Al treilea mort în dezastrul de la Petromidia

Rănit în urma exploziei urmate de incendiu, acesta a fost transferat la un spital din Germania

De (C.C.)
Al treilea mort în dezastrul de la Petromidia

Rănit în urma exploziei urmate de incendiu, acesta a fost transferat la un spital din Germania

A murit și al doilea angajat al Petromidia Năvodari, rănit în urma exploziei urmate de incendiu, care fusese transferat la un spital din Germania. Bilanțul se ridică astfel acum la trei persoane decedate.

Rompetrol Rafinare a anunțat, duminică, faptul că al doilea angajat rănit în urma exploziei urmate de incendiu, de la Petromidia Năvodari, a murit.

Acesta fusese transferat anterior la o unitate medicală specializată din Germania.

Bărbatul a murit sâmbătă seara, în ciuda tuturor eforturilor depuse de personalul medical.

„Toată susținerea noastră merge către familia colegului decedat”, anunță compania.

Numărul deceselor în urma exploziei de la Petromidia ajunge la trei.

Explozia a avut loc în data de 2 iulie la Rafinăria Petromidia din Năvodari. În urma exploziei, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, a fost găsit decedat, iar alte cinci persoane au fost rănite, două dintre ele fiind transferate, în 5 iulie, cu arsuri grave, de la Spitalul Floreasca din Capitală, la o clinică din Germania, cu un avion militar. Unul dintre ei a murit în 13 iulie, iar al doilea, acum, după doar patru zile.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. RUSINE mare pentru medicina romaneasca si pt tagma celor care o practica cu incompetenta ! pacientii cu arsuri nu au ce cauta la Viena sau in alta parte se pot amenaja un salon sau doa cu citeva paturi in orice spital judetean > Lipsesc cu desavirsire mindria profesionala si competenta > Nimeni nu ia nicio atitudine pt schimbarea situatiei > in domeniul chirurgiei arsilor toata lumea este metodele de tratament sint medievale desi sint materiale si medicamente foarte eficiente ieftine si accesibile dar neutilizate fiindca multi nici n_au auzit despre ele ! PS _ Imi cer scuze pt ortografie si punctuatie _ softul keyboard si mouse sint blocate _ probabil virusate !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.