Alain Delon va fi înmormântat sâmbătă la Douchy, în prezența celor trei copii ai săi și a aproximativ patruzeci de invitați.
Conform dorințelor actorului, care nu a dorit un omagiu național sau o ceremonie politică în cinstea sa, va fi înmormântat în jurul orei 17, alături de cei 35 de câini ai săi, într-o capelă pe care el însuși a construit-o în urmă cu aproximativ douăzeci de ani.
După cum dorea Alain Delon, această înmormântare va avea loc în cea mai strictă intimitate. Potrivit anturajului actorului, la Douchy, sunt așteptați doar cei trei copii ai săi, Anthony, Anouchka și Alain-Fabien și aproximativ patruzeci de invitați.
Iar dacă dorința starului legată de intimitatea ceremoniei a fost indeplinită, cea de a fi îngrpopat alături de câinele său, Loubo, nu.
Actorul declarase înainte de moartea sa că doreşte ca patrupedul, un malinois belgian de 10 ani, să fie „adormit” şi depus în mormântul său din cimitirul casei sale din satul Douchy din Loiret.
Marţi, după ce activiştii şi-au exprimat consternarea la gândul că un animal sănătos să fie eutanasiat şi s-au oferit să găsească o nouă casă câinelui, s-a anunţat că Loubo va trăi.
Fundaţia Brigitte Bardot a declarat că fiica lui Delon, Anouchka, a confirmat că familia va păstra câinele.
Loubo a fost adoptat de samuraiul cinematografului francez în 2014. De atunci, patrupedul a fost însoțitorul fidel al ultimilor ani ai lui Alain Delon. „Este câinele meu de la sfârșitul vieții, un ciobanesc belgian pe care îl iubesc ca pe un copil”, declara el în 2018.
„Am avut cincizeci de câini în viața mea, dar am o relație specială cu acesta. (…) Dacă voi muri înaintea lui, o să-l rog pe medicul veterinar să plecăm împreună. Îl va înțepa astfel încât să moară în brațele mele. Prefer asta decât să știu că se va lăsa să moară pe mormântul meu cu atâta suferință», declara Delon.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
dupa ce a cunoscut oamenii…omul s-a indragostit de animale…
spunea un foarte intelept si mare magistrat roman