
Prin maniera oscilantă, subiectivă şi şovăitoare în care a acţionat în cazul declarării CNP-ului pentru recensământ, Institutul Naţional de Statistică sau mai bine spus conducerea Institutului se descalifică fără drept de apel, consideră preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase.
Liderul CN al PSD a amintit de faptul că după ce, iniţial, declararea CNP-ului a fost obligatorie, la presiunea PSD, a devenit facultativă, iar acum a devenit din nou obligatorie.
„Nici nu ştiu care abuz e mai mare, acela de a solicita în mod excesiv şi nenecesar pentru demersul statistic date cu caracter personal sau acela de a schimba legea de pe o zi pe alta? Cred că nici nu are importanţă. Prin maniera oscilantă, subiectivă şi şovăitoare în care a acţionat, INS sau mai bine spus conducerea Institutului se descalifică fără drept de apel”, a afirmat miercuri, într-o postare pe blogul personal, Adrian Năstase.
Preşedintele CN al PSD susţine că întrebarea în acest moment este cine va răspunde pentru această situaţie, în condiţiile în care o parte a populaţiei a comunicat recenzorului CNP-ul, iar o parte nu a făcut acest lucru şi ce relevanţă mai are acest item.
„Când astăzi legea se aplica, iar mâine nu se mai aplică, la ce ne mai trebuie lege? Când facem o bază naţională cu CNP-uri la mai puţin de un an până la alegeri, de ce mai facem alegeri, ca să simulăm competiţia, ca să-i legitimăm pe cei care fraudează votul? Iată unde poate duce această alba-neagră cu legea, cu statul de drept şi cu democraţia! În tot acest haos ce aduce, cu sine tot mai mult o stare anomică, atât la INS, cât şi la Guvern este linişte. Nimeni nu îşi dă demisia, nimeni nu oferă nicio explicaţie. Democraţia arată bine în vitrină!”, a mai spus Adrian Năstase.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.