Numărul cazurilor de coronavirus este în creștere în ultimele două săptămâni, mai ales în rândul tinerilor, a spus Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare la Digi24. Acesta a avertizat că numărul cazurilor zilnice ar putea depăși 1.500 la jumătatea lunii septembrie, dacă nu se vor vaccina mai mulți oameni.
„În ultimele două săptămâni se constată o ușoară creștere a mediei cazurilor pe fiecare săptămână. Practic dacă ne uităm în ultimele două săptămâni, pe grupe de vârstă, constatăm că sub 40 de ani există o creștere importantă, chiar de circa 120%, a numărului de cazuri. Există categoric un trend ascendent la nivel național, chiar dacă în valoare absolută e vorba de un număr mic de cazuri. Pe lângă această creștere lentă, pe care am observat-o și la celelalte valuri, la un moment dat urmează o creștere exponențială. În perioada următoare observăm o creștere progresivă, lentă, a numărului de cazuri, însă această predicție ne arată că e posibil, la jumătatea lunii septembrie, să ajungem la un număr mult mai mare de cazuri. Mai ales că nu avem încă un prag de imunitate colectivă atins la nivel național”, a spus Gheorghiță.
„Sunt județe, inclusiv Municipiul București, unde rata de imunizare colectivă este peste 60%. Cu toate acestea, avem în continuare populație vulnerabilă nevaccinată, ceea ce ne expune unui risc crescut de îmbolnăviri și de a dezvolta forme severe și de decese”, a mai spus medicul.
Întrebat la câte cazuri zilnice am putea ajunge la jumătatea lunii septembrie, Gheorghiță a răspuns: „Se estimează chiar peste 1.500 de cazuri raportate în fiecare zi, însă acest lucru depinde foarte mult de numărul de persoane care vor fi imunizate până la acel moment. Și aici, când vorbim de imunizare, ne referim la vaccinare”.
„Avem încă suficient timp ca până la acel moment să creștem numărul de persoane vaccinate, să recuperăm din acest deficit, însă toate aceste lucruri țin de noi. Ține de fiecare, așa cum își estimează riscul de îmbolnăvire, însă în ceea ce privește vaccinarea COVID-19, trebuie să luăm în calcul nu doar protejarea sănătății noastre, ci și a celor din jurul nostru”, a mai spus Gheorghiță.
„E posibil ca numărul de cazuri să fie mai mic, e posibil să fie mai mare, în funcție de ceea ce facem în perioada următoare. Dacă ne vom vaccina în număr mai mare, consecințele din punct de vedere al impactului pandemiei vor fi mult mai mici”, a explicat el.
El a adăugat că cel mai mare risc de îmbolnăvire, mai ales cu varianta Delta, mai contagioasă, îl au oamenii care nu sunt vaccinați. În alte țări, numărul de infectări a crescut mai ales la grupa de vârstă 15-24 de ani, acolo unde procentul celor vaccinați este mai mic, iar interacțiunea dintre tineri e mai frecventă și măsurile de prevenție sunt mai puțin respectate.
El a spus că riscul de infectare este mai mic în aer liber, dar, având în vedere că vor avea loc festivaluri, medicul face apel la participanți să respecte măsurile impuse de organizatori.
Mare derbedeu pulifriciu asta de colonel de intendenta Gheorghita…armata romana…cea care a tras la Timisoara in 89…nu toti, dar multi derbedei in ea…
Nu stiu ce sa mai faca pentru a folosi cele 120.000.000 de doze cumparate de Iohanis, Catu, Orba, Gheorghita, Voiculescu si toti ceilalti. Le este teama de puscarie. Dau si zi libera numai ca sa te vaccinezi. Cea de la sanatate vorbea si de alte bonusuri, ca de, a fost si interesul in achizitie al lui Voiculescu. Niste mafioti! Toti vor raspunde. La un moment dat.
Intotdeauna in statele totalitare, represive, antinationale s-au folosit mereu metode asemanatoare, toate bazate pe bulversarea instinctului de conservare: frica de moarte, de durere, foamea, șantajul psihologic!
Acest Ghiorghitza si ceilalti ca el, fac un imens deserviciu romanilor, Armatei si Institutiilor statului…Uitasem, statul care ar fi trebuit sa fie unul democratic!
Asta are creier functional? Intreb si eu, prea mult pesimism arunca din el! Papitoii astia din guvern, nu ai gasit un om mai optimist, mai pozitiv, cu mai multa incredere in sine sa il pozitioneze in comunicare, de il mentin tot pe acest individ?! In plus, e medic militar si doar in caz militar poate vorbi! Ce treaba are el cu functia civila? Nu cumva e politician liberal aruncat la inaintare ca medic comunicator?! Sincer, nu stiu cum de il mai poate suporta familia lui cu atata pesimism si frica. Parca a fost conceput de parinti prin frica, crescut cu frica si viitor terorizant al conationalilor!
Dupa atat zel, sa mai luam o gura de aer…
https://m.youtube.com/watch?v=Wkivx7EyieM
Am sezut io asa, sa fac o socoata. Gandesc ca 120 000 000 de vaxuri contractate sunt abia la limita, ca acu tre’ sa ne mentinem imunitatea la cote inalte. Adica, tot la trei luni sa updatam sistemul de operare, sa nu se dilueze nano-particulele tepoase ori graphenele alea din sange ori, Doamne fere, sa le pi…excretam! Ceea ce ar fi cica naspa pt baietii de la consola cu remote control-ul.
Asa ca, 120 de mil. ajung pt o vreme. Si daca mai dau si cu tulpini dupa tulpini tot la acelasi interval, de abia ne ajunge pe-o masea… Nu vedeti ce inghesuiala disperata e pe unii sa se intepe? Hahalera ala care s-a vaccinat de trei ori in cateva zile, ca nu se mai satura, fara sa se gandesca la semeni…
Pai mai e credibil baietzica asta? Cum era?…. Vaccinul este Sigur si Eficace! faceau reclama asa…si am descoperit ca nu e nici eficace nici sigur….mortiii de fapt sunt cu COVID nu de COVID, cand se moare subit dupa vaccin nu se pune ….se discrediteaza, adeca riscurile cu COVIDu sunt umflate si rscurile cu vaccinu minimizate sa chiar ne expuse deloc…
Toata lumea stie de ce Gheorghiță a ajuns in functia asta, e amanta lui Arafat, acolo se opresc competentele lui.
Gheorghiță + Arafat = love lgbtq+
Gheorghiță + Arafat = L.O.V.E.
criminalul
Acum doua zile ministrul Sanatatii din Franta (ma rog, din gasca lui Macron …) a afirmat ca „tulpina „Delta” e de 1000 de ori mai contagioasa decit celelalte, de dinaintea sa”. Da, nu e nici o greseala, nici un zero in plus, de 1000 (o mie) de ori mai contagioasa !! Daca imi explica si mie cineva (eventual un epidemiolog, un virusolog sau cineva intradevar de meserie) cum in doar citeva saptamini, pe cale NATURALA (!) un virus poate deveni de 1000 de ori mai contagios (!!) eu ma inclin si-l propun pe respectivul pentru Premiul Nobel, Medicina ! Dupa minciunile cu originea 100% animala a virusului (de acord ca orice virus are „origina animala”, virusul insusi fiind un organism viu), asa cum il cunoastem astazi (fara interventii de laborator !), dupa bilbiielile penibile ale lui Fauci in fata Congresului USA (apropo de colaborarea criminala intre „oameni de stiinta” americani, occidentali si chinezi, cu „rezultatele” pe care le vedem astazi) cred ca mai ramine doar Doktor Mengele care sa ma lamureasca ! …
Ce stie pulifriciu asta/ Eu intru pe face-buci sa vad ce a visat Sosoaca azinoapte.Acolo e adevarul taticule.
Profetul a grait!
Dar daca stie asa exact citi vor fi, si asa de precis la patru zecimale ce cifra va fi, ar putea sa ne dea si lista nominala completa cu cei pe care ii va lovi ghinionul sa se infecteze si sa aib ghinionul fie testati in septemvrie. Macar. daca tot ne informeaza cu asa ceva,sa fie macar precis, nu ca ar fi totul din burta ca sa creada lumea ca e tare cineva destept ce se pricepe la nu stiu viro-mecanica si viro-dinamica.
Incep manipulari masive si bombardament mediatic cu CIFRE FALSE ! Spitalele sunt si VOR RAMANE GOALE! Daca exista o actiune de santaj globalist impotriva statelor sau amenintari de terrrorism biochimic, atunci CSAT-ul sa iasa in fata poporului si sa spuna adevarul ! Sau lor li s-au promis functii si protectie asigurata daca isi decimeaza poporul ????
Câte cazuri de COVID am putea avea în septembrie? Cate hotarasc stapanii care ne-au pricopsit cu porcaria asta si tot nu se satura sa-si bata joc de noi. S-a terminat cu EURO 2020, se tremina si concediile maharilor, dupa care ne inchid iar in cotet.
Gheorghita, voce de fetita, cum o da asta ordine in armata, exista batalion LGBTXYZ[] ?
si daca nu vom avea, vom raporta din urma…
din 833 d ecazuri la 14 zile https://news.google.com/covid19/map?hl=en-US&mid=%2Fm%2F06c1y&gl=US&ceid=US%3Aen din care sunt internati 277https://stirioficiale.ro/informatii/buletin-de-presa-23-iulie-2021-ora-13-00 deci o treime necesita ingrijiri, oare cati or fi ”tineri” de spune ca a crescut numarul lor cu 120%, chiar si-a pierdut busola? poate pt ca-i veche si inventie chinezeasca de mii de ani…aluzia e facuta pt a-i determina pe tineri sa se vaccineze? si sa beneficieze daca sunt barbati si de o portie de miocardita sau pericardita, iar daca sunt tinere de doua numere la sutien, oare ce le ”iese” la o mamografie dupa aceasta marire?
„cazurile” de crima organizata impotriva STATULUI DE DREPT SI GENOCID SE VAD IN LUMINA DIN MARTIE 2020.
Pai vom avea din cauza vaccinatilor.
Breaking news, col Gheorghita. De ce nu comentezi aceste stiri?
„Israelul spune că vaccinul Pfizer anti Covid este eficient numai 39%, pe măsură ce varianta delta se răspândește, dar previne totuși cazurile severe”
Col Gheorghita, de ce nu testezi si izolezi vaccinatii? Este clar ca ei raspandesc virusul. Este extrem de clar. Ei merg in tari rosii, se distreaza in cluburi si restaurante pe acolo si se intorc cu „mici raceli” infectand apoi populatia.
răspunde
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.07.2021, 11:51)
Cifra de eficacitate, care se bazează pe un număr nespecificat de persoane între 20 iunie și 17 iulie, este în scădere față de o estimare anterioară de 64%, în urmă cu două săptămâni și intră în conflict cu datele din Marea Britanie care au constatat că vaccinul a fost 88% eficient împotriva simptomelor cauzate de varianta Delta.
Cu toate acestea, vaccinul cu două doze funcționează încă foarte bine pentru a preveni îmbolnăvirea gravă, demonstrând eficacitatea 88% împotriva spitalizărilor și 91% împotriva bolilor severe, potrivit datelor israeliene publicate joi.
Sa nu uitam ca Israel face studii foarte bine fundamentate. In urma lor, producatorii Big Pharma au fost obligati de autoritati sa declare riscurile de miocardite, altfel ar fi ramas ca „nu sunt provocate de vaccin”.
Da, este EVIDENT ca vaccinul este o zeama stupida care nu previne pandemia. Te poate (cam 80%) salva de o forma severa, dar atat. Virusul este raspandit de vaccinatii pe care Mihaila si Gheorghita nu VOR SA II TESTEZE.
Maaare-i disperarea voastra! La milioanele de doze cumparate, nu mai aveti musterii. Degeaba amenintati cu restrictii pentru nevaccinati, ca tot ramaneti cu dozele sa vi le bagati in c.. Nici acum nu sunt convins ca bivolul din Deal si gasca lui s-au vaccinat cu ser anticovid si nu cu apa distilata.