Reacția ALDE: „Nu are valoare practică”

PNL își anunță intrarea în campanie electorală prin prezentarea programului politic, care va fi lansat sub forma Planului de relansare „Reclădim România”. Documentul nu oferă soluții practice, fiind doar un „program megalomanic întins pe 10 ani”, susține ALDE.

„Guvernul PNL, în prezența lui Klaus Iohannis, nu prezintă în această seară un program de relansare a economiei. Este, în fapt, programul politic pentru campania din acest an a PNL, căci PNL a intrat deja în campanie electorală. Programul PNL își propune, mai degrabă, să impresioneze prin dimensiunile sale decât să ofere soluții practice. Documentul PNL este doar un rezumat a ceea ce nu s-a realizat încă în zeci de ani, fără ca Guvernul să ne explice cum anume o să facă el ca obiectivele acestea să se îndeplinească”, scrie, pe Facebook, Partidul Alianța Liberalilor și Democraților.

ALDE adaugă faptul că nu se aștepta de la Guvern să prezinte „un program megalomanic întins pe 10 ani”, ci un program de ieșire din criza pe care a provocat-o pandemia și stările de urgență și de alertă care au însoțit-o.

„Un program întins pe 10 ani, pentru a fi credibil, ar fi trebuit să fie rezultatul dialogului între forțele politice și mediul de afaceri, de vreme ce e greu de presupus că un singur partid, fie el și PNL, va guverna țara în toată această perioadă. Un astfel de program trebuie să fie un Pact Național și nu programul unui Guvern de conjunctură. Un program întins pe 10 ani ar fi trebuit să fie însoțit de o prognoză a câtorva indicatori statistici: PIB, populație totală/populație activă/populație ocupată, datorie publică, rata investițiilor, deficit de cont curent. Fără această prognoză, e greu să ne facem o imagine cu privire la realismul programului”, potrivit sursei citate.

Formațiunea reclamă faptul că programul politic al PNL „nu vorbește absolut deloc despre o reformă economică profundă”, obligatorie pentru atingerea unor obiective ambițioase, ci e doar o înșiruire de deziderate.

„Acest document nu are valoare practică, de vreme ce obiectivele nu sunt ordonate pe orizonturi de timp, nu cuprind termene și responsabilități. Astfel de programe s-au mai făcut și ele au rămas doar pe hârtie. Actualul Guvern nu ne-a dat încrederea că posedă capacitatea managerială, rigoarea în stabilirea și îndeplinirea obiectivelor și termenelor. Programul nu suflă o vorbă despre modul în care se va realiza finanțarea integrală a obiectivelor asumate (fonduri europene rambursabile/ nerambursabile, datorie publică, deficite bugetare, creditare internă/internațională etc.)”, adaugă reprezentanții ALDE.

Mai mult, sursa menționată spune că Guvernul PNL „copiază proiecte din guvernarea PSD-ALDE” pe care cei din PNL le-au criticat timp de 3 ani.

„Fondul de Investiții sau Înființarea unei bănci de dezvoltare, depozitele pentru produsele agricole. Adică, timp de 3 ani înjuri o guvernare că măsurile propuse nu sunt bune, iar acum vii și le propui tu sub o altă denumire? Apoi, toate măsurile incluse în acest plan sunt pe termen lung, ele nu au un impact imediat în economie! Granturile de la Uniunea Europeană nu vin imediat. Investițiile în unitățile școlare și în cele sanitare sunt prevăzute din 2021. Ce nu înțeleg Iohannis – Orban și PNL este că economia are nevoie de capital ACUM și nu în 2021, 2025 sau 2030!!! Întreprinderile au nevoie de bani acum și nu peste un an sau doi când o să ia ei banii de la Uniunea Europeană”, arată ALDE, în postarea de pe Facebook.

Programul de relansare economică „Reclădim România” va fi lansat, miercuri, de la ora 18.00, în prezența președintelui Klaus Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

9 Comentarii

  1. Tariceanu(ca doar el mai e in ALDE)cu toate ca e vesnic tanar si inca isi ridica singur portofelul, ca in anii tineretii,nu mai e in stare sa faca un plan pe 10 ani.La 70 de ani cati are; altele sunt prioritatile: iaurgelul,medicamentele,ceiutul de ghimpe,etc

  2. Zâmbiți va rog: HA, HA, HA . Ei nu chiar așa: ha, ha, ha. Nu mișcați, nu mișcați. Vă mulțumesc. Silvia Chicoș, Fotograful amator.

  3. Daca ai fi „Corect”: Nici macar PCR nu facea planuri pe 10 ani ci pe 5.
    Pana una-alta, Tariceanu este singurul are analizeaza critic, la obiect, actiunile PNL-ului.
    Ca nu-ti place individul, este dreptul tau.
    Totusi, incearca sa demonstrezi ca nu are dreptate.

  4. Totusi ramane intrebarea…Ce ia facut Sica Mandolina lui Klausica de asta nu l scapa din brate?Mister total.Suspect si ranjetul ala de mascul alfa aruncat lui Klausica si cei doi pasi mai in fata decat mototolul pentru a semnaliza cine detine controlul.Presul nostru nici macar nu ia spus vreo doua la obraz cand Sica Mandolina sa betevanit prin birouri in timpul serviciului..

  5. deci important nu este programul, ci parerea lui tariceanu despre el!

  6. @Cristache: de ce este tradator? Pentru ca nu a mai sustinut PSD? In campania electorala ALDE a promis niste lucruri, in primul rand investitii in infrastructura. Din moment ce PSD nu a mai respectat programul de guvernare PSD-ALDE care prevedea investitii majore in infrastructura si sustinerea candidatului unic la alegerile prezidentiale, de ce ar mai fi trebuit ALDE sa sustina PSD?

  7. Asta e program electoral, nu plan de redresare economica. Multe vrajeli intinse pe 10 ani, de parca SRI-ul i-ar tine vesnic la putere.

  8. PNL -eprele si cu Johannis „Recladim Romania”!!!!!
    Pentru a recladi ceva ,intai trebuie sa darami,sa demoleze.
    Tare ma tem ca Idioții astea o sa darame numai ,pentru ca de recladit ceva habar nu au!
    Numai idioți,unu si unu!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.