Ajutor de stat uriaş pentru un „model de business toxic”

Guvernul va ajuta firmele care au avut activitatea suspendată în perioada stării de urgenţă şi alertă.

Firmele care deţin magazine în mall-uri vor primi ajutoare pentru a-şi acoperi 50% din costul chiriei.

Granturile nerambursabile nu vor depăşi 800.000 de euro de beneficiar şi sunt echivalentul a 50% din valoarea chiriei pe luna februarie, pentru maxim 3 luni.

Valoarea totală a proiectului e de 160 milioane de lei şi ar trebui să se împartă la 3.000 de firme.

Ordonanța de urgență privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri naționale pentru întreprinderi a căror activitate comercială a fost întreruptă parțial sau total în perioada stării de urgență si a stării de alertă, în contextul crizei COVID-19 a fost prezentată într-o primă lectură la ultima şedință de guvern.

Cererile de finanțare depuse în cadrul programului vor fi selectate la finanțare pe baza principiului primul venit-primul servit, iar criteriile de eligibilitate stabilite vor fi elaborat de Ministerul Economiei, care va administra schema și o va implementa în maxim 15 zile de adoptarea ordonanței de urgență.

„Să dai bani magazinelor din mall-uri nu e doar o risipă, este o cheltuială care încurajează un model de business toxic pentru orașe și dăunător dezvoltării”, spune, într-un comentariu pentru Libertatea, Victoria Stoiciu, coordonator de proiecte Fundația Friedrich Ebert România.

Potrivit Victoriei Stoiciu, efectul subvenționării chiriei magazinelor din mall-uri va fi menţinerea ţării în subdezvoltare, pentru că rolul ajutoarelor de stat este să producă dezvoltare şi este destinat sectoarelor care produc valoare adăugată, iar comerţul nu este un astfel de sector.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

10 Comentarii

  1. Si are perfecta dreptate! Boutiqurile din mall-uri sunt magazine de spalat bani si apartin, in majoritatea cazurilor, tot unor securisti ” de bine „. Dece nu sunt incurajati negustorii care vand produse romanesti, in magazine proprii? Este o sfidare la adresa contribuabililor si dovedeste obedienta marionetelor din guvern fata de stapanii lor cu stele.

  2. „Deschide contul stapane,
    De la hOrban pomana vine,
    Guvern hOrban miluieste,
    Cu pomeni iar te paleste!
    Un butic pomana mare,
    Spala banii lu’ cutare,
    Dai si parandarat,
    Jumatate dintrun tot!”
    P.s. de ‘haram si pomana’ vin, trec prin spalari, si ajung tot la mesterul excrocilor. Ce mai inseamna justitia si legea in sase-nalul iohanist sau u viitor cincinal hOrbanist?! Puneti-va intrebarea fiecare, dar fiti obiectivi cu voi si viata voastra pentru aceste perioade!

  3. Puteau fi ajutate cabinetele stomatologice care au pierdut enorm şi încă mai pierd datorită nebuniei cu covidişul !
    Acum ar putea fi decontate de stat lucrările la copii şi tineri mai ales de la sate unde populaţia „ştirbeşte” pe zi ce trece , dar de ce să nu bage ăştia seu în carne grasă , ca nu cumva să simtă şi comercianţii efectul nebuniei globale !

  4. Bani de pensii si de alocatiile copiilor nu au stimabilii liberali…praful sa se aleaga de votantii lor…

  5. Asteptam cu nerabdare ca pnl-istii marinimosi cu „butic”-urile sa fie la fel de darnici si cu cei care au de platit chirii la apartamente sau garsoniere si care, tot asa, au stat inchisi (in case) ceva timp, tot din cauza de virus si deci au pierdut bani !

  6. Îl doare pe lucovid fix in pix de economia reală ! Banii vin de la patronii care fac evaziune prin prăvăliile din mall-uri !

  7. Domna nu are crepitate, ajutoarele se dau pentru a ajuta oamenii sa traiasca in aceasta situatie dramatica, nu se dau neaparat sa produca dezvoltare.
    In cazul de fata e ok sa dai ajutoare unor firme , in majoritatea statelor se practica, atata timp cat aceste ajutoare merg catre toti agentii economici nu numai catre cei din malluri.

  8. Ma intreb de ce nu s-a dat ORDIN ca orice activitate in Mall-uri sa fie suspendata pana la noi comunicari, patronii instiintati ca nu vor primi nici o chirie, deci sa stinga lumina etc… Deci cei care plateau chirie PENTRU A DESFASURA ACTIVITATE COMERCIALA sa nu poata, ca fara lumina nici inventor nu se poate face.

    Se vede ce „administrator” buni sunt astia. Ii lasi sa pazeasca blocul, ei taie un stalp de rezistenta si ……………………………….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.