Aici e cheia: Ruşii au intrat în Severodoneţk

Armata rusă avansează spre centrul oraşului Severodoneţk, unul dintre principalele centre urbane din Lugansk (estul Ucrainei), ceea ce îi apropie pe invadatori de preluarea controlului asupra întregii regiuni Lugansk, relatează EFE şi Ukrinform.

Şeful administraţiei militare regionale (ucrainene) Lugansk, Serhii Gaidai, a confirmat pe contul său Telegram situaţia dificilă din acest oraş, unde „luptele continuă şi ruşii înaintează spre centru”, după ce trupe ruseşti au intrat deja în suburbiile din nord-estul şi sud-estul oraşului.

Confruntările se intensifică la Severodoneţk şi în oraşul vecin Lisiceansk, a indicat el.

„Inamicul utilizează toate armele posibile, utilizează avioane. Cu toate acestea, forţele noastre armate se apără ferm pentru a preveni avansarea duşmanului”, a adăugat el în mesajul său din Telegram.

Doi locuitori din Severodoneţk au fost ucişi de obuzele trase de ruşi şi încă cinci civili au fost răniţi, potrivit acestuia.

Cele mai multe dintre victime sunt din acelaşi cartier rezidenţial din zona veche a oraşului. Găteau în curte când a început brusc bombardamentul, a explicat oficialul ucrainean.

Gaidai susţine că „infrastructura critică din Severodoneţk este total distrusă”, iar 60% din casele de locuit au fost afectate de bombardamente.

Aceasta înseamnă că serviciile de baza precum apa potabilă, electricitatea sau gazele nu ajung peste tot.

În plus, trupele ruse transferă cantităţi mari de muniţie şi echipamente militare în acest oraş, a subliniat responsabilul ucrainean.

În pofida luptelor înverşunate, armata ucraineană a respins în ultimele 24 de ore 14 atacuri inamice, distrugând două sisteme de artilerie ruse, 11 vehicule blindate de luptă şi 10 vehicule motorizate. Unităţile ucrainene de apărare antiaeriană au doborât şi două rachete de croazieră şi trei drone ruseşti.

Forţele ruse pregătesc o ofensivă la scară largă în jurul oraşului Sloviansk, bază a forţelor de apărare ucrainene în Donbas (estul Ucrainei), din mai multe direcţii, a declarat luni Statul Major ucrainean, citat de DPA.

Trupele ruse transferă noi unităţi în timp ce se pregătesc să atace Sloviansk atât dinspre Izium, controlat de ruşi, un oraş aflat la aproximativ 50 de kilometri mai la nord, cât şi dinspre orăşelul Liman, recent capturat, se menţionează în buletinul zilnic al Statului Major ucrainean cu privire la evoluţiile situaţiei de pe front.

În decurs de mai multe săptămâni, Moscova şi-a concentrat resursele militare în estul Ucrainei şi în pofida unei rezistenţe puternice din partea forţelor ucrainene, Rusia câştigă treptat teren.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia de distrugeri masive provocate la Severodoneţk, cel mai mare oraş din Donbas, unde bombardamentele ruse au distrus întreaga infrastructură critică, în timp ce armata ucraineană anunţă că a început să recâştige teren în zona sudică Herson, potrivit DPA şi AFP.

„90% din case sunt avariate. Peste două treimi din spaţiul locativ este complet distrus”, a declarat Zelenski în mesajul său video cotidian, din noaptea de duminică spre luni, adresat ucrainenilor. Atacuri constante sunt lansate asupra oraşului, adaugă el, menţionând că armata rusă încearcă cu disperare să cucerească Severodoneţk. „Şi nu le pasă câte de multe vieţi vor trebui să plătească pentru această încercare”.

„Rusia s-a apropiat prea mult de el. Forţe prea mari au fost concentrate în Donbasul nostru. Ei s-au pregătit foarte mult pentru o ofensivă acolo. Consider simbolic faptul că armata rusă şi-a început tentativa de a cuceri Severodonţeţk intrând la început în hotelul ‘Mir’ (‘Pacea’). Pacea este într-adevăr prima ţintă a Rusiei. După ce ne-au luat-o în 2014, ocupanţii vor să ne ia şi restul. De fapt, vor să ne ia totul şi să nu ne lase nimic: libertatea, casele, vieţile”, a afirmat Volodimir Zelenski în mesajul său, citat de agenţia de presă ucraineană Unian.

Agresorii voiau să-şi ridice drapelul pe clădirea administraţiei din Severodoneţk, care se află pe Bulevardul Prieteniei Naţiunilor, afirmă Zelenski, remarcând: „Cât de amar sună astăzi această denumire”.

Ucraina face tot posibilul pentru a face faţă acestei ofensive, a subliniat în acelaşi timp preşedintele ucrainean. „Nu a fost zi în care să nu fi încercat să găsim mai multe arme, arme mai moderne pentru a ne apăra pământul, pentru a ne apăra poporul”, spune el.

Știrea inițială

Forțele ucrainene au rezistat duminică unui asalt rusesc asupra orașului Severodonețk, cel mai mare oraș pe care îl mai dețin în regiunea Luhansk din Donbas, dar au îndurat lovituri grele de artilerie, au declarat oficiali ucraineni, citați de Reuters.

Bombardamentele au fost atât de intense încât nu a fost posibil să se evalueze victimele și pagubele, a declarat guvernatorul din Luhansk, Serhiy Gaidai. Zeci de clădiri au fost distruse în ultimele zile.

„Situația a escaladat extrem de mult”, a declarat Gaidai.

Între timp, guvernul ucrainean a îndemnat Occidentul să îi furnizeze mai multe arme cu rază de acțiune mai lungă pentru a schimba cursul războiului, aflat acum în a patra lună.

Bătălia pentru Sievierodonetsk, care se află pe partea estică a râului Siverskyi Donets, a devenit centrul atenției în timp ce Rusia obține câștiguri lente, dar solide, în Donbas, care cuprinde regiunile Luhansk și Donețk.

Rusia a concentrat o putere de foc uriașă pe o zonă mică, în contrast cu fazele anterioare ale conflictului, când forțele sale erau adesea dispersate.

Gaidai a declarat că forțele rusești s-au adăpostit la hotelul Myr de la marginea de nord a orașului Sievierodonetsk.

„Nu pot avansa mai departe în oraș și fac victime, dar nu suntem în măsură în acest moment să le împingem afară din hotel”, a declarat el duminică pe Telegram.

Analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului, cu sediul la Washington, au declarat că rușii nu au reușit încă să încercuiască orașul, iar apărătorii ucraineni le-au provocat „pierderi uriașe”.

Dar ucrainenii au suferit și ei înșiși pierderi serioase, atât civili cât și combatanți, au precizat ei într-un document de informare.

„Președintele rus Vladimir Putin provoacă suferințe de nedescris ucrainenilor și cere sacrificii oribile propriului său popor într-un efort de a cuceri un oraș care nu merită costul, nici măcar pentru el”, au spus ei.

Fixarea Rusiei pe Sievierodonetsk a atras resurse de pe alte fronturi de luptă și, ca urmare, au făcut puține progrese în alte părți.

„Invazia rusă din Ucraina care a avut ca scop să cucerească și să ocupe întreaga țară a devenit o ofensivă disperată și sângeroasă pentru a captura un singur oraș în est, în timp ce apără câștiguri importante, dar limitate, în sud și est”, au spus ei.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că situația militară din Donbas este foarte complicată, dar că apărarea rezistă în mai multe locuri, inclusiv în Sievierodonetsk și Lysychansk.

„Este indescriptibil de dificil acolo. Și le sunt recunoscător tuturor celor care au rezistat acestui atac”, a declarat el în discursul său video de noapte.

Zelenski și-a exprimat, de asemenea, speranța că aliații Ucrainei vor furniza armele atât de necesare și se așteaptă la „vești bune” în zilele următoare.

Ucraina a început să primească rachete anti-navă Harpoon din Danemarca și obuziere autopropulsate din SUA, a declarat sâmbătă ministrul său al apărării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Author

36 de Comentarii

  1. ce „rezista” bha strambule, can russii au deja o treime din fictiunea „ukraina”. Urmatorul stop e Polonia.

  2. Sper să mă trezesc într-o dimineață și să văd că ucrainienii au reușit să scufunde toate navele rusești din Marea Neagră.Nu-mi mai pare rău de soldații ruși pentru mine poporul ăsta nu mai există. Ei se împăunează cu victorii, dar de fapt acolo luptă cecenii și soldații din Daghestan.
    Praful să se aleagă de Rusia.

  3. Elena Popa, ori esti khazara ca Zelinsky si urasti Sfanta Treime sau esti #rezista pupatoare de Soros sau esti curcuberita pe creier? Daca nici o varianta nu e adevarata in mod sigur ti se trage de la tripla doza de Pfizer.

  4. col. in retragere richard h. black intr-un interviu spune ca sua imping omenirea spre catastrofa nucleara intervenind in conflictul din ucraina …colonelul nu e legat financiar de complexul militar industrial american….descrie obiectiv istoricul provocarii rusiei de tradatorii americani vinduti israelului si denunta jocul lui zelensky si suporterilor lui …ucrainienii mor ca prostii aparind interesele teroristilor jidani…

  5. I’-auzi, i’-a’, bă: rușii nu i-a’ lăsatără pă naziștii ukraineni să-și numere pierderile în oamini șî matiriali… Pă’ nu li-i rușîne?!
    Gay Day vrea acu’ să-i scoață pă ruș’ dîn hotelu’ orașului… HAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!
    O hi șî aista un skuop patriuotik, mă gîndesc….[Rumburak]

  6. Sintem cu dorința de victorie alaturi de Rusia! Nu renunță jumătățile de creier din gașca ucraineană de conducere. Nu va e măi de ajuns ? Se pare că sunteți masochiști.

  7. E prost că s-a ajuns la lupte de stradă, mai multă suferință pentru locuitori care sint majoritatea ruși. Dar se va termina cu bine, ca și la Mariupol. Cînd citim noi știrea poate că s-a terminat deja, presa din România e cam cu 24 de ore în urmă, la știrile de pe frontul ucrainean.

  8. Rusia vs. Oceania …de aceea dureaza.Dupa razboi se va contura mai bine Eurasia.Se pregateste Estasia.

  9. Elena Popa, cred va nu citesti ( nu vorbim aicibde a INTERPRETA ce citesti).Rusii au zis o (in) clar : pana sa dispara ei, declanseaza razbelul nuclear. „Ce rost ar mai avea Lumea fara o Rusie puternică?”

  10. In realitate ucrainienii nici nu știu câte pierderi au..
    Îi preocupă doar câte au rușii

  11. Baietii a luptat bine da i-a batut scarbili alea!

  12. Si asa bai gaidai – s-au cazat rusii la hotel si nu-i mai puteti scoate?

  13. @gelu: Creierul tau e injectat cu inzecita doza de prostie. Rusii se bazeaza pe soldatii recrutati din zonele neruse, tocmai pentru ca rusii nu vor sa lupte in zone cu populatie amestecata, rusi si ucraineni. Pina acum, rusii din Ucraina nu au dezertat in masa spre Rusia iar in Rusia razboiul e sustinut doar de masina de propaganda putinista. Rusia este stat neonazist, nu Ucraina. Cine doar spune ‘razboi’ nu ‘operatiune militara speciala’, dupa cum si-a numit tsarul Putin aventura nesabuita in Ucraina, ajunge la pirnaie. Pina si un deputat comunist a cerut oprirea razboiului, pe care nici Jirinovski probabil ca nu l-ar fi sustinut.

  14. Chireac -R Tudor ….,, rusii sunt praf ..!! forțele ukrane se afla la porțile Moscovei ..! fraților am invins …,, !

  15. @ Anonim (6:48)
    Câți ,,soldați recrutați din zonele neruse,, si câți mercenari ,,sirieni, etiopieni,, au capturat ucrainienii la cei peste 100 k soldati care lupta de partea rușilor ?
    Iar mercenarii crezi ca sunt acolo unde se plătește mai bine sau unde se plateste mai prost ?
    Si mai acuzi pe altul de prostie…?

  16. Acesta este razboiul cu aceste bestii: sa rada orasele si apoiu sa spuna ca le-au cucerit.
    Ce cuceresc: gropi comune, morti insirati pe strazi si mormane de moloz.
    Uraaaa, pobeda nasha!…..[Rumburak]

  17. ….CITIND DECLARAȚIILE GAIDALIENE(GUVERNATORUL FICTIV) CONCLUZIONEZ–RUȘII AU OCUPATDEJA SIEVERDONEȚKUL!

  18. @Asa inteleg criminalii rusi razboiul spune:
    30 mai 2022 la 10:44

    Acesta este razboiul cu aceste bestii: sa rada orasele si apoiu sa spuna ca le-au cucerit.
    Ce cuceresc: gropi comune, morti insirati pe strazi si mormane de moloz.
    Uraaaa, pobeda nasha!…..[Rumburak]”
    De ce, criminalii americani cum l-au inteles? Nu-i intrebi tu pe aia din Dresda, Nagasaki, Hirosima?! Mai criminali de razboi, (mai genocid) ca americanii nimeni n-a fost pana acu’.
    In Ucraina se lupta, ucranii transforma fiecare casa, bloc de locuinta in cazemata… deci in obiective militare. De ce nu se retrag din orase si lupta inafara lor ca sa proteje infrastructura civila, asa cum au facut aparatorii nemti ai Parisului in WW2?

  19. Citind printre randuri aflu ca au pierdut un oras important si ca nu au nici un plan in continuare.

  20. Anonim sau EP sunt una si aceeasi persoana trepanata la dovleac. Bleah, ce individ.

  21. Nu mi vine sa cred cati ProRusi sunt pe faza si comenteaza cu vioiciune si cu siguranta pe care chiar nu o inteleg.Suntem inconjurati de strategi gen RT care nici ei nu stiu pe ce lume sunt.Nu sunt nici pe departe pro ukr dar nici chiar sa negi niste informatii evidente.Nici macar nu pot spune SA VA IERTE DUMNEZEU caci ar fi o blastfemie.

  22. Ba Zelenski, mai incet cu „contraofensiva”, vezi ca, din cauza vitezei, sa nu te poti opri si sa cazi in Pacific la Vladivostok !

  23. Eleno, daca speri asta, atunci vei dormi mult si bine…

  24. Cum spune ISW,scuze ,alea sunt ‘orase”,niste blocuri de locuinte „a la Rovinari”,in jurul unei uzine??:))Nu cunoasteti nimic,dar nimic,despre spatiul ex-sovietic!
    Inca blocurile de la Rovinari sunt lux, statiune

  25. Rusia a fost, este si ramane dusmanul nr 1 al Romaniei si al lumii civilizate!

  26. Dusmanul Romaniei a fost si este Rusia. Principalul aliat al Romaniei SUA…Ajutand Ucraina ne ajutam pe noi. Asistam la nasterea unui popor brav care ne va fi prieten si dusman rusilor pe veci…Slava Ucrainii

  27. @ „Rabinul Hood”, 30 mai 2022 la 16:46
    Rromînika face-parte dîn Lumea Țîvilizată? HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!
    De-aia e condusă dă un ghinărar doftor, că-i prea țîvilizată….[Rumburak]

  28. @portofel
    Dle , rusii nu au capacitatea economica de a purta un razboi dincolo de Ucraina . Nici nu au nevoie . Le trebuie zonele deja ocupate pe care vor sa le extinda putin . Nu stiu ce gandesc despre Odessa si Bugeac. Daca le-ar lua , ar veni in contact cu Transnistria si nu cred ca le convine fiindca ar implica Rep Moldova . Isi doresc sa mentina o Ucraina mica si neputincioasa . In Polonia , Moldova , Romania nu au ce sa caute . Mananca rahat unii care ne tot sperie ca vor veni la noi : pt ca altii sa-si vanda armele si sa ne spuna ce avem de facut .
    Sper ca Occidentul sa piarda acest razboi . I-ar mai zdruncina pe colonialistii care imparatesc in Romania. Imi pare rau de oamnii Ucrainei care sufera insa a fost alegerea lor proasta …

  29. @Maxx: Nu e vorba de mercenari ci de soldati recrutati din zonele neruse.

    @gelu: Trepanatul pe creier esti tu, altminteri nu m-ai identifica cu unul sau altul ditre forumisti.

    @RomeoB: Urmatoarea victima va fi Republica Moldova.

    @Zmeul: Orasele se apara pentru ca reprezinta obiective importante si pentru ca ofera avantaje in lupta de aparare. In circumstante speciale, lipsa de importanta strategica din cauza evolutiei frontului, valori culturale, consideratii umanitare, pot fi declarate deschise. Un exemplu mai adecvat este Bucurestiul in 1916.

  30. Esti trepant pentru ca de fiecare data te bagi in vorba efectiv aiurea. La postari care nu-ti sunt adresate tie. Esti ca musca ce se baga un fudul calului.

  31. Bey @ Zmeule,daca invatai si tu putina istorie stiai cum romanii ca un mic popor,au luptat cu puhoaie uriase de invadatori otomani si alti criminali invadatori si l-au tinut piept nu iesind ca niste fraieri in camp,iar rusnacii sunt ca otomanii,sau chiar mult mai turbati si oricum ei se razbuna pe civilii Ucrainei,indiferent de sunt chiar si rusi multi dintre ei,dupa ce au venit puhoi de talhari ce sunt ei rusnacii,cu toate armele lor de toate felurile,peste un popor mult mai mic si sarac,dar s-au facut de ras ca Sinan-pasa la Calugareni pentru ca s-au dovedit impotenti in fatza soldatilor ucraini,iar acum cred ei,ucigand de-a valma civili si distrugand tot,ca recupereaza din rusinea lor si faptul ca ucrainii s-au mictionat pe ei de mare putere mondiala ce se cred ei,in varf de batz,cu secera si ciocanu si cu criminalul Putina,Uciga-l Toaca si Tribunalul International atat pe el cat si pe criminalii de ghenerali ai lui.

  32. Văd că am trezit multe reacții azi.
    Nu sunt niciun Elen, sunt chiar Elena, nu sunt userista și nici#rezist, nu sunt evreică sunt româncă get beget și vă urez din tot sufletul : praful să se aleagă de Rusia.

  33. nu rusii ne-au distrus toata industria, ci vestul ne-a pus sa ‘privatizam’ (=distrugem) totul. nu mai departe de acum cateva saptamani a trebuit sa inchidem mintia in plina criza, francezii ‘vand’ miovenii si fabrica de zahar ludus… cand eram sub rusi ceausescu a industrializat o tara.

  34. Cred ca razboiul asta nu e decat un paravan pentru alte scopuri

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.