Al doilea cel mai frumos pantof din lume. România, în premieră, pe podium

Un arădean a creat al doilea cel mai frumos pantof din lume. România a ajuns, pentru prima dată în istorie, pe podiumul Campionatul Mondial de Construcția Pantofului.

Al doilea cel mai frumos pantof din lume. România, în premieră, pe podium

Un arădean a creat al doilea cel mai frumos pantof din lume. România a ajuns, pentru prima dată în istorie, pe podiumul Campionatul Mondial de Construcția Pantofului.

România a ajuns, pentru prima dată în istorie, pe podiumul Campionatului Mondial de Construcția Pantofului. Rezultatul este meritul artistului Victor Vulpe, născut la Arad, absolvent al Facultății de Arte din Timișoara. Potrivit SpecialArad, Victor Vulpe a doborât, cu ocazia campionatului mondial de la Londra, și un record.

Şi-a adjudecat, aici, la Londra, zilele trecute, medalia de argint la World Championship of Shoemaking 2023 și a doborât recordul mondial pentru densitatea cusăturii ce prinde talpa. Vorbim, în fapt, de a doua participare a României la competiția care poate fi comparată ca importanță cu Jocurile Olimpice, în lumea designului de lux în materie de încălțăminte. În ambele momente, țara noastră a fost reprezentată de arădeanul Victor Vulpe.

În 2019, Victor Vulpe a participat pentru prima dată la celebra competiție internațională care adună cei mai mari creatori de pantofi de lux din lume. Nu a ajuns pe podium, dar a pus România pe harta acestui domeniu fabulos. Celebritatea artistului este în creștere în ultimii ani, nișa încălțămintei de lux câștigând tot mai mult teren, chiar și în lumea în care consumerismul este la ordinea zilei, Victor Vulpe bucurându-se de comenzi din partea unor oameni importanți.

Campionatul Mondial de Construcția Pantofului

World Championship of Shoemaking este o competiție aparte. Cu câteva luni înainte de jurizare se anunță tema pantofului care trebuie creat. Se creează un singur pantof, nu o pereche, mai exact pantoful stâng. Tema din acest an s-a numit Black Balmoral boot. Iar creația lui Victor Vulpe o vedeți în imagini, se detaliază în comunicatul remis pe temă.

Tot aici a fost inclusă și o declarație a artistului, vicecampionul mondial în Construcția Pantofului: „Gheata prezentată la Londra e închisă în partea de sus cu limba, care e mult mai lungă. Se pare că nu toți membrii juriului de la Londra au înțeles dificultatea metodei, ba chiar nici nu au observat că ar fi ceva ciudat la gheata mea. Cu toate astea, a impresionat ansamblul și forma echilibrată a calapodului. Plus un record mondial pentru densitatea cusăturii ce prinde talpa: 30 de pași pe inch. Recordul doborât era de 25. Mă așteptam să fie greu de gheata, de aceea am încercat să creez un ansamblu irezistibil în primul rând”.

Pantoful Cenuşăresei

Arădeanul Victor Vulpe este artist licențiat în pedagogia artei și creează ceea ce acum numim pantofi „bespoke”. Ce înseamnă un pantof „bespoke”? Un pantof făcut 100% manual. Mai întâi apare ideea în mintea clientului, apoi informația e transmisă creatorului. Înainte de pantof trebuie făcut un calapod pe măsurile clientului și abia după acesta se construiește piesa propriu-zisă. Un pantof de lux, explică Victor Vulpe, se naște în minimum șase luni.

Mai întâi se discută, detaliat. Apoi se desenează. Clientul merge la probe ca la croitor, de minimum trei ori pe durata procesului. Prima dată pentru măsuri, apoi pentru a verifica cât de bine e făcut calapodul, apoi la proba finală. Fiecare detaliu e stabilit cu clientul, iar asta înseamnă un calapod – adică un model – o altă pereche de pantofi. Niciun alt client nu va putea încălța respectiva pereche. Nu o să i se potrivească, în mod sigur. Ea e făcută pentru o unică persoană. E ca în povestea Cenușăresei”, mai spune Victor Vulpe, citat de SpecialArad.

Victor Vulpe a început să lucreze cu piele de la 25 de ani, iar de peste 20 de ani creează încălțăminte de lux. Acum, la 49 de ani, a ajuns să încalțe, cu pantofi unici, personalități și clienți celebri: de la artiști plastici cu cotă internațională, la oameni de afaceri milionari, manageri expați sau oameni pasionați.

Cu pantoful în jurul lumii

Medalia de argint pe care românul a obținut-o la Londra este însoțită de un premiu în bani și de un turneu pe care gheata sa o va face în jurul lumii, timp de un an, în cele mai mari capitale, pe toate continentele. Juriul World Championship of Shoemaking 2023, care a decis că pantoful lui Victor Vulpe este al doilea cel mai frumos pantof din lume, este format din pantofari ce lucrează la John Lobb, Berlutti, independenți și alți specialiști cu renume mondial în breaslă.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Cel mai frumos rămâne cel pe care Elena ,fermecătoarea debilului Bakonski, l-a donat sinistratei de la Vadu Roșca acum vreo 10 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.