Spiritul liber violentează România părând a vrea s-o ia cu orice preţ în stăpânire. Tocmai de aceea cu virulenţă purcede la citirea semnelor şi interpretarea lor, tocmai de aceea totul este text, fie autostradă, fie supernovă, fie muzică de film. Totul reductibil la propoziţie sună ca şi cum ar fi o sentinţă.
Are parfum. E uşor dictatorial. E mistic. De neconceput, neliniştitor. Panoramând, scrutând orizontul, privirea observatorului întâlneşte textul devenind propoziţie a lui. Problema e dacă observatorul se va gândi pe el însuşi ca aparţinând textului, ca fiind al României prin observare şi mărturie. Căci aici descoperim caracterul discontinuu al acestei raportări la România ca autoritate. Şi totuşi rămân corpuri ale frazei de nedesluşit ca şi cum ar mai fi un observator în spatele nostru, ca şi cum România ar aştepta sosirea unui altuia.
Celălalt, mult invocatul celălalt, pare a fi aşteptat cu febrilitate. Și, să vezi! Trahanache se întâlnește cu Conul Leonida care se întâlnește cu Titulescu care se întâlnește cu Mihai Viteazul care se întâlnește cu Enescu. George Enescu? Bebe, mă faci să râd, zău așa, mai curge apă pe Dâmbovița până să apară George Enescu. Cam pe la prânz, așa, Iorga se întâlnește cu Adrian Marino care se întâlnește cu Macedonsky care se întâlnește cu Eminescu, da, cu Eminescu, în sfârșit, Titu Maiorescu îi spune lui Kogălniceanu, de la obraz, niște vorbe, nu disting nimic, în piață e hărmălaie.
Dacă mă întrebi ce fac eu, eu îți spun că mă las la vale pe Luterană și că dau nas în nas cu agitațiunea. Agitațiunea se dă la mine, mă ia în tărbacă, auzi musiu, faci opinie separată. Eu nu fac opinie separată, mă duc la mătușă-mea pe Strada Londra, acolo unde, colț cu Strada Paris, e un sediu secret-conspirativ al serviciilor secrete unde intră o mulțime de scriitori, de politicieni, de oameni de bine pe înserat.
Agitațiunea de pe Luterană nu e ușor de dus cu zăhărelul. Cot la cot cu ea, răsare agitațiunea de pe Batiștei, apoi agitațiunea de pe Calea Plevnei, apoi agitațiunea de pe Magheru, apoi agitațiunea de pe Calea Victoriei, de pe Calea Moșilor, din Cotroceni. Ce să mai zic, mă pun ăștia la zid. Kogălniceanu îmi bate obrazul, Eminescu îmi bate obrazul, vine și Botnăraș, vine și Lucrețiu Pătrășcanu și aud că vine și Corneliu Baba braț la braț cu Marin Sorescu. Guvernului nici nu-i pasă, are telefon direct cu Moscova, totul e la mișto, s-au schimbat polii magnetici, fenomenul ăsta ne-a înnebunit pe toți, domnul Caragiale vorbește cu domnul Brătianu, apare Carlos Șacalul, braț la braț cu Pacepa, vin niște spioni ruși și Agentul 007.
Agitațiunile se strâng în păr în Piața Universității, vociferează la megafon, Manolescu mă trage de mânecă, Fănuș Neagu mă trage de mânecă, Florian Pitiș mă trage de mânecă. Eu nici nu mă sinchisesc, vezi bine, strig așa, la mișto, jos guvernul, care guvern bibicule, întreabă Birlic, pall mall și-un pol mol, zice Toma Caragiu, Steaua bate Dinamo și galeriile confundă străzile și vuvuzesc în neștire prin capitală, secolul XXI trece, nici nu-l simți.
