În plin scandal legat de custodia celor două fiice şi de relaţiile amoroase pe care le-a avut în timpul căsniciei, Remus Truică şi-a făcut un cadou pentru a face mai uşor faţă stresului: o maşină electrică în valoare de 80.000 de euro.
Maşina pe care paparazzi de la cancan.ro au pozat-o în faţa biroului lui Truică este o Tesla Roadster, prima maşină sport din lume alimentată electric. Achiziţia pe care a făcut-o fostul sef de cabinet al lui Adrian Nastase este cel puţin surprinzătoare, în condiţiile în care firmele sale sunt aproape falimentare.
Dar în decursul anilor afaceristul, care nu este în niciun top al bogătaşilor, a adunat o avere fabuloasă: deţine o casă şi zeci de hectare de teren la Snagov, un iaht de şapte milioane de euro, o casă în Caraibe şi una la Monte Carlo, dar şi mai multe „bijuterii” pe patru roţi care depăşesc un milion de euro.