Afganistan: Insurgenţii talibani au ocupat o capitală provincială

Insurgenţii talibani au ocupat, vineri, oraşul Zaranj, situat în sud-vestul Afganistanului, fiind prima capitală provincială cucerită în ultimii ani, afirmă surse locale citate de BBC News.

Oficiali locali au declarat că oraşul Zaranj a fost capturat vineri după-amiază, după lupte intense cu serviciile de securitate afgane. Zaranj este un centru regional important pentru schimburi comerciale, situat în apropierea frontierei Afganistanului cu Iranul.

„Acesta este doar începutul. Foarte curând, alte provincii vor intra sub controlul nostru”, a declarat un comandant al insurgenţilor talibani, citat de agenţia Reuters.

Ultima dată când combatanţii talibani au ocupat o capitală provincială a fost în anul 2016, când au deţinut scurt timp controlul asupra oraşului Kunduz.

Situaţia de securitate s-a deteriorat în ultimele luni în Afganistan, în contextul retragerii trupelor occidentale. În prezent, au loc lupte şi în provinciile Herat şi Helmand.

Emisarul Naţiunilor Unite în Afganistan, Deborah Lyons, i-a somat, vineri, pe insurgenţii talibani să înceteze atacurile asupra oraşelor şi instituţiilor, avertizând că o administraţie care ar prelua puterea cu forţa în Afganistan nu va fi recunoscută la nivel internaţional. „Talibanii trebuie să înceteze atacurile asupra oraşelor. Consiliul de Securitate ONU trebuie să lanseze un avertisment fără ambiguităţi. O administraţie impusă cu forţa în Afganistan nu va fi recunoscută”, a declarat Deborah Lyons.

Pe fondul deteriorării situaţiei de securitate, Statele Unite au efectuat în ultimele zile o serie de raiduri aeriene în diverse regiuni din Afganistan, pentru a ajuta serviciile de securitate afgane în conflictul cu insurgenţii talibani. Ambasadele americană şi britanică de la Kabul i-au acuzat, luni, pe insurgenţii talibani că au comis masacre care ar putea fi catalogate „crime de război” în districtul Spin Boldak, situat în sudul Afganistanului.

În schimb, preşedintele afgan, Ashraf Ghani, a denunţat decizia Statelor Unite de a retrage „brusc” trupele din Afganistan, explicând că aceasta este principala cauză a deteriorării situaţiei în materie de securitate. „Situaţia actuală este cauzată de hotărârea luată în mod brusc” de Statele Unite privind retragerea trupelor din Afganistan, a afirmat preşedintele Ashraf Ghani. De altfel, Ashraf Ghani a acuzat Statele Unite că au impulsionat „distrugerea” Afganistanului prin „legitimarea” insurgenţilor talibani, cu care Washingtonul a negociat direct şi a semnat în 2020 un acord de pace.

Operaţiunile militare americane în Afganistan se vor încheia pe 31 august, în coordonare cu cele ale aliaţilor, inclusiv din cadrul NATO, în timp ce situaţia de securitate se deteriorează, pe fondul intensificării atacurilor comise de insurgenţii talibani şi de reţelele teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida. Mişcarea talibanilor afgani susţine că a obţinut controlul asupra a 85% din teritoriul Afganistanului, însă informaţia nu poate fi confirmată din surse independente. Administraţia de la Kabul contestă afirmaţiile reprezentanţilor talibanilor. Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a susţinut că serviciile de securitate afgane vor putea menţine situaţia sub control după retragerea trupelor occidentale. Însă oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane au avertizat că Administraţia de la Kabul ar putea fi înlăturată de la putere în şase luni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

6 Comentarii

  1. ”retragerea” americană e cu tâlc,..și face parte din planul de distrugere a europei,. Planul de willkommenspolitik permite și refugiați afgani,.Acu chestia e că sunt tot islamiști, adică se vor alătura celor deja 3o de milioane existente in europa,. Deci ai deja o armată de islamiști in stare de acțiune, aflați deja la ușa ta,.. iar boii se tem de rusia,.

  2. Spunea un sef de trib afgan la TV5: „americanii ne-au lasat exact unde ne-au gasit acum 20 de ani”
    De ce au trebuit sa moara si sa fie raniti 70 mii de americani si aliati,55 mii de talibani si vreo 50.000 de civili nevinovati???(War_in_Afghanistan_(2001–present))
    Cine plateste, cine va fi judecat pentru crime de razboi..

  3. Guvernul sorosist Biden-Kakala ia brusc o decizie….hmm nu cumva pentru a creea un val de emigranti care ajung in Europa ? Si care o sa distruga statele nationale si crestine? Ah ce coincidenta exact agenda progresista de promovare a emigrarii, incluziunii , „dreamers” si alte nenorociri. Guvernul Biden-Kakala ajuta zilnic 180 de mii de emigranti ilegali care trec din Mexic in America. Trimit autobuze si ii iau pe emigrantii ilegali de la trupele de granita Texane car vor sa ii trimita inapoi!

  4. talibanii isi iau tara inapoi,care e problema,ca doar nu e leaganul poporului american:)))

  5. ” Emisarul Naţiunilor Unite în Afganistan, Deborah Lyons, i-a somat, vineri, pe insurgenţii talibani să înceteze atacurile asupra oraşelor şi instituţiilor, avertizând că o administraţie care ar prelua puterea cu forţa în Afganistan nu va fi recunoscută la nivel internaţional. „Talibanii trebuie să înceteze atacurile asupra oraşelor. Consiliul de Securitate ONU trebuie să lanseze un avertisment fără ambiguităţi. O administraţie impusă cu forţa în Afganistan nu va fi recunoscută”, a declarat Deborah Lyons. Dar actuala administrație de la Kabul, ca si din alte tari, nu au fost impuse cu forța ? Sau dacă ” forța ” este a ” partenerului strategic ” e bine, dacă e a altora e rău ?

  6. @Fekete Tulipan
    in logica ta:
    – la ce a folosit uzanta TORTURII(vinovatilor) si GUANTANAMO daca cu si fara ele tot la ce-avem azi s-a ajuns !?

    USA e mai urata decat dupa Abu Ghraib in tarile de unde-a fost alungata !
    Nu era mia bine daca USA nu se facea urata pe secole …tarilor in care spera sa aiba aliati … in vremurile decadent imperiale care vin ( vezi China, vezi Rusia re-inviata cu Putin dupa tragerea Americii pe sfoara de Jeltzin care face pe betivul daaaar tot un rus ´, care-a persecutat origarhii evreo-rusi … a fost .. si e !

    ???

    🙂

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.