalele, in schimb ei cu amantele, nevestele, beizadelele lor ocupa functii bine platite la buget.Tara bananiera.

  13. Mafia halatelor albe loveste din nou. Inca o victima si nici un vinovat in afara de cel mort.

  14. Va rugăm, dragi jurnaliști sa scoateți la iveală cazurile în care doctorii nu sunt anchetați pentru crime. Ei lasă oamenii , femeile, copiii sa moara in chinuri pentru că nu îi operează. Că nu au chef sau pe disputa aceasta , că nu scrie in buletin „vârstă adult”.

    Cât costă viața umană în România? 3000 de lei, aflam recent, din cazul copilului de 16 ani lăsat să moară de peritonita in anul 2024.

    Colegiul Medicilor apăra „prestigiul” meseriei, acoperă malpraxisurile . Nu îi interesează viețile pierdute din cauza greșelilor și indiferenței doctorilor.

    Voi, jurnaliștii investigatori, unteți ultima noastră speranța în acest sistem putred medical.

    Procuratura nu trimite în judecată pentru crime doctorii. Gravidele mor cu zile, mame care la naștere își văd copilul handicapat pt că doctorii nu au asistat la timp nașterea și copilul a avut hipoxie. Asta s a întâmplat unui profesor de la Facultatea Titu Maiorescu din București acum vreo 10-12 ani. I au nenorocit copilul pe viață. Anchete peste anchete și nimeni nu înfundă pușcăria, nici un doctor !

    In capitalism, in Romania, doctorii au ajuns sa ne omoare familiile! Ești un sărac, N ai pile, N ai relații, bani de mită, ai avut ghinionul să fii născut si in judete distruse de politicieni, mori cu zile ucis de doctorii induferenti!

    Viețile umane nu valorează nimic pentru ei!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.