Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, vineri, că a fost scos de pe site-ul ministerului proiectul de Hotărâre privind plafonarea preţului la gaze, precizând că „vom discuta despre acest subiect când cu toții vom fi pregătiți”.
Ministerul Finanțelor a publicat miercuri seară pe site-ul său un proiect care propunea plafonarea prețului gazelor naturale din producţia internă la producători până la data de 30 iunie 2021, la 55 lei/Mwh.
Joi, Teodorovici spune că este o măsură comunistă „până la un anumit punct”.
„Unii spun că este o practică comunistă. Da, poate la prima vedere poate părea, pentru că încerci să intri în piaţă, aşa este, până la un punct. Vorbim de concurenţă. Care concurenţă? Sunt doi operatori care cresc unul câte unul preţurile, iar celălalt se aliniază imediat. Investiţiile asumate nu s-au realizat, dar preţul creşte fără o justificare pe fond, iar dumneavoastră suferiţi şi economia are de suferit. Iar unii se reped imediat, de parcă ar fi din alta ţară, că este o practică comunistă. Eu nu am avut nicio legătură cu comunismul”, a afirmat Teodorovici.
Tot joi, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a anunțat că preţul gazelor naturale pentru clienţii casnici va creşte, începând cu data de 1 august 2018, cu 5,83%.
In 28 de ani NU am vazut atata Amatorism, INCOMPETENTA si Analfabetism la nici un Guvern cat am vazut intr-un An si Jumate la guvernele PSDragnea!
Rusine, incompetentilor!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Lili-Roxy,nu stiu ce competente crezi tu ca ai,dar sa trecem peste asta,intrebarea este cata scoala ai mamaie?
In afar’de scoala de ghizi ONT Carpati? Deoarece la ASE nu ai putut sa accesezi.Atunci cum crezi ca putea conduce macar un kindergarten fara sa te impiedici in izmene la fiecare pas ? Sau in panties spanioli cu manecutze?